Real Madrid n-a mai avut nevoie de ultimul meci al sezonului pentru a-și asigura un nou titlu de campioană a Spaniei. Temele fuseseră făcute din timp, astfel că runda de final a fost doar o obligație de serviciu pentru o echipă care, cel puțin în acest mini-sezon de după pandemie, a făcut totul aproape perfect în drumul său spre un titlu atât de dorit. Într-atât de dorit încât devenise o obsesie și pentru Zinedine Zidane, dar și pentru Florentino Perez.

Atunci când Zidane a spus, la finalul primului mandat, că pentru el cel mai important trofeu a fost campionatul luat în 2017, mulți au ridicat din sprâncene, cu gândul evident la Champions League, pe care Zizou și ai săi o luaseră de 3 ori consecutiv. Se răsfață, și-au zis mulți, mai ales fanii Madridului din afara Spaniei. Când Zidane a spus cât se poate de clar, la începutul celui de-al doilea mandat, că pentru el prioritar pentru în sezonul 2019-2020 este campionatul și nu Liga Campionilor, din nou a fost privit cu mirare. De unde această obsesie totuși?

Să ne uităm pe statistici. Pe 16 iulie, fix când Real Madrid lua matematic campionatul cu Villarreal, s-au făcut 20 de ani de când Florentino Perez devenea președinte al clubului. În această perioadă, madrilenii au luat de 5 ori Champions League și de 6 ori campionatul, plus două Cupe cam amărâte ale Spaniei. Celelalte trofee continentale, asociate Ligii Campionilor nu le mai contabilizez. În această perioadă, FC Barcelona a luat de 4 ori Champions League, dar de 10 ori campionatul și de 6 ori Cupa Spaniei. O balanță internă, trebuie să recunoaștem, înclinată serios spre Catalunya.

Privind de aici, dinspre noi, lucrul ăsta nu pare o problemă. Acolo însă, în Spania, cam este. Și asta pentru că Real Madrid a fost și își dorește să rămână echipa fanion a fotbalului spaniol. Dar asta se obține dominând competițiile interne, nu doar câștigând trofee internaționale. Poți fi cel mai bun de pe strada ta, dar dacă în blocul în care trăiești, printre vecinii cu care conviețuiești zilnic nu contezi, ai o problemă.

Despre acest sezon atipic s-a vorbit mult. Real Madrid a avut aproape totul în favoarea sa, pornind evident de la valoarea lotului, continuând cu marile frământări interne de la Barcelona (principiul vaselor comunicante, am mai vorbit despre asta), unde tendințele de autodistrugere au devenit cât se poate de vizibile, terminând și cu unele mici avantaje pe care noua campioană le-a primit în ultima perioadă din partea arbitrilor. A pune însă acest titlu doar pe seama acestui din urmă aspect e penibil, totuși vorbim de un traseu de anduranță aici, nu de un singur meci și, în primul rând, incorect pentru Zinedine Zidane. Care n-a ridicat niciodată tonul, nu și-a pierdut niciodată eleganța și n-a căutat niciodată polemici.

Și da, Zizou are cele mai multe merite! În primul rând pentru că a reușit să scuture de pe haina echipei tot ce mai rămăsese din amintirea lui Cristiano Ronaldo. Înainte a fost Madridul ”galactic”, apoi a fost Madridul lui Cristiano, acum e Madridul lui Zidane, la care toți jucătorii au minute și se simt importanți, care are cea mai bune apărare din Spania (din anii 80 nu s-a mai văzut așa ceva) și care nu mai depinde doar de reușitele unuia.