Una din puținele părți bune ale acestei părți negre din viețile noastre este că avem ceva mai mult timp la dispoziție pentru lucruri pe care înainte de pandemie le plasam mai pe la mijlocul ierarhiei noastre de priorități.

Filmele, de exemplu. Există pe Netflix un serial, ”The English Sport”, tradus la noi ”Sportul Englez”. Nu vă speriați, nu-mi propun să fac aici analiză de film, deși în lipsa fotbalului poate că s-ar găsi loc. Mai ales că mini-seria respectivă are chiar fotbalul în prim plan, mai exact începuturile sale, atunci când ”era un sport de amatori, dominat de echipele înaltei societăți”. În chiar primul episod, o replică dintr-un dialog mi-a atras atenția. ”Oamenii n-au nevoie de banii ăștia?, a sunat o întrebare. La care răspunsul a fost: ”Poate că da. Dar au nevoie și de fotbal”.

N-o să pătrund absolut deloc în scenariu, n-o să explic contextul acelui dialog. Poate că v-am stârnit într-un fel curiozitatea și veți căuta să vedeți ”Sportul Englez” pentru a înțelege un pic din impactul pe care fotbalul îl are asupra vieților noastre. L-a avut încă de-atunci, acțiunea începe undeva în 1879, și-l are infinit mai mult astăzi.

Constatarea de mai sus devine azi o temă de dezbatere. Trăim vremuri grele, nu cred că are rost să mai explic de ce. Lumea fotbalului, scuturată și ea serios de acest virus, caută soluții pentru reluarea activității. Se propun idei, se conturează datele, dar întâi de toate se calculează pierderile ce-ar putea rezulta din înghețarea competițiilor. Totul se învârte în jurul cuvântului ”trebuie”.

Dar oare chiar trebuie? E o întrebare bună. Mai avem nevoie și de fotbal în aceste zile în care avem nevoie de atâtea altele. Rămâne fotbalul cel mai important lucru dintre lucrurile cel mai puțin importante? Se zice că Jorge Valdano ar fi spus asta, alții pretind că Arrigo Sacchi, în fine, nu asta e esențial acum. Ci ideea în sine.

Eu cred că da. Chiar dacă oamenii politici din unele țări, care acționează însă de multe ori în jurul propriului interes, încă se mai gândesc. Eu cred că fotbalul trebuie să revină, fie și numai pentru că prin fotbal putem să facem un pas spre normalitate. Va fi un fotbal mai tăcut, fără zgomotul tribunelor, fără oameni în jurul gazonului. Dar pasiunea nu poate avea mască, ea există, iată, din secolul 19 și chiar de pasiunea asta avem nevoie pentru a simți că trăim din nou. De adrenalina unui gol marcat de echipa favorită, de bucuria unui succes, chiar și de amărăciunea unui eșec. Toate astea fac parte din viața noastră, toate aceste reacții ale creierului ce se transformă ulterior în sentimente ne diferențiază pe noi oamenii de roboți.

Va fi o vară fierbinte. Vom avea fotbal în iulie și august, probabil că mult, probabil că zilnic. Eu unul abia aștept, chiar dacă un meci fără public e mult mai greu de comentat. Cu siguranță e și mult mai greu de jucat. Dar va fi și asta e tot ce contează. Fiindcă viața fără fotbal e prizonieră a fricii.

P.S.

Dacă tot am plecat în construcția acestui text de la un serial, îmi permit să vă mai dau un pont. Au apărut primele episoade din ”The Last Dance”, tradus la noi ”Cântecul de lebădă”. Tot pe Netflix. E despre baschet și despre Michael Jordan. Și e de neratat

Iar acum îmi dau seama de un lucru. Înlocuiți mai sus cuvântul fotbal cu baschet. Sau cu oricare alt sport. E același lucru. Da, avem nevoie și de baschet, și de tenis, handbal, hochei! Avem nevoie să simțim iarăși că trăim!