Nu vi se pare că, de câțiva ani, Balonul de Aur a devenit un premiu parcă mai râvnit, analizat, comentat și evocat decât o Cupă Mondială sau Champions League. Vorbim totuși de un trofeu individual acordat unui practicant al unui sport de echipă. Pare mai important astăzi cine ia Balonul de Aur decât cine câștigă Liga Campionilor, se vorbește despre el încă din ianuarie și indiferent cine izbutește să și-l adjudece există contestări, unele chiar vehemente, la fel cum, evident, există și aprecieri, unele lipsite de coerență. Balonul de Aur a devenit și el prizonier al unor vremuri dominate de rețelele sociale, unde fiecare își poate permite să spună orice, să aibă o părere și să creadă despre ea că e adevărul absolut. Balonul de Aur s-a integrat în timpurile pe care le trăim, în fotbalul industrializat și radicalizat care se hrănește mai mult din ură decât din pasiune. 

Lionel Messi a luat așadar Balonul de Aur ediția 2019. Al 6-lea din vitrina lui, prilej cu care a stabilit un nou record. Nu-i primul în acest sens, căci și Baloanele cu numărul 4 și 5 au fost, la momentul respectiv, tot recorduri. N-am de gând să pedalez pe teoria meritului, căci inevitabil se vor găsi argumente potrivnice, încerc doar să ofer, atât cât pot, unele explicații. Și, eventual, să demontez anumite teorii ale conspirației, căci sunt și mulți amatori de așa ceva.

Nu, Messi n-a câștigat pentru că cine știe ce concern care-l are ca imagine a impus asta. Nici pentru că alt concern care-l are ca imagine ar fi condiționat acordarea premiului de cine știe ce beneficii publicitare. Nu e nimic trucat aici, e un simplu exercițiu democratic. S-a votat și ăsta a fost rezultatul. Balonul de Aur e acum organizat doar de redacția France Football-L Equipe, amestecul FIFA în decernarea lui a încetat. Votează jurnaliștii din redacție și corespondenții din întreaga lume, căci, da, France Football și L Equipe încă au corespondenți în întreaga lume, încă păstrează conceptul presei tipărite, cea pe hârtie, în plin asalt al internetului.

Și se votează fără anumite repere, fără reguli, doar după inspirația fiecăruia. Dintr-o listă scurtă, asta da, propusă de France Football, astfel încât corespondentul din România (pe care-l cunosc, mi-a fost coleg o perioadă și e un tip de încredere, stăpân pe ideile lui), de exemplu, să nu-l poată pune pe primul loc pe Florinel Coman doar dintr-un exces de patriotism. Votul poate fi și subiectiv, e normal, ține de ființa noastră să fim și subiectivi câteodată, fiecare votant având propriul cântar, căci nu există o grilă propusă de la centru, pe care să se bifeze diverse aspecte.

Fiind un premiu individual, se ține cont de reușitele personale, de imagine, de ultima impresie, fără a fi uitate, clar, trofeele. La capitolul reușite personale, imagine și ultimă impresie, Messi conduce detașat. La capitolul trofee, nu. Îmi amintesc că imediat după turul semifinalei cu Liverpool, curgeau mesajele cu Messi favorit la Balonul de Aur. Și eram în mai! După ”Anfield”, curgeau mesaje împotriva acestei idei, deși Messi fusese cel mai bun om al catalanilor în returul cu Liverpool.

Marea problemă a lui Van Dijk, cel venit pe locul doi, e că nu reprezintă tocmai acel tip de superstar pe care să-l consideri cel mai bun din lume. E cel mai bun fundaș din lume, dar fundașii vor pleca mai mereu cu handicap în fața atacanților. Mai ales în fața unui ucigaș de adjective, așa cum e Messi. Între un fundaș și un atacant va fi ales mereu atacantul, asta se vede și la prețul de transfer și la salarii. Fundașii au rolul lor, dar atacanții sunt cei care decid meciurile. Iar astăzi, să spui că Liverpool a câștigat Champions League datorită lui Van Dijk e o exagerare.

Van Dijk nu e superstarul lui Liverpool pentru că Liverpool nu e o echipă de superstaruri. Cred că nici fanii ”cormoranilor” nu-s foarte hotărâți atunci când vorbesc de vedeta echipei. Unii ar zice Salah, alții Mane, destui poate Firmino, mai sunt și băieții ăia de la mijloc ori din defensivă, mai e și Alisson. Iar adevărata vedetă, a se citi cel căruia ar trebui să i se atribuie cele mai multe merite, stă pe bancă. E Jurgen Klopp, dar Balonul de Aur nu se dă antrenorilor, căci l-ar fi câștigat fără emoții.

Atunci când pui în balanță ca să iei o decizie judeci cam așa: Messi, cel mai bun marcator, pasator, executant de lovituri libere, cele mai multe driblinguri (sunt date statistice aici, nu păreri) versus Van Dijk, jucătorul nedriblat de nimeni. Hmm, nu vi se pare că olandezul a avut un sever handicap încă de la începutul cursei? Atunci când trebuia să alegi între Messi și Cristiano, cu cifre stratosferice ambii, balanța era înclinată de trofeele câștigate, între Messi și Van Dijk e un pic mai greu să pornești o dezbatere cu argumente.

Poate că a fost și un vot reparator pentru cel de anul trecut. Nu mă refer aici la câștigător, ci la absența lui Messi de pe podium. Anul trecut a câștigat Modric și poate că trebuia să câștige Cristiano sau Griezmann, dar în niciun caz Messi nu trebuia să fie pe 5. Modric a fost însă beneficiar al unei conjuncturi favorabile, căci lumea se cam săturase de disputa dintre cei doi, se simțea nevoia de diversitate.

Revenind la Messi, o singură observație, căci e greu să mai concepi ceva ce nu a fost scris. Am văzut un Messi mai matur ca niciodată, vorbind de retragere, de copii, la fel de emoționat însă ca de fiecare dată când trebuie să apară în public. Și nu știu de ce, am avut senzația că, mult mai matur fiind el față de acum 10 ani, tare mult ar schimba acest Balon de Aur cu încă o cupă ”cu urechi” a Ligii Campionilor. Sau cu un trofeu cu echipa națională. Asta apropo de Van Dijk și ceilalți urmăritori. Messi e unic, dar de unul singur nu poate câștiga decât Balonul de Aur.

P.S.

Remarcabil momentul oferit de Luka Modric. E prima dată când Balonul de Aur e pasat de la fostul deținător la actualul. E un gest normal, cavaleresc, iar croatul l-a făcut fără remușcări, fără să se gândească la alte aspecte. E tipul de jucător în dreptul căruia rar vezi malițiozitate, pe teren sau în afara lui. ”Il meriți” i-a spus el lui Messi când a i-a predat premiul, dar a și adăugat un lucru pe care puțini îl înțeleg azi: ”Suntem adversari, nu dușmani”.

P.S. 2

Iată mai jos felul în care a votat fiecare corespondent al France Football – L Equipe: