De cele mai multe ori nu conștientizăm cât de repede trece timpul. Luați cu treburile zilnice, cu probleme, cu temeri, cu angoase, nu mai avem timp să observăm că zilele trec în viteză, că săptămânile și lunile se duc, că adunăm în spatele nostru anii, ca un balast plin cu amintiri. Ne mai dăm seama de asta uneori, dar în general din întâmplare, prin cine știe ce coincidențe. De exemplu, din întâmplare, am descoperit că David Beckham a împlinit, pe 2 mai, 45 de ani. Și brusc am conștientizat cât de repede trece timpul. Uau! Dacă și Beckham a ajuns la 45 de ani, vă dați seama ce am îmbătrânit și noi! 

David Beckham a fost primul mare fotbalist universal. De fapt, el a inventat acest concept. Dimensiunea globală a numelui său, brandul pe care l-a creat, sunt reflectate în câștigurile pe care le-a avut din publicitate, de multe ori duble sau chiar triple față de cele din fotbal. David Beckham a fost primul mare brand personal din lumea fotbalului, care, până la el, nu avea decât branduri colective, de cluburi. Beckham a fost cel care a dus publicitatea din jurul său la rang de artă, de industrie. El a fost primul, după el au venit ceilalți.

Mie mi-a plăcut întotdeauna fotbalistul David Beckham. Și l-am considerat un exemplu de cum poți să reușești în fotbal fără să ai talentul lui Maradona, Ronaldinho ori Messi. Pe Beckham rar l-am văzut driblând. Avea un mare atu, felul în care lovea mingea cu piciorul drept, un atu însă pe care l-a folosit din plin. Era foarte disciplinat din punct de vedere tactic, un ajutor mare pentru orice antrenor, și era și-un profesionist adevărat. Poate nu la nivelul lui Cristiano Ronaldo, care se masacrează pur și simplu din punct de vedere al pregătirii fizice, dar nici foarte departe.

Asta îmi arată că e un tip dotat. Intelectual mă refer. Se vede asta și din felul în care și-a construit imaginea. Ar trebui să fie un exemplu pe care l-ar putea lua și alții. Beckham n-a refuzat niciodată un ziarist, iar presa a fost marele său aliat. Când ați citit sau auzit ultimul comentariu negativ la adresa lui? Vă amintiți să fi fost vreodată făcut pilaf în ziare? Poate atunci, în 1998, dar mai apoi nu prea cred, fiindcă David a fost suficient de deștept să-și aleagă aliații acolo unde trebuie. Și i-a folosit asta la imagine, o imagine de pe urma căreia a scos zeci de milioane de euro. Sigur, e important și felul în care arată, dar am mai văzut destui fotbaliști prezentabili și poate mai talentați decât el care n-au beneficiat de același tratament din partea jurnaliștilor.

L-am văzut pentru prima dată de aproape pe Beckham în 2004, la Campionatul European din Portugalia. A fost o conferință de presă în cantonamentul Angliei și el a fost cel care a apărut, în acea zi, în fața ziariștilor. E inutil să mai spun că sala în care s-a ținut conferința a fost neîncăpătoare. N-am prins loc, așa că m-am poziționat undeva în lateral. Spre norocul meu, chiar pe acolo a trecut David. A cărui apariție, cu 4 bodyguarzi, dintre care unul a rămas în permanență în preajma lui, a fost spectaculoasă, pe măsura imaginii sale de ”galactic”. Venise cu o mașină, care avea un antemergător, ca un adevărat star.

Nu-mi dau eu cu părerea asupra calităților sale fizice. Habar n-am dacă e bărbat bine și nu mă preocupă. M-au surprins două lucruri. Nu e deloc de scund, deși mie așa îmi părea la televizor. Și, mai ales, are o voce subțire, ciudat de subțire pentru imaginea sa de bărbat fatal.

