Pe undeva, era și normal ca Germania să fie țara care să dea semnalul revenirii fotbalului. Dacă nu Germania, atunci cine? Vorbim de o țară cu servicii medicale la superlativ, cu o clasă politică responsabilă, având un lider respectat pe toată planeta, cu oameni suficient de disciplinați (chiar dacă nu ca altădată) încât să respecte niște reguli. Și cu un campionat, Bundesliga, ce are acum o mare oportunitate de a-și face o publicitate uriașă, căci la foamea de fotbal care există acum în toate colțurile lumii sunt convins că partidele din week-end-ul viitor vor fi devorate de-a dreptul. 

Germania a vrut să arate că poate, că e puternică și că acest virus trebuie respectat, dar poate fi învins. Franța, cealaltă locomotivă a Uniunii Europene, a ales cealaltă cale, a închiderii. Există acum două direcții din punct de vedere fotbalistic, cea a Germaniei și cea a Franței, dar e de presupus că din ce în ce mai mulți vor urma de-acum înainte modelul nemțesc. Dinspre Spania vin semnale că La Liga se va relua aproape sigur la mijloc de iunie, în Italia clasa politică pare că se lasă și ea convinsă, iar Anglia dă semne că restartul e posibil, chit că pe-acolo încă se mai bâjbâie, în stilul deja consacrat de Brexit, ba vrem, ba nu mai vrem.

Vom avea așadar încă de sâmbătă un superderby, Dortmund-Schalke. Fără spectatori, ceea ce e mare păcat, mai ales în Bundesliga, dar asta e situația, cel puțin o perioadă va trebui să ne obișnuim cu aceste tribune goale. Și vom avea câteva reguli noi, cea cu cele 5 schimbări permise fiind de-a dreptul revoluționară. Va fi interesant de văzut cum se vor adapta fotbaliștii la noile recomandări sanitare. Masca purtată pe banca de rezerve nu cred că va fi o problemă, nici lipsa salutului de dinaintea partidei, care și-așa avea o doză mare de fals în el. Mi se părea amuzant cum jucătorii își tot urau succes acolo, când era suficient de limpede că fix asta nu-și doreau de la adversarii lor, să aibă succes.

Sper ca regula asta a scuipatului să devină obligatorie și după ce va trece pandemia. Nimic nu e mai deranjant ca telespectator decât să-i vezi pe fotbaliști cum își evacuează saliva în exces exact în momentul unui prim-plan. Sau înaintea executării unei lovituri, de parcă de acel scuipat depinde felul în care mingea e lovită. Poate că-n lunile astea fotbaliștii se vor obișnui să renunțe la acest gest sau măcar s-o facă mai ferit.

Sunt tare curios însă ce va fi după marcarea golurilor. Recomandarea e să se evite îmbrățișările de bucurie. Din punctul ăsta de vedere, fotbaliștii au fost mereu privilegiați. Puține alte categorii de ”oameni ai muncii” se pot manifesta zgomotos și entuziast după ce izbutesc ceva pentru care sunt plătiți, deci intră cumva în fișa postului. Nu știu de vreun chirurg să o rupă la fugă strigând pe culoarele spitalului după ce iese dintr-o operație terminată cu succes, eventual și cu asistentele alergând după el pentru a-l felicita, nici de vreun inginer scoțându-și cămașa la finalizarea unui proiect formidabil ori de vreun jurnalist făcând turul redacției după ce a scris un text bun pentru a bate palma cu ceilalți colegi. Fotbaliștii fac mereu asta și e o chestie ce a pătruns atât de tare în obișnuința noastră, e atât de firească încât parcă nu putem concepe fotbalul fără. Creativitatea lor e pusă și aici la încercare, dar sunt convins că vom vedea exemple care mai de care mai haioase și interesante.

Sigur, e un ușor paradox să vorbești despre ”distanțare socială” la un sport colectiv și cu mult contact. Marcajul om la om nu va dispărea la fazele fixe, nici organizarea zidului la loviturile libere. Dar acestea sunt momente cu adevărat esențiale în joc, ce n-au cum să fie evitate. Celelalte, da. Va fi un fotbal special, în vremuri speciale. Dar va fi și asta e tot ce contează acum.