Pentru Liverpool, finalul sezonului trecut a adus după sine un imens oftat de ușurare. Piatra de moară ce atârna de gâtul tuturor, modelată sub forma cifrei 30, de la anii fără titlu în Premier League, fusese în sfârșit aruncată. ”Anfield” s-a eliberat de-o presiune teribilă, ba aș putea spune că și rivalii tradiționali, din oraș sau de la kilometri depărtare, au palpat aceeași senzație. Deveniseră de-a dreptul anoste ironiile țintite spre ”cormorani”, având ca subiect cele 3 decenii de secetă și parcă parcă se simțea nevoia de ceva nou. 

Pentru Liverpool, sâmbătă seară a început ”anul 1 d.t.”. Adică anul 1 după titlu. Iar pentru Jurgen Klopp a început un campionat mult mai dificil decât precedentul. Și-asta pentru că eliberarea după o asemenea presiune poate aduce după sine efecte adverse. Când ai senzația că misiunea ta a fost îndeplinită, câteodată ți-e greu s-o iei de la capăt. Liverpool e acum în situația de a apăra un trofeu pe care l-a vânat feroce în ultimii 30 de ani, situație care s-ar putea să devină ușor inconfortabilă pentru unii. Klopp, sunt convins, înțelege perfect momentul, de aici și declarația lui: ”Noi nu vom apăra nimic, noi vom ataca din nou”. La cum a arătat Liverpool în sezonul trecut, senzația e că echipa trebuie să marcheze o epocă, dar demersul acesta e mult mai greu decât cel pe care tehnicianul german și l-a asumat atunci când a aterizat pe ”Anfield”.

THIAGO, O NECESITATE

N-aș vrea să iau ca reper partida cu Leeds, căci dacă sezonul trecut a fost unul atipic și startul celui nou e la fel, ca să nu mai pomenesc de pregătirea de vară, complet aiurea oricum am privi lucrurile. Mă întreb doar dacă nu cumva se simte nevoia la Liverpool de figuri noi, care să aducă un pic de aer proaspăt în vestiar. Și care să aibă în bagajul lor acea doză de motivație pe care e posibil ca unii dintre cei vechi s-o fi pierdut. Nu cred că există antrenor care să nu-și dorească să aibă variante mai multe, opțiuni mai diversificate, iar dacă el nu-și expune public o eventuală dezamăgire în acest sens ține doar de caracter. Nu cred, de exemplu, că Jurgen Klopp nu și l-ar fi dorit pe Timo Werner, nu cred că nu se gândește intens la Thiago Alcantara, nu cred că nu-și dorește să aibă variante suplimentare în centru apărării, în caz că…

Thiago e încă posibil, deși Bayern nu-i clubul care să cedeze ușor le presiunea negocierilor, iar Liverpool nu pare să-și dorească excese de ordin financiar. Asta ține de stilul de bussiness al patronilor americani, pesemne circumspecți acum în fața unei eventuale crize, dar și uitându-se cu coada ochiului la bilanțul contabil, care ne arată că Liverpool e acum foarte aproape la totalul salariilor de United și City. Thiago ar aduce însă în jocul lui Liverpool acea doză de inventivitate care acum lipsește, acel detaliu în plus față de jocul din sezonul trecut pe care adversarii au cam început să-l cunoască.

NEBUNIA LUI ”EL LOCO” ÎNTR-UN FOTBAL NEBUN

N-aș vrea să nu pomenesc, măcar în câteva cuvinte, de Leeds și de Marcelo Bielsa. Cred că urmează un campionat în care ”El Loco” ne va oferi multe momente memorabile. El, dar și echipa lui. Cu Liverpool s-a văzut o trupă bine antrenată, omogenă, care interpretează partitura din memorie. Leeds nu-i un club, istoric vorbind, prea simpatizat în Anglia, dar stilul lui Bielsa îi vine mult în ajutor. Asupra argentinianului sunt îndreptate toate privirile, va fi tare interesant de văzut cum se va adapta stilul său nebunesc la acest Premier League mai mult decât oricând al antrenorilor nebuni după fotbal.