Știu că, la o adică, pare un pic straniu, câtă vreme CFR Cluj a pornit deja la drum în noua sa aventură europeană, iar în acest week-end începe la noi și Liga 1, dar sezonul 2019-2020 se va termina abia în acest week-end. Lung, atipic, eventual asimptomatic, ca să fim în ton cu vremurile, acest sezon pe care, sincer, nu ni-l mai dorim repetat vreodată își va afla în sfârșit câștigătoarele celor două cupe europene. Cum ar veni, cele mai bune echipe din Europa, chit că această titulatură, în contextul actual, poate părea un pic forțată. Sau nu, dar asta o să vedem duminică.

Până una alta, finala Champions League dintre Bayern și PSG e una care ne făcea cu ochiul încă de prin toamnă. Iar pe la sfârșitul primăverii, atunci când fotbalul revenea din pauza forțată, devenise destul de clar că Bayern e mare favorită. Pe-atunci nu știam cum stă treaba cu PSG, ne întrebam în ce măsură vor reuși parizienii să treacă peste handicapul perioadei lungi de inactivitate. Între timp, ne-am lămurit. Așa că e cazul, zic, să ne bucurăm de o finală în premieră, căci în noul format de Champions League n-am avut niciodată un duel franco-german, iar de la acel Bayern-St. Etienne din 1976 a trecut prea mult timp. E însă un mic detaliu aici, sper să-l puteți sesiza. În acel mai 1976, la Glasgow, Bayern juca a treia finală consecutivă de Cupa Campionilor Europeni (pe care o va câștiga, la fel ca și pe celelalte două), în timp ce PSG abia sărbătorea al 6-lea an al existenței sale, avea confruntările sale de orgoliu cu Paris FC și tocmai se mutase pe ”Parc des Princes”. Pe-atunci , nici un club din Franța nu câștigase C1, deși Stade de Reims disputase chiar prima finală a competiției, cu Real Madrid. Acum are un trofeu, grație lui Marseille, mai are și o finală, cu Monaco, iar speranțele fotbalului din ”Hexagon” se leagă azi de PSG, un club detestat în multe colțuri ale țării din cauze pe care sper că le intuiți.

BAYERN, FAVORITA TUTUROR

Mă întorc la acel detaliu. La trecut cum ar veni. Se spune că e foarte important, se spune că un tricou cu istorie bogată cântărește mult în economia unei finale. Atunci când vorbim de experiență, iar aici putem să mutăm discuția și la FC Sevilla-Inter din Europa League, ne gândim întâi la cea a jucătorilor, dar eu cred că e de luat în calcul și cea a clubului. Într-o finală, starea de spirit e foarte importantă, iar atunci când ai pe piept o emblemă cu greutate, parcă ești un pic mai protejat. Un pic, dar și acest ”un pic” poate fi uneori decisiv.

Chiar lăsând la o parte acest detaliu, Bayern tot ca favorită pornește. Senzația de superioritate pe care a transmis-o Bayern în ultimele luni a fost impresionantă. La nivel individual sunt numai jucători de top, dar la nivel colectiv sentimentul se amplifică, priviți ca echipă parcă sunt și mai buni. Bayern furnizează încă de la început un sentiment de teamă, intimidează, deși are și părțile ei vulnerabile. Aici e marele câștig al lui Hansi Flick, un alt exemplu că succesul poate apărea în viața unui bărbat și la 55 de ani, faptul că Bayern pare mecanismul perfect, deși nu e. Dar această stare de spirit, un termen pe care l-am folosit și-l voi folosi cât se poate de des, duce mentalul jucătorilor la un nivel de încredere fantastic. L-ați remarcat pe Alaba, după autogolul caraghios din meciul cu Barcelona? A stat o secundă cu capul în iarbă, apoi a ridicat privirea spre colegi, a zâmbit, s-a ridicat și a luat-o de la capăt. Cei de la Barcelona au fost atunci doar cu capul în pământ, se simțeau inferiori și palpau apropierea unui dezastru. Asta e diferența.

