Pandemia asta ne-a aruncat pe toți într-un scenariu de film. Și ne-a transformat pe toți în actori. Suntem o dublură a lui Bill Murray din ”Ziua Cârtiței”, interpretăm același rol zi de zi, fără să știm dacă e miercuri, marți sau duminică. Încercăm să mai deviem din scenariu, fiecare cum putem, să ne aducem aminte cu nostalgie de trecut și să ne imaginăm cum va fi viitorul, cu speranța că odată și-odată lucrurile vor reveni la normalul de dinainte de februarie.

Dar oare așa va fi? Eh, asta e o întrebare ce stă cuibărită acolo în creier și ne revine când și când în minte, așa ca un junghi. Poate chiar în foarte desele momente în care ne spălăm pe mâini, căci a devenit deja un reflex pavlovian, aproape că ne spălăm pe mâini și când ieșim de la duș. Și, cred, că ne gândim câteodată și la cum va fi fotbalul ăsta în viitor. O să spuneți că mult mai importante sunt gândurile legate de viețile noastre, de acord, dar fotbalul face parte din viața noastră. Câtă vreme ne lipsește, ne e dor de el și aproape că ne-am dori să vedem în direct meciuri din Belarus, Nicaragua (apropo, există acolo o echipă care se cheamă Real Madriz, deci putem chiar să ne folosim imaginația) ori Turkmenistan, locurile pe unde se mai joacă în zilele astea, înseamnă că e important.

Va mai fi așadar fotbalul de după pandemie la fel ca fotbalul de dinainte? Tare mă tem că nu. ”Mă tem” e un fel a spune, nu neapărat de asta mă tem eu, e posibil chiar să fie mai bine. Lucrurile o cam luaseră razna totuși în acest sport, suta de milioane de euro devenise o bagatelă, salariile creșteau fulminant, fotbalul devenise un fel de insulă misterioasă în care trăiau câțiva răsfățați, cărora le era permis orice și care vedeau cum veniturile lor cresc pe seama celor care se uită la ei. Talentul se plătește, sunt iarăși de acord, un fotbalist mediocru va fi și în continuare mult mai bine plătit decât un medic eminent, dar e bine să reașezăm toate aceste lucruri pe repere cât de cât normale.

Vom mai vedea transferuri care să depășească 100 de milioane? Probabil că nu. ”Marca” de marți e de aceeași părere, e chiar subiectul lor de pagina 1. Presa sportivă în aceste zile (includ aici și televiziunile de profil) suferă din lipsă de subiecte, iar transferurile ocupă un spațiu generos. Se discută însă ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, ca și cum vom da doar un restart când va fi să fie. 111 milioane pentru Lautaro Martinez, 150 pentru Neymar, 115 pentru Jadon Sancho, 150 pentru Saul, 160 pentru Haland și tot așa. Vor mai fi oare posibile? Eu nu cred. Cred mai degrabă că vor înflori schimburile, un fel de negoț de ev mediu. Îl vreau pe cutare, ți-l dau pe cutare și cutare plus o sumă de bani. Părțile vor fi condamnate să se înțeleagă între ele, dacă vor dori să supraviețuiască.

Iar apoi urmează salariile. Va mai putea Juventus să-i plătească un salariu stratosferic lui Cristiano? Sau Barcelona lui Messi? În condițiile în care cluburile caută azi variante de economisire, taie din salarii și se gândesc cu groază că sponsorii nu vor mai fi la fel de generoși. Probabil că nu. Sau poate că pentru ei se vor face excepții, dar pentru ceilalți? Iar ceilalți oare vor accepta asta?

Urmează vremuri complicate. Dar și interesante. Acum vom vedea câtă pricepere există pe la cluburile astea mari. Cu bani poate oricine, se spune. În fine, nu se referă neapărat la fotbal, dar putem să adaptăm ideea la context. E foarte posibil ca fotbalul să joace și el într-un film: ”Back to the future”.