La începutul lui martie, imediat după ”Clasico”, atunci când ne uitam pe calendarul partidelor rămase de disputat în Primera, selecționam etapa cu numărul 30 ca una foarte importantă. Madridul mergea la San Sebastian, Barcelona se ducea la Sevilla, pe ”Sanchez Pizjuan”. Am fost atunci de acord că această rundă poate fi, dacă nu decisivă, măcar foarte importantă în lupta pentru titlu.

Între timp, Real Madrid s-a împiedicat cu Betis, a venit pandemia și totul a fost dat peste cap. Ceea ce luam în calcul atunci, nu mai contează acum, reperele de atunci nu mai sunt valabile acum. E însă posibil ca această etapă să rămână marcată cu roșu, căci s-a produs schimbarea de lider și avem acum o nouă perspectivă în duelul Madrid-Barcelona.

Și cum deznodământul e din ce în ce mai aproape, au început discuțiile. Evident legate de arbitraj. Cine credea că nu vom avea polemici în această perioadă de coabitare cu virusul s-a înșelat. Lucrurile funcționează la fel ca înainte. Echipa care pierde acuză arbitrajul și găsește conspirații, echipa care câștigă laudă arbitrajul și vede totul în roz. Până la momentul în care totul se va inversa, ca un principiu al vaselor comunicante aplicat în fotbal. E și-asta o modalitate eficientă de masca unele carențe, de a muta discuția în altă parte și de arunca responsabilitatea pe umerii altora.

E mai comod să spui, la Barcelona, că nu mai ești pe primul loc din cauza arbitrilor care favorizează Madridul. Și nu din cauza jocului prost al echipei, ce pare mai prost chiar decât pe vremea lui Valverde. Și în niciun caz din cauza haosului care există la nivel de conducere a clubului, care face parcă tot posibilul să-l determine pe Messi să-și facă bagajele și să plece. Barcelona de azi seamănă tot mai tare cu ”naționala” Argentinei, care-l are pe Messi și așteaptă totul de la el, fără să-i ofere însă vreun punct de sprijin. Scriam săptămâna trecută că fotbalul fără spectatori avantajează echipele mari, cu superstaruri în lot, ceea ce rămâne valabil, însă asta nu e suficient pentru a câștiga atunci când, cazul partidei de vineri seară, diferența de valoare nu e chiar atât de mare.

La Madrid e veselie. Zilele trecute se vorbea de manevre pentru că meciurile erau programate foarte târziu. Acum arbitrajele sunt perfecte, VAR-ul funcționează impecabil, dar stați să vedeți ce se va spune și scrie la prima interpretare ce nu va conveni echipei lui Zidane. Apropo de VAR, am citit o poantă bună, la VAR e ca la bar, știi ce e înăuntru, dar nu știi ce decizii o să iei după ce o să petreci o vreme acolo. Veselia de la Madrid e într-un fel justificată, căci echipa a redevenit lider și e acum în avantaj, chit că jocul n-a funcționat întotdeauna. Ceea ce are în plus Real Madrid față de Barcelona este lotul mult mai bine garnisit și un antrenor cu idei mult mai clare, stăpân pe el și pe deciziile lui.

P.S.

A început și Serie A, iar victoria Interului, așezată peste problemele de inspirație și de formă ale celor de la Juventus, ne poate duce cu gândul că am putea avea o luptă în trei pentru ”scudetto”. Sunt totuși 6 puncte, nu o eternitate. Altceva aș vrea să remarc și să să salut după aceste prime meciuri. Pe Atalanta. Am devenit un admirator al acestei echipe, iar după ceea ce s-a întâmplat în regiune, cu atât mai mult. Echipa lui Gasperini a revenit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși, oho, s-au întâmplat atâtea! Atalanta are 74 de goluri marcate, cu 24 mai mult decât Juventus și cu 23 mai mult ca Inter, nu luptă pentru titlu, dar reprezintă acea veselie atât de necesară într-un fotbal dominat de încrâncenare.