ANTOINE ȘI VIAȚA FĂRĂ CHOLO, SINIȘA ȘI VIAȚA ÎNSĂȘI

ANTOINE ȘI VIAȚA FĂRĂ CHOLO, SINIȘA ȘI VIAȚA ÎNSĂȘI

Fotbalistic vorbind, a fost week-end-ul lui Antoine Griezmann, cu a sa ”dublă” la debutul în fața fanilor Barcelonei și a sa celebrare ”Lebron James style”. Fotbalul nu e însă totul pe lumea asta, chit că nici măcar nu ne putem imagina o lume fără el. Sinișa Mihajlovic e totuși omul sfârșitului de săptămână, iar cea ce a izbutit el, la un meci e fotbal, dar acesta e doar contextul, nu poate decât să ne oblige la o reverența, chiar așa, cu pielea de găină și cu un nod în gât. Implicat în cea mai dură partidă din viața lui, cu o boală parșivă, dar care în lumea civilizată a încetat demult să mai fie o condamnare la moarte, Sinișa a găsit puterea să vină și să se așeze pe banca echipei sale la prima etapă a sezonului. Pentru că așa le promisese jucătorilor, dar și pentru că așa își promisese lui însuși, atunci când a început lupta. Cu evidente semne ale bătăliei pe chipul său, fără păr din motive pe care le știm, dar cu ambiție intactă, optimism neatins și aceeași dorință de victorie de pe vremea când era jucător, Sinișa a dat lumii întregi un exemplu de curaj, dar în special le-a oferit celor aflați în luptă cu această teribilă maladie un mesaj de încurajare. Viața e prea frumoasă ca să nu lupți pentru ea, nimic nu e pierdut până nu e pierdut definitiv.

ANTOINE ȘI VIAȚA FĂRĂ MESSI

Dar, fotbalistic vorbind, a fost week-end-ul lui Griezmann. Unii ar spune show-ul lui Griezmann, cred însă că e un pic exagerat, totuși vorbim de un meci de campionat cu Betis, nu o semifinală sau finală de Champions League. Multă lume s-a întrebat în sezoanele trecute, privindu-l pe Grizou încorsetat de rigorile tactice ale lui Simeone, cum ar arăta francezul într-o echipă care să-și dorească să atace de la început până la final, să aibă mingea, să construiască și să-și dorească să controleze meciul prin posesie, nu să aibă ca prim obiectiv minimizarea virtuților adversarului. Fără să fie încă pe deplin aglutinat de vestiarul catalanilor, Griezmann a arătat că poate fi o soluție în plus în momente de criză, dar și că poate fi un jucător în plus pe parcela defensivă. căci după atâția ani cu Cholo n-avea cum să nu deprindă și această latură a fotbalului.

Viața fără Simeone s-ar putea să devină din ce în ce mai atractivă pentru francez. De văzut cum va arăta ea atunci când va reveni Messi și, mai ales, dacă va veni și Neymar. Care Neymar tocmai ce i-a dat un ”like” pe Instagram lui Griezmann, la poza cu sărbătorirea în stil Lebron, dând cale liberă din nou la interpretări. Viața lui Griezmann fără Messi a însemnat rolul principal, o mare libertate de mișcare, foarte multe atingeri de balon și un soi de baghetă pentru a stabili ritmul colegilor. Odată ce se va întoarce Messi, va trebui să se acomodeze cu un rol mai secundar și la un fotbal în slujba ”căpitanului”. Când a spus că la golul al doilea doar a încercat să copieze ceea ce face Lionel la antrenamente, Griezmann i-a dat o primă pasă argentinianului, arătând că știe exact cum funcționează ierarhiile într-un vestiar ca al Barcelonei.

FERICIRE LA 16 ANI

Cum o fi să debutezi la 16 ani într-o echipă ca a Barcelonei? Presupun că grozav. A simțit-o pe pielea lui Ansu Fati, căruia Ernesto Valverde i-a oferit un sfert de oră pe care nu-l va uita niciodată. Săptămâna trecută, strălucea în victoria celor de la Rennes cu PSG un alt tânăr de 16 ani, Camavinga, el fiind de altfel titular și duminică. Nu a existat nicio obligație, nu a fost nicio regulă ce trebuia respectată în cazul celor doi, pur și simplu a fost vorba de valoarea lor, de context și de îndrăzneala antrenorilor. La 16 ani ai de atât de multe de învățat, dar ai și atât de multe de oferit. Trebuie doar ca cineva să-și dea seama de asta și să aibă curaj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă