ANTRENORUL FĂRĂ NUME

ANTRENORUL FĂRĂ NUME

Zilele trecute am citit un interviu cu Guardiola. Extrem de interesant, ca de altfel toate discuțiile cu Pep, a cărui capacitate de comunicare e remarcabilă. Printre altele, a spus că Xavi va fi, mai devreme sau mai târziu, antrenorul Barcelonei. Nu-i primul care o zice, iar dreptate sunt convins că are, aș putea chiar să pariez că așa se va întâmpla. Tot ceea ce a arătat Xavi în cariera lui de fotbalist, modul în care vede și înțelege fotbalul, toate astea îl recomandă pentru o bancă tehnică extrem de complicată precum a Barcelonei.

Fix în aceeași perioadă însă, Xavi era învins de Răzvan Lucescu în semifinalele Ligii Campionilor Asiei. Xavi va ajunge la Barcelona, Răzvan probabil niciodată, ba chiar îndrăznesc să spun că nici la o echipă mai modestă din Primera nu va putea face pasul. Pentru că-n fotbalul de azi contează priceperea, mult contează marketingul, foarte mult contează relațiile și enorm contează numele. Poți fi bun, dacă numele nu te ajută, nu te vede nimeni, te limitezi la a căuta performanța la echipe din zona ta geografică ori din zone asemănătoare ca anvergură.

Vă mai dau un exemplu. Jindrich Trpisovski (a trebuit să mă uit de trei ori nu cumva să-i greșesc numele), care se scrie așa, dar se pronunță altfel, nu va ajunge nici el pe banca Barcelonei. Deși în două partide în Champions League i-a cam stins lumina lui Ernesto Valverde, din punct de vedere tactic. Asta după ce și lui Conte i-o cam stinsese, iar pe Lucien Favre îl chinuise zdravăn. Cehul de pa banca Slaviei n-a jucat însă la Barcelona sau Juve, iar numele său, cu atâtea consoane, ar fi imposibil de pronunțat acolo. Plus că pe cameră nu dă foarte bine, iar latura estetică lasă un pic de dorit. N-o să știm niciodată dacă ”Pane” Jindrich ar fi forțat ridicolul la Roma sau penibilul pe ”Anfield”, putem doar să presupunem. La fel cum putem să presupunem că Messi, Suarez și Pique n-ar fi parcurs niciodată într-un meci kilometrii pe care-i parcurg cei de la Slavia (suspect de mulți, recunosc).

O DEMITERE ȘI MULTE SEMNE DE ÎNTREBARE

Apropo de antrenori. Mi s-a părut bizară decizia lui Bayern de a-l da afară pe Niko Kovac. Anul trecut pe vremea asta nu l-a dat, ba chiar conducerea a rezolvat o ușoară rebeliune a vestiarului. Nu l-a dat nici când Bayern avea 9 puncte sub Dortmund, la fel cum nici Tottenham nu l-a executat pe Pochettino după acel 2-7 cu bavarezii. Bayern a pierdut cu 5-1 la Frankfurt, e corect, dar a fost un meci atipic, căci a jucat din minutul 9 în inferioritate. Pesemne că vestiarul și-a impus acum punctul de vedere, cu siguranță că Nico Kovac, cu stilul său ușor arogant, și-a pus în cap greii din lot, dar demiterea tot mi se pare ciudată. Mai ales că sâmbătă e ”Der Klassiker” cu Borussia și, în special, pentru că nume disponibile nu prea sunt. Ca de obicei Mourinho a ieșit la încălzire, căci el e vehiculat pe la toate echipele cu probleme, e deja amuzant cum a devenit un fel de ”Solution One”, dar varianta Jose mi se pare puțin plauzibilă, Bayern nefiind clubul care să se muleze prea tare pe ideile și interesele portughezului. Mai degrabă Wenger, până la vară, când se vor găsi soluții mai bune.

S-A MAI NĂSCUT UN STAR

Seara de miercuri nu ne-a adus surprize în Champions League, dar a mai scos pe firmament un nume: Rodrygo. A dat două goluri în primele 6 minute, ulterior o pasă de gol, iar în final și-a completat hat-trick-ul ce-l urcă direct în istoria competiției. Are 18 ani, merge pe 19, stă cu părinții și cu sora mai mică, pe care i-a adus la Madrid ca să-i fie mai ușor și, se spune, e foarte timid și respectuos în vestiar. Spre deosebire de Vinicius, are o mare calitate, îl caută mingea la finalizare, iar el chiar știe ce să facă atunci când o are. Văzându-l pe el, văzându-l și pe Ansu Fati, pare clar care va fi afișul ce va înlocui în ”Clasico” pe deja apusul Messi vs Cristiano.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă