Cred că suntem de acord că acest episod din El Clasico” a fost un pic straniu. Și nu neapărat pentru că s-a terminat 0-0, dar nici departe nu e motivul de albul remizei. A fost un ”Clasico” despre care s-a vorbit mai mult decât s-a jucat. Un ”Clasico” ce parcă și-a consumat energiile înainte de fluierul de final, iar atunci când s-au văzut în sfârșit pe gazon jucătorii celor două echipe erau deja surmenați mental. E simplu de comentat din fața unui televizor, dar cred că nu-i chiar așa facil să joci un meci la care ai tot auzit că se pot petrece felurite incidente, înainte de care ai stat la același hotel cu echipa adversă și cu arbitrii, iar deplasarea spre stadion s-a făcut împreună, în mijlocul unui dispozitiv de securitate fără precedent în Spania. Pesemne că nici acolo, pe gazon, nu-i chiar lesne să te concentrezi atunci când se mai aud de pe-afară sirene, ceva explozii și când simți că, deși ți s-a spus că n-are ce să ți se întâmple ca fotbalist, aerul pe care-l respiri alături de o sută și ceva de mii de oameni destul de agitați nu e chiar atât de curat. 

A fost însă un 0-0 care ne face să ne simțim ca după o cafea fără cofeină într-o dimineață când tare am fi avut nevoit de ceva mai tare. A fost un 0-0 însă din care putem extrage câteva idei. Italienii spuneau despre 0-0 că e rezultatul perfect. Spuneau pe vremuri, acum se bucură și ei de spectacol, care înseamnă și erori, se bucură de goluri stratosferice, precum cel reușit de Cristiano cam în același timp cu duelul de pe ”Camp Nou”. Un Cristiano care, din nou, a fost piesa lipsă dintr-un angrenaj al Madridului care în rest a funcționat foarte bine.

Deși n-a câștigat pe teren, Real Madrid a câștigat pe alte planuri. În primul rând pe cel al încrederii. În puterile jucătorilor și în știința antrenorului. Pus în mare dificultate la început de sezon, Zidane a scos-o iar la capăt. Madridul a arătat bine spre foarte bine miercuri seară. A fost o echipă serioasă, concentrată, cu mare ambiție (chiar și Bale) cu multă știință a jocului. Desenul tactic al francezului a fost mult mai clar, chit că echipei i-a lipsit (și îi va lipsi) omul de gol de care am scris mai sus sau omul care să intimideze adversarii prin manevrele sale. Acesta poate fi Hazard, dar la belgian se pare că e mult hazard în raporturile sale cu accidentările.

Deși n-a pierdut pe teren, Barcelona a pierdut mult pe alte planuri. Al imaginii în primul rând, căci catalanii au arătat ca o echipă care-și face jocul în funcție de cel al adversarului. A pierdut mult și pe planul încrederii. Al încrederii fanilor în posibilitățile acestor jucători, cam aceiași din 2015 și destui din 2011, de a cuceri din nou Europa. Fiindcă asta doare cel mai tare în Catalunya, nu campionatul, spre deosebire de Madrid, unde Primera e obiectivul declarat al lui Zizou pe sezonul în curs. Să facem un exercițiu de imaginație și să înlocuim miercurea acestui ”Clasico” cu una de Champions League, cu PSG sau Juventus sau City sau Bayern (de Liverpool nici nu mai zic) ca adversar… Cred însă că fanilor Barcelonei le e și teamă să facă acest exercițiu.

P.S 1 Nu am comentat acea fază litigioasă din minutul 16 fiindcă pur și simplu nu am ce. Au fost două penalty-uri în câteva secunde și singura explicație pe care eu o văd e cea scrisă în primul paragraf. Poate că toată atmosfera din jurul acestei partide, mai ales că era debut, a condus spre o stare de teamă în jurul acordării unei lovituri de la 11 metri pentru Madrid.

P.S. 2 Săptămâna trecută, tot aici, am creionat o așa zisă ”grilă de start” pentru cursa din primăvară spre câștigarea Champions League. Am pus în pole-position pe Liverpool și n-am motive să-mi schimb părerea. După ce-am văzut miercuri însă poziția Barcelonei, în a doua linie alături de Real Madrid, nu mi se mai pare justificată.

P.S 3 Abia aștept dubla Pep vs Zizou! Dar și Klopp vs Simeone!