Despre cum a izbutit Quique Setien să fie la Barcelona omul potrivit în locul nepotrivit și-n cel mai nepotrivit moment, vom mai avea ocazia să discutăm. Trebuie totuși să așteptăm finalul sezonului sau finalul aventurii sale în Catalunya. Așa e corect, plus că fotbalul ne-a oferit de-a lungul timpului suficiente momente când negrul de azi devenea alb și viceversa. 

Despre altceva aș vrea să povestim astăzi. Despre transferuri, două mai exact, care au stârnit comentarii, au ridicat semne de întrebare pentru unii și au oferit teme de cercetare pentru alții. E vorba, poate v-ați prins, de schimbul Arthur-Pjanic și de trecerea lui Achraf Hakimi la Inter, via Real Madrid. Ambele mutări par cât se poate de profitabile pentru Juve și Inter, dacă discutăm în termeni pur sportivi, dar întrebarea este ce le-a determinat pe cele două grupări din Spania să accepte aceste tranzacții din care, aparent, pierd?

Ei bine răspunsul stă în acel cuvânt, ”aparent”. Pentru că nici Real Madrid și, cu atât mai puțin, Barcelona nu pierd. Dimpotrivă. Câștigă, însă pe partea financiară, care pe fani nu-i doare așa de tare precum lipsa rezultatelor imediate ori a trofeelor. Când vine vorba de bani, unii conducători lasă deoparte alte aspecte și acționează în consecință. Mai ales dacă ar putea fi vorba de banii lor. Vă surprinde, nu-i așa? Ha ha ha, am glumit, cum să vă surprindă! Și-n fotbal e cam ca-n politică, interesul personal poartă fesul.

N-o să intru în detalii economice, căci ele sunt un pic prea aplicate. Ca să ajungi președinte la Barcelona sau Real Madrid pare simplu. Cluburile aparțin acelor ”socios” de care am început să discutăm și pe la noi. Se organizează alegeri, campanii electorale, promisiuni, multe minciuni sau, ca să folosesc un termen de stadion, multă vrăjeală. Ideea e că pentru a putea candida la șefia acestor doi coloși trebuie să îndeplinești unele condiții. Iar cea care-i strânge tare pe mulți e de natură financiară. Mai exact 15 la sută din buget. Atât trebuie să depună în bancă și să lase la dispoziția clubului viitorul președinte și echipa lui de conducere. Bugetele celor două cluburi sunt undeva între 900 de milioane și un miliard. De euro. Iar 15 la sută… nu-i greu de calculat.

În esență, cu acești bani trebuie acoperite pierderile. Dacă sunt, evident. La finalul fiecărui exercițiu financiar (pe 30 iunie) se trage linie și se adună. Sau se scade. Și dacă iese pe minus, se completează cu garanția din bancă. Cum sezonul ăsta e compromis de acest virus nenorocit, pierderile sunt cam la ordinea zilei. Și e nevoie de inginerii financiare de genul schimbului Arthur-Pjanic. În contabilitate, Barcelona înregistrează din vânzarea lui Arthur un profit de 50 și ceva de miloane (nu uitați de amortizări, căci Arthur a stat doi ani la catalani), excelent pentru machiajul cearcănelor provenite din posibilele pierderi. Banii ce se vor plăti pe Pjanic se contabilizează separat și oricum intră în exercițiul bugetar următor. Că bosniacul are 30 de ani și e destul de uzat, în vreme ce brazilianul are 23 de ani și e în ascensiune îi interesează pe suporteri și pe jurnaliști. Nu pe conducătorii contabili.

Cam la fel se pune problema și la Achraf Hakimi. Real Madrid nu pare într-o situație la fel de dramatică precum Barcelona, dar nu se știe niciodată. Așa că banii de la Inter sunt numai buni, mai ales că Achraf nu prea părea tentat să vină ca să fie rezerva lui Carvajal. Exemplul Morata cred că i-a folosit. Profitul Madridului în contabilitate e și mai mare, căci marocanul nu i-a costat niciun ban. Iar apoi, la o adică, îl pot lua înapoi, chiar plătind mai mult.

Din păcate, fotbalul de azi înseamnă mult, foarte mult business. Și totuși, ceva mă face să cred că pierderile pe care le suferă fanii, emoționale, sunt cele mai importante, chiar dacă în cele mai multe rânduri sunt neglijate.