Pe mine m-a surprins. În schimb, pe ziaristele ce au venit în număr mare la acea conferință de presă nu părea să le deranjeze aspectul. Fix pe direcția mea era o domnișoară, demnă reprezentantă a femeilor engleze, iar cu asta am zis tot, care nu și-a dezlipit ochii de la el nici o clipă. Ocupase un loc în primul rând, probabil că venise de dimineața, cam cum fac fanii înrăiți la concertele de pe stadioane. Avea laptopul deschis, dar nu l-a folosit absolut deloc. Îi sorbea cuvintele, chiar mă întrebam cum o putea să vorbească în condițiile în care cineva se holba la el! Cred că s-ar fi făcut și preș dacă situația o impunea, chit că David nu i-a aruncat nici măcar o privire. Pe undeva mai bine, altfel am fi asistat la cine știe ce orgasm asortat cu leșin! Când s-a terminat conferința și am fost invitați cu toții într-o sală alăturată, la un breakfast tipic englezesc, și din nou cred că am spus totul și cu asta, am apucat să văd ce avea pe laptop. Cred ca e simplu de ghicit. Pe desktop trona frumoasa poză cu David în chiloți, făcând reclamă la lenjeria Armani.

L-am văzut și la București, când a venit cu Real Madrid să joace în Champions League cu Steaua. Madrilenii au fost primiți în sala de protocol de la Otopeni. Au stat acolo câteva minute, timp în care s-au făcut formalitățile. N-a vorbit nici unul, deși totul era transmis în direct la vreo 3-4 televiziuni. Beckham a avut aceeași poziție timp de minute bune. Nu știai dacă e de ceară sau viu. Într-un costum bej care-i venea, ce-i drept, foarte bine, s-a sprijinit de troler, a cărui marcă era destul de vizibilă, astfel încât să i se vadă ceasul și ochelarii de soare, puși, într-o studiată neglijență, în buzunarul de la piept, dar cu marca vizibilă.

Și l-am mai văzut la Madrid, la un meci al Realului. A ieșit ultimul de pe teren, după ce a aplaudat tribunele de parcă atunci se retrăgea. Era un  meci obișnuit, de campionat, cu Deportivo parcă. La final, la zona mixtă, a vorbit cu toți ziariștii care l-au oprit, n-a refuzat pe nimeni, n-a refuzat nici o poză sau autograf. Deși pentru acestea din urmă a trebuit să întârzie minute bune.

E greu de spus dacă, peste ani, despre Beckham se va vorbi ca despre fostul mare fotbalist sau despre fostul mare brand publicitar. Sau chiar azi, căci sunt destul de mulți tineri care l-au văzut jucând puțin spre deloc. Parcursul său pe terenurile de fotbal e mai mult decât notabil, iar Google sau Youtube sunt dovada. Cred însă că imaginea publicitară a lui David Beckham a depășit-o pe cea a fotbalistului. Mariajul cu Victoria Adams, pe atunci în mare glorie, l-a transformat în idol comercial. Ceea ce i-a adus contracte de milioane și i-a deschis piețe neexplorate până atunci, în țări unde destui oameni nu știau alte cuvinte în limba engleză în afara numelui său. Pe undeva e bine, pe altundeva e rău. Așa ne dăm seama de industrializarea la care a ajuns acest sport. E mult mai importantă imaginea de la televizor decât cea lăsată tribunelor.

P.S. 1

Priviți imaginea de mai jos! E de la prezentarea lui David Beckham la PSG.

PSG a făcut o mutare excelentă atunci. L-a alăturat pe David Beckham, cu a sa imagine decupată parcă din pauzele de publicitate, brandului pe care încearcă să-l creeze. Ce vreți asociere mai bună decât cea a lui Beckham lângă orașul Paris? Glamour în stare pură. Ca brand, PSG-ului îi lipsea această ștampilă. Era mai degrabă o jucărie a unui șeic plictisit de banii pe care-i are, vorba expresiei ”are la bani de-l enervează”, un teritoriu arid peste care s-a abătut o ploaie de petro-dolari.

E lesne de observat cât de mare e scris Paris Saint-Germain. Asta ca nu cumva zâmbetul comercial al lui David Beckham să preia prim-planul. Și-au îndeplinit obiectivul francezii. În 5 luni, alăturarea Beckham-PSG a făcut ca imaginea clubului să primească un plus cât se poate de limpede.

P.S. 2

Cu sprijinul unui bun prieten, stabilit de foarte mulți ani la Londra și bun prieten, la rândul lui cu Ted Beckham, tatăl lui David, am primit acum câțiva ani cartea pe care Ted Beckham a scris-o despre fiul său. Cu dedicație. De la Ted, dar am speranțe să primesc și de la David. Cartea se numește “David Beckham, my son” și conține extrem de multe detalii și fotografii inedite din viața și cariera lui David Beckham. Iată câteva dintre ele: