Nu, nu va fi un text despre Messi. Mai bine zis, încă un text despre Messi. Am convenit, tot aici, acum câteva săptămâni, că orice ai scrie despre ucigașul de superlative e redundant. Devenit el însuși un adjectiv, după ce ani de-a rândul a fost un ”criminal în serie al metaforelor”, Messi a făcut și miercuri ce știe mai bine. A fost decisiv. Iar cea mai bună caracterizare am citit-o joi dimineață: ”După un meci ca ăsta, Messi se transformă într-un eșec al oricărui jurnalist”. Chit că ”un meci ca ăsta” înseamnă unul destul de rar pentru argentinian, căci nu știu de câte ori s-a întâmplat să aibă doar 51 la sută procentaj de pase corecte.

Mai degrabă ar trebui să fie un text despre Ernesto Valverde. La Barcelona, și asta am mai scris-o, e poreclit ”Honesto”, zice-se inclusiv de jucători. Nu cred însă că la modul ironic. Despre Valverde se scrie puțin, se comentează moderat, el nu oferă spectacole de tipul Mourinho, nu e un show-man delicios precum Klopp. E taciturn, se enervează rar, zâmbește și mai rar, are aceeași față împietrită timp de 90 de minute. Dar, se vede treaba, știe să citească meciurile foarte bine. Să le interpreteze și, dacă e cazul, să intervină. Felul în care și-a desenat echipa arată asta, iar schimbarea pe care a făcut-o în minutul 60 cred că a decis soarta primei manșe, poate a calificării. La momentul introducerii lui Semedo în locul lui Coutinho, Barcelona suferea cum nu-mi amintesc s-o fi văzut în ultimii 5 ani. Însă odată introdus portughezul și trecut Vidal pe stânga, totul s-a echilibrat, presiunea ”cormoranilor” n-a mai fost atât de vehementă, iar Messi a putut în sfârșit să primească pase între linii. De-aici până la rezultatul final n-a mai fost decât un pas.

Jurgen Klopp e marele învins al serii. Nu știu ce le-ar fi putut spune jucătorilor la sfârșit, dar nici nu știu dacă-și poate reproșa ceva. Poate doar ideea cu Wijnaldum pe postul lui Firmino, care n-a funcționat. Klopp și-a imaginat că va avea o altă Barcelona în față, și-a gândit minuțios planul de a face ca mingea să ajungă cât mai rar la Messi și cât mai departe de Alisson, dar s-a întâlnit cu cea mai cinică versiune a catalanilor din ultimii ani. De la Bayern în 2013 n-am mai văzut o echipă care să domine atât de autoritar pe ”Camp Nou”, dar chestia asta l-a ajutat puțin spre deloc. Liverpool și-a arătat clasa, forța, dar iată n-a fost de ajuns, căci Klopp a uitat un mic detaliu: Messi nu prea ține cont de tactici. Și dacă e să ne jucăm un pic, hai să ne imaginăm cum ar fi arătat meciul dacă în loc de Messi al Egiptului, cu tricoul ”cormoranilor” ar fi fost îmbrăcat Messi cel adevărat, asta pentru că tot s-a repetat în neștire prostia că Messi n-ar face față în campionatul Angliei. Eventual și cu Suarez, un alt protagonist al serii, în locul lui Mane. Până la urmă, valoarea individuală e cea care face diferența în dueluri atât de echilibrate.

A fost un meci pe cinste, demn de o competiție ca asta. Poate și un pic bizar, căci la final fanii lui Liverpool oscilau între ”cum am putut pierde” și ”bine că n-a fost mai rău”. Barcelona a înclinat mult balanța calificării, dar dacă există astăzi o echipă capabilă de ”remontada” în fața acestei versiuni a catalanilor, ei bine această echipă e Liverpool. Returul va fi ”teribil”, factorul ”Anfield” poate avea un rol important, la fel și ceea ce se va întâmpla în Newcastle-Liverpool de sâmbătă. Dar există și Messi. Miercuri seară, a arătat că 20 de minute îi sunt suficiente.

Și iată cum, până la urmă, a fost încă un text despre Messi.