În vara trecută, pe când virusul ăsta nenorocit era doar un subiect de film SF, pe când banii erau mulți și inconștiența mare, trei nume de fotbaliști au stat în prim-plan. Eden Hazard, Antoine Griezmann și Joao Felix.

Toți trei aveau ceva în comun: se plătiseră pentru ei peste 100 de milioane de euro. Au fost dintre cele mai scumpe transferuri în acea perioadă de mercato și toți trei aterizau în campionatul Spaniei, la cele trei grupări importante din La Liga. Doi veneau de-afară, unul singur era din zonă, doar schimba domiciliul.

La un și ceva de-atunci, cu filmul SF de care vorbeam transformat într-un reality show de dimensiuni planetare, cei trei au în continuare un lucru în comun: niciunul n-a confirmat. Fiecare dintre ei a fost o dezamăgire, mai mare sau mai mică, după caz, din motive diverse, unele care chiar nu țineau neapărat de ei, la toți trei bilele negre câștigă duelul cu bilele albe.

Dintre cei trei însă, dacă e să facem o ierarhie, cel mai mult a dezamăgit Eden Hazard. Statisticile lui Griezmann nu-s chiar atât de catastrofale, plus că el s-a trezit în mijlocul unui haos instituțional pe care nu l-a intuit, căci dacă l-ar fi intuit nu cred că mai făcea acest pas. Nici statisticile lui Joao Felix nu-s chiar rele, la el fiind un pic și vorba de antrenor, mai exact de stilul acestuia, de filozofia de joc, iar cei care au văzut meciul Atletico-Lepizig de la Lisabona înțeleg ce vreau să spun. Nici Griezmann și nici Joao Felix nu reprezintă pentru cluburile lor o problemă atât de mare precum Eden Hazard.

ZIDANE A AȘTEPTAT EDEN-UL ȘI S-A ALES CU HAZARDUL

Belgianul trebuia să fie liderul noului proiect al lui Zinedine Zidane. Pe ce se baza Zizou cred că nu mai e nevoie să explic, căci trecutul lui Hazard în Premier League, chiar și-n scurta perioadă de Ligue 1, a fost cât se poate de vizibil. Realitatea în schimb a fost dură și dacă Real Madrid n-ar fi câștigat titlul atât de dorit de Zidane și Florentino Perez nu știu cum s-ar fi scris și vorbit astfel despre belgian. Nu știu nici dacă Zidane ar mai fi fost antrenor, cunoscând apucăturile lui Florentino tind să cred că nu, dar asta e cu totul altă poveste.

Un club de fotbal modern, mă refer aici la grupările normale, nu la cele finanțate din bani obscuri sau împrumutate de personaje care cred că dacă au bani se pricep la tot și la toate, este gestionat în zilele noastre la fel ca orice altă societate comercială. Cu active și pasive, cu credite la bănci, cu amortizări, cu riscuri, cu beneficii și pierderi. În orice societate comercială, o investiție păguboasă ar aduce după sine sancțiuni pe măsura pierderilor, măcar o retrogradare, o amendă, dacă nu cumva chiar desfacerea contractului de muncă. Fotbalul nu e atât de drastic mereu, poate și pentru că e vorba de oameni, nu de mașini. Campionatul câștigat de Real Madrid s-a transformat într-o cortină de fum excelentă pentru Eden Hazard, care altfel ar fi intrat într-un malaxor din care cu greu ar fi putut să iasă neafectat.

Veți spune că nu toată vina e a jucătorului, pe care nu se poate pune ștampila de deziluzie câtă vreme n-a prea jucat. Poate dacă ar fi jucat, ar fi rupt gura târgului, ca la Chelsea. Oricum am da-o însă, tot deziluzie e. El a fost adus să joace și să facă diferența, banii plătiți pe transfer și salariul uriaș pentru asta s-au dat. Iar explicațiile cu greu pot fi găsite. Cum e posibil ca într-un an și ceva Eden Hazard să piardă la Real Madrid, din pricina accidentărilor, aproape tot atâtea meciuri ca la Chelsea în 7 ani?

