S-au întâmplat destule lucruri în week-end-ul pe care tocmai l-am părăsit, dar parcă nimic n-a mai contat în momentul în care vestea morții lui Kobe Briant s-a răspândit peste tot în lume. A dispărut dintre noi un sportiv exemplar, un idol și un perfect catalizator de iluzii, căci el a fost, pesemne, motivul pentru care mulți dintre jucătorii de astăzi, din America și de pretutindeni, s-au apucat de baschet, pesemne motivul pentru care foarte multă lume, în America și pretutindeni, a început să urmărească acest sport.

Iată că moartea nu alege, nu face concesii și nu citește ziarele. Kobe era încă tânăr la 41 de ani, probabil perfect sănătos, era împlinit, era o legendă. Poate de aceea cutremurul a fost atât de mare, iar unda de șoc s-a întins cu repeziciune. Kobe a făcut parte din acea categorie a supersportivilor, a supereroilor, despre care aveam impresia că nu pot păți niciodată nimic. E doar o impresie. Era până la urmă un om ca toți ceilalți, dator cu o moarte și fără arme în fața destinului. Iar tragedia e și mai mare cu cât împreună cu Kobe, probabil îmbrățișați, căci sunt convins că uriașul a încercat s-o ocrotească până în ultima clipă, a plecat din această lume, pe care abia începuse s-o descopere, și Gianna, una din fetițele fostului baschetbalist, cea de-a doua, care părea să-i calce pe urme.

Moartea e greu de analizat, e greu de comentat. Și e foarte greu de înțeles. Iar de fiecare dată când se întâmplă o astfel de tragedie conștientizăm cât de frumoasă e viața. Și cât de important e s-o trăim din plin, așa cum ne-a fost dată, în fiecare zi, ca și cum ar fi ultima. Pentru că, iată, poate fi ultima!

LA MADRID, CEL MAI BUN ATAC E APĂRAREA

Fotbalistic vorbind, s-au întâmplat lucruri în aceste zile. Real Madrid a preluat șefia Primerei Division, iar asta s-a întâmplat fără ca atacanții lui Zidane să dea vreun gol în acest an. Scoatem din calcul meciul de Cupă contra unui adversar din Liga a 3-a și-l considerăm pe Isco un mijlocaș, nu un atacant. Performanța madrilenilor scoate și mai mult în evidență personalitatea lui Zidane, în jurul căruia gravitează motivele acestor reușite, căci Zizou a reușit cumva să compenseze și lipsa de inspirație a atacanților și absențele din acest compartiment. Madridul mijlocașilor e din ce în ce mai mult și unul al fundașilor, căci la această oră Real are cea mai bună apărare din Spania, 13 goluri în 21 de meciuri și 11 partide fără gol primit. În ultima parte a sezonului trecut, când echipa oscila între depresie și plictiseală, Zidane a înțeles că plecarea lui Cristiano nu poate fi acoperită, dar că lamentările nu-și au rostul. Așa că a schimbat strategia, iar astăzi Madridul său primește greu goluri, iar de la această siguranță atacurile pornesc mult mai liniștit.

SETIEN ȘI TIMPUL CARE NU ARE RĂBDARE

Barcelona a pierdut la Valencia și e primul eșec al lui Quique Setien, adus destul de repede cu picioarele pe pământ. Doar numărând pasele nu poți băga mingea în poartă, iar lipsa lui Suarez începe să se vadă. Se spune că importanța unui om iese în evidență cel mai tare în absența lui, iar teoria se confirmă în ceea ce-l privește pe uruguayan. Despre care s-a spus că nu mai e cel de acum 4-5 ani (dar cine e?), că e cam grăsuț, că e cap de linie și tot așa. Acum, când nu poate juca, mulți își dau seama cât de util era el în jocul echipei. Cât despre Setien, deja încep să apară dubiile. Nu pare antrenorul-aspirină pentru răceala echipei, ci pare mai degrabă antrenorul-tratament, care are nevoie de timp. Doar că timpul, atunci când vine vorba de Barcelona, nu prea există.

ȘI TOTUȘI LAZIO?

Juventus a pierdut la Napoli, iar lupta pentru titlu în Serie A rămâne deschisă. Iar la ea se înscrie și Lazio, care a scos un punct uriaș, raportându-ne la cum a jucat, contra Romei, și care are un mare avantaj: nimeni n-o crede în stare și puțini o iau în calcul. Juve a pierdut la Napoli poate și pentru că Sarri, iritat pesemne de primirea ostilă, a riscat jucând cu tripleta HDR în față. Și a pierdut, confirmând unele opinii, dar și unele statistici, care spun că ”Bătrâna Doamnă” e vulnerabilă atunci când e prea ofensivă.

P.S.2

Atletico Madrid traversează o perioadă oribilă și au început să apară voci contra lui Diego Simeone. Îmi aduc însă aminte că astfel de voci se auzeau și la Manchester United contra lui Sir Alex, dar mai ales la Arsenal, contra lui Wenger. Care-i acum situația la cele două cred că e inutil să mai comentez.