Sau, mai bine zis, avem o generație, căci la tot ceea ce se întâmplă în aceste zile n-au contribuit doar cei care au călcat iarba din Italia, ci și cei care au participat, în mai mică ori mai mare măsură, la întreaga campanie. Avem o generație ce ne oferă, dincolo de bucuria acestor zile, pe care noi, cei trecuți de 40 de ani, n-o mai credeam posibilă, iar cei sub 30 de ani încă n-o trăiseră, șansa de a privi spre viitor cu încredere, ne oferă un orizont plin de optimism și ne oferă perspective.

Vă spun cât se poate de sincer, n-am nicio emoție pentru meciul cu Germania. Deja această echipă a depășit toate așteptările și tot ceea ce se va întâmpla contra nemților e un bonus. Nu va fi un meci de totul sau nimic, ci unul în care n-avem nimic de pierdut. Dacă aș fi în locul lui Mirel Rădoi (pe care l-am privit reticent la startul aventurii sale în ale antrenoratului, din motive de ”finul nașului”, dar pe care îl descopăr și-l redescopăr cu mare mare plăcere) le-aș spune băieților celebra frază a lui Johan Cruyff de dinaintea finalei de pe ”Wembley”, din 1992: ”Salid y disfrutad!”. Ieșiți și bucurați-vă de acest moment, pentru că nu se știe când ne vom mai întâlni cu el. Simplul fapt că suntem în semifinale alături de reprezentantele ultimelor trei campioane mondiale e deja un succes imens pentru un fotbal ce s-a scăldat în ultimii ani într-o  mediocritate noroioasă, oricât de mult ar vrea unii acum să spună că nu-i așa. Dacă batem Germania și jucăm finala, va fi magnific, dacă nu batem Germania și venim acasă va fi fost o experiență colosală. Care trebuie să ne ajute în viitor, căci asta e până la urmă ceea ce contează.

Săptămâna trecută, la o emisiune, o telespectatoare (există iată femei care se uită la fotbal și la emisiunile despre fotbal!) a trimis un mesaj care ne-a oferit, mie, dar și lui Cristi Geambașu, care era în studio, un motiv de reflecție. Și ne-a furnizat un subiect pe care-l pasăm elegant către selecționerul Cosmin Contra. ”Acești băieți au creat o emulație fantastică în rândul publicului, dar nu știu dacă ea se va îndrepta și spre echipa mare, care nu oferă azi nicio emoție”, spunea telespectatoarea. Și are mare dreptate. Asta e tema cu care se confruntă Contra și asistenții săi, cum să facă să mute sentimentele oamenilor și către prima reprezentativă, mai ales că vom juca meciurile decisive pe teren propriu.

Evident, mulți oferă soluția: luăm echipa asta și o mutăm direct. E însă complicat, etapele se pot arde la nivel individual, la nivelul unui întreg grup e mai greu. Să punem împotriva Spaniei mari ”11”-le care a dat 4 goluri Angliei mici e un risc pe care nu cred că și-l va asuma Contra. Dar și să închizi în nas ușa unora dintre acești băieți e un alt risc, pe care sper ca selecționerul să nu și-l asume. Și mai sper ca unii dintre componenții echipei mari să vadă în asta o provocare și s-o accepte, să caute să demonstreze că mai pot fi de folos.

Acum 20 de ani selecționata lui Pițurcă se califica în premieră la un astfel de turneu final, pe care, ulterior l-am organizat noi. Acel lot trăia însă în siajul Generației de Aur, iar grija conducerii de atunci a fotbalului românesc pentru el a fost egală cu zero. Aș vrea să cred că actuala conducere va avea ceva mai multă grijă, fie și pentru faptul că e implicat acolo un fost jurnalist, care a trăit ca și mine bucuriile și apoi alunecarea spre derizoriul din ziua de azi.

P.S Mă lasă absolut rece lamentările italienilor față de rezultatul de luni. Chiesa-junior, altfel bun fotbalist, dar cu memorie scurtă, a uitat repede un meci Fiorentina-Genoa 0-0, în ultima etapă a sezonului, disputat fix pe aceleași coordonate căci, ce să vezi, era rezultatul care le salva pe ambele de la retrogradare.