PARISUL VESEL ȘI ELIBERAT

Aici însă depinde foarte mult de adversar. Barcelona a arătat, vreo două-trei minute, că se poate negocia cu nemții. Lyon a arătat ceva mai mult timp, vreo 20 de minute, timp în care a ratat câteva situații monumentale. Întrebarea e ce va face PSG? Parisul oferă un cocktail de impresii. Echipa e așezată în jurul celui mai creativ jucător din lume în acest moment, Neymar. Alături de el stă cel mai exploziv jucător din lume în acest moment, Mbappe. În spatele lui stă ”îngerul” mai mereu nevăzut, Angel Di Maria, un fotbalist care, cred, ar merita mult mai mult respect. Ceva mai în spate, probabil, va sta și Verratti, un element important în fluidizarea unui concept de fotbal ce se bazează mult pe talent. Dar și pe rigoare, căci, cu un neamț pe bancă, nu se putea altfel.

Apropo de rigoare. Și de disciplină. Cu Lepizig, conștienți fiind că adversarul poate profita de orice eroare, parizienii au pierdut o singură minge în jumătatea lor de teren. Și nu, n-a fost Neymar, ci Juan Bernat. PSG ne-a mai oferit imaginea unei echipe serioase în acest sezon. Chiar și-n sezonul trecut, în turul cu Manchester United, de exemplu. Dar acum, odată cu succesul obținut la limită, cu accente epice, împotriva Atalantei, Parisul s-a eliberat parcă de fantomele trecutului. Un fel de dezintoxicare, de ”liberation”, de ”delete” din memorie a tot ce-a fost prost până atunci. Și, oho, au fost momente destule, căci această echipă, construită pe bani mulți, avea marele handicap de a nu primi niciun fel de ajutor de la istorie, atunci când teama pătrundea în mintea jucătorilor.

CINE-L OPREȘTE PE THOMAS?

Revenind la Bayern, cred că va juca Pavard. Dacă e ok din punct de vedere fizic, evident. Iar Kimmich va trece în mijloc, ceea ce ar putea fi una din cheile partidei. Apropo de carențe, Bayern a greșit destul cu Lyon la mijlocul terenului. Thiago mai face asta, se mai hazardează, se crede prea stăpân pe resursele lui. Mbappe nu e Toko Ekambi, Neymar nu e Depay, iar Verratti nu e Aouar, cu tot respectul pentru tânărul mijlocaș al lui Olympique, al cărui viitor sună bine de tot, dar și departe de tot de Lyon. Și sunt foarte curios cum va reuși Thomas de la Paris să-l blocheze pe Thomas de la Munchen. Adică pe Muller. Care e precum mercurul scăpat din bătrânele termometre, se mișcă peste tot, aparent fără sens, dar cu foarte mult folos. Și mai sunt curios dacă Tuchel va accepta propunerea lui Bayern de a juca pe contre, acel fotbal de ”du-te-vino” cu care a dezmembrat pe Barcelona și a dărâmat rigoarea defensivă a lui Rudi Garcia.

Nu prea îmi plac avancronicile. Pentru că imprevizibilul nu poate fi prevăzut. Iar fotbalul trebuie să rămână imprevizibil. Bayern-PSG e duelul dintre o echipă care așteaptă de 7 ani acest moment și una care-l așteaptă dintotdeauna.

P.S.

Știu că subiectul Barcelona, Messi, Koeman e ofertant, dar cred că e normal să dăm atenția cuvenită acestui duel al giganților. Mai ales că simt că vom avea timp să vorbim și despre Messi. Dar și despre Koeman. Apropo de el, m-am tot gândit de ce a acceptat să vină la Barcelona într-un astfel de moment și să lase o ”națională” precum a Olandei, pe care el o redresase și cu care chiar aveam posibilități de a face performanță la Euro. Am găsit răspunsul în ceea ce i s-a întâmplat acum câteva săptămâni, când acea problemă la inimă era să-l facă să părăsească această lume. Pesemne că atunci a realizat Ronald Koeman ce brusc se poate termina totul și ce bine e să încerci, dacă poți, să-ți îndeplinești visele. Visul lui era să antreneze Barcelona, asta e clar, altfel cum să-ți pui clauză de genul ăsta într-un contract cu o echipă națională precum a Olandei. Iar acum s-a ivit ocazia. Visele trebuie transformate în realitate cu orice risc, înainte ca realitatea să se transforme în trecut.

Cât despre Messi, hmm, e ușor de judecat și de condamnat. Mai greu e de înțeles. Faceți totuși încercarea asta! Puneți-vă în situația ca prietenii cei mai buni să vă părăsească și să aveți perspectiva unei vieți mai degrabă singuratice. S-ar putea să vă dați seama că sunteți un pic abătut.