MOTIVE AMESTECATE

Eu cred că motivele sunt amestecate. E și vorba de ghinion, evident, e și vorba de lipsă de profesionalism din partea jucătorului, care s-a prezentat la Real Madrid, vara trecută, cu 7 kilograme în plus. De aici a început seria accidentărilor, căci kilogramele alea nu se dau așa ușor jos la un club unde cuvântul răbdare e șters din dicționare. Pe Hazard lumea voia să-l vadă imediat cum strălucește, nu putea nimeni să stea vreo lună să aștepte ca el să slăbească metodic, fără ca acest proces să-i afecteze masa musculară, ligamentele, articulațiile.

Abia acum înțelegem ce presiune există la aceste cluburi. Iar la Real Madrid și Barcelona parcă mai mult decât în alte locuri. La o astfel de presiune, unii nu rezistă sau se acomodează mai greu, fără ca asta să însemne că au uitat fotbalul. Și dacă am vorbit de FC Barcelona, și-acolo există un caz asemănător, Ousmane Dembele. La Hazard e vorba de un an, la Dembele e vorba de trei, diferența e că la Barcelona lumea deja s-a obișnuit, în vreme ce la Madrid încă nu. În plus, la Barcelona mai există ”umbrela” Messi, pe când la Madrid nu mai e Cristiano. Apropo, acum înțelegem și mai bine ce mari campioni sunt cei doi, privind la alți fotbaliști (fotbaliști, repet, nu jucători de fotbal) care nu reușesc să facă față stresului de la aceste două cluburi. Între care există o concurență atât de mare și-n afara terenurilor (înainte de Covid, marea provocare era care dintre ele va ajunge mai întâi la un buget de un miliard de euro) încât nivelul de presiune azvârlit asupra jucătorilor e imens.

Motive putem să căutăm mult și bine. Poate că și Zidane are fixurile lui, căci belgianul nu trebuia sub nicio formă folosit cu City, dar și-aici cred că tot despre presiunea de mai sus putem vorbi. Întrebarea care se pune acum e simplă: ce-ar trebui făcut pentru ca Hazard să redevină acel Eden de la Londra sau Lille și să nu mai depindă atât de mult de hazard? Unii mai puțin subtili poate că ar merge și mai departe și ar lovi direct: mai poate fi salvat soldatul Hazard? Pentru cauza Real Madrid mă refer, nu pentru fotbal în general.

ȘI TOTUȘI CE E DE FĂCUT?

În Spania se vorbește că belgianul are nevoie de 60 de antrenamente pentru ca forma lui fizică să redevină cea normală. Iar asta era discuția de dinainte de noua leziune musculară, ce-l va ține pe tușă încă o lună. 60 de antrenamente doar, fără jocuri. Cam câte zile ar însemna asta, putem calcula. Își va permite Zidane să urmeze acest plan specific pentru Hazard? E greu de spus. Pe 25 octombrie va fi ”Clasico”, iar Hazard a fost adus să câștige astfel de meciuri, sigur se va găsi cineva să-i șoptească lucrul ăsta lui Zizou. Cineva, știm noi cine, care va arunca mai întâi o privire spre registrele contabile, mai apoi spre salariu (12 milioane pe sezon).

Sezonul ăsta e decisiv pentru belgian. La Barcelona se spune că Dembele nu e de vânzare, dar oamenii stau ca pe ace acum așteptând ca Manchester United să vină și să dea pe el jumătate din suma plătită la Dortmund. E posibil ca asta să se întâmple și cu Hazard anul viitor. Cu o singură mențiune: Dembele are 23 de ani, în vreme ce Hazard face 30 în ianuarie. Se spune că succesul, dacă nu ești un geniu, înseamnă 10 la sută inspirație și 90 la sută transpirație. Hazard ar putea să pună mâna pe telefon și să-l sune pe Cristiano, la Torino. Cred că i-ar putea confirma.