Puține lucruri importante se întâmplă în fotbalul european în aceste zile. Transferurile importante s-au făcut, acum e o perioadă în care toată lumea își face calcule, își numără banii din conturi și așteaptă ultimele ore din mercato, când cu siguranță că vom avea ceva lovituri. Continuă în schimb aceste meciuri de vară, aceste ”amicale” ce s-au adaptat și ele vremurilor când se caută bani din piatră seacă. S-au dus acele meciuri de pregătire când conta mai puțin rezultatul și erau mult mai importante experimentele, încet-încet ne vom obișnui cu fotbalul de vară devenit o competiție în sine, la care e nevoie de strategii aparte, căci una e să fii Liverpool și să te bată Napoli, alta e să fii Real Madrid și să te demoleze Atletico.

Întrebați un fan al lui Real Madrid cum se simte după ce gruparea favorită a fost aproape batjocorită de un Atletico Madrid mai orientat pe atac ca niciodată. Cu siguranță că nu bine. A fost 7-3 pentru Atletico într-un ”amical”, puțin amical totuși. A fost 5-0 la pauză și 6-0 la un moment dat, scoruri cu care gruparea lui Simeone nu prea ne-a obișnuit. Dacă ne uităm pe primul ”11” al lui Cholo observăm un entuziasm ofensiv care ne poate pune pe gânduri. Să se fi schimbat argentinianul? Să fie hotărât să dea un restart imaginii sale din ultimii ani? Să-și dorească să arate lumii că nu mai e acel antrenor cu o imagine mai degrabă cenușie, apropiată fotbalistic de stilul său vestimentar? Pare greu de crezut, dar uneori oamenii iau decizii de genul ăsta, forțează astfel de schimbări conștienți că drumul pe care o apucaseră se înfundă încet-încet. Mourinho e un exemplu în sensul ăsta, iar faptul că nu și-a găsit angajament în această vară ar putea reprezenta o motivație pentru un Simeone care nu e departe ca filozofie de portughez. Vom vedea dacă și cât s-a schimbat Cholo când vor începe meciurile adevărate, cu miză, dar tare bine ar fi, pentru fotbal în general, ca asta să se întâmple.

TINERII LOR ȘI TINERII NOȘTRI

În partida de care discutăm a impresionat noul transfer al lui Atletico, portughezul Joao Felix. Pesemne că ați auzit deja de el. N-are încă 20 de ani și costat 126 de milioane de euro, sumă ce, așteptând să se rezolve cazul Neymar, ar putea reprezenta recordul acestei veri. Nu suma în sine e o mirare în ziua de azi, ci faptul că ea a fost plătită pentru un tânăr, aproape un copil, despre care nimeni nu auzise acum un an. Primul meci adevărat pentru Joao Felix, cel contra Madridului în America, a fost un mare succes, copilul a impresionat pe toată lumea nu neapărat cu talentul lui, ci cu personalitatea pe care a arătat-o, cu lipsa de stres afișată și cu naturalețea cu care și-a asumat rolul, părând că suma aia de bani imensă nu-l afectează defel. La 19 ani!

Acum mulți se vor repezi să facă anumite comparații cu tinerii de pe la noi, care pleacă în străinătate, acuză presiunea și cad pradă emoțiilor. Luni seară, l-am avut prin telefon la Fotbal European pe Răzvan Marin, proaspăt câștigător al Supercupei Olandei, care spunea că el considera pasul făcut de Ianis Hagi către Genk drept unul cât se poate de bun și de normal. Venind asta de la un băiat care și-a calculat exemplar pașii în carieră, ajutat și de niște părinți cu capul pe umeri, cred că ar trebui să conștientizeze și alții că, oricât și-ar dori, visul de a vedea un fotbalist plecat din România direct la un club mare din Europa fix asta rămâne, un vis. Noi nu suntem Portugalia, nu avem ADN-ul fotbalistic al celor de acolo, ABC-ul fotbalistic de acolo, încă nu avem academiile de acolo. A alerga după zeci de milioane  și a bloca astfel drumul unui tânăr de tipul lui Ianis la un club ceva mai mic, dar incapabil să dea bani mulți, e o goană după caii verzi de pe pereții scorojiți ai unui fotbal românesc ce nu poate fi mai presus decât societatea din care provine.