S-a râs mult în Anglia în acest week-end. Mai întâi s-a zâmbit, malițios și superior, prin anumite cercuri. A fost acel 1-1 între Leeds și City de sâmbătă, încă un pas greșit pentru Guardiola și ai lui în debutul unui sezon pe care mulți îl văd ultimul al lui Pep în fruntea ”cetățenilor”.

Apoi a venit bătaia zdravănă aplicată de Mourinho lui United, chiar pe ”Old Trafford”, iar cele 6 goluri date de Spurs au transformat zâmbetul de sâmbătă într-un hohot de râs. Dar seara însă nu venise. Și surprizele încă nu se potoliseră. Roata s-a învârtit, așa cum o mai face ea, prin fotbal și viață, iar satisfacția celor amintiți mai sus s-a transformat într-un rictus înghețat, căci, indiferent de ce argumente s-ar servi, să vezi cum campioana încasează 7 goluri (și nu de la o mare forță) nu-i ceva prea obișnuit.

E mai degrabă inexplicabil. A spus-o și Klopp, a fost una din acele partide când unuia nu-i iese nimic, iar celuilalt îi iese totul. Și cum inexplicabilul nu prea se poate analiza, e mai bine să așteptăm. Liverpool post-pandemie nu mai e aceeași echipă care azvârlea Premier League într-un ocean de dezinteres atunci când venea vorba de lupta pentru titlu. Se vede și din începutul acestui sezon, în cele două confruntări cu echipele mai mici, cu care, de regulă, se pierd campionatele. Dar de aici până a ajunge să vorbim de criză, mai e mult. E mai degrabă criza campioanei en-titre, pe care toți vor s-o învingă, cu care toți se mobilizează și care se stârnește destul de greu în partide de mai mică importanță. Poate fi însă un punct de pornire către eșec, dacă situația nu e gestionată corect.

CE SE DOREȘTE LA UNITED?

Cum e gestionată situația la Manchester United, în schimb, nu mai înțelege nimeni. Pe parcursul jocului de duminică, camerele tv l-au surprins pe Ed Woodward butonând de zor telefonul mobil. Cum nu e cazul să ne gândim că primea schimbările de la cineva din familia Glazer, fanii lui United speră că partenerul de dialog era Pochettino. Sau măcar Allegri. Liberi de contract și cu ceva mai mai multă capacitate (aparent) de a gestiona acest club ce pare că, la nivel de antrenor, așteaptă un miracol de la medicină, a se citi vreun elixir care să-l întinerească pe Sir Alex Ferguson cu 20 de ani. Mă tem însă că asta nu-i posibil, la fel cum mă tem că mesajele directorului sportiv erau pentru un transfer. Și mai tare mă tem că nu era vorba de un fundaș central.

SEVILLA A DEVOALAT LIMITELE BARCELONEI

Săptămâna trecută, propuneam să amânăm o discuție despre Barcelona până după meciul cu Sevilla. Și bine am făcut. Chit că joi, prin minutul 90 al meciului de la Vigo, după o repriză în inferioritate și pe o vreme oribilă, mulți se frecau la ochi văzând cum aleargă Messi. FC Sevilla a readus Barcelona în zona normalului, cea a unei echipe în plin proces de transformare. Mai e mult până departe pentru Koeman, care a schimbat însă multe la Barcelona în decurs de câteva săptămâni. Catalanii nu mai construiesc obsedant de-a latul ci caută verticalizări, asocieri între cei 4 din față, pase filtrante. S-a văzut însă limpede că e nevoie de un ”nouar” care să fie marcator, dar care în primul rând să fixeze fundașii centrali adverși, să-i îndepărteze de Messi și Coutinho.

Apropo de fundași. Jules Kounde, de la FC Sevilla. Rețineți numele lui! A făcut un meci colosal duminică. Și apropo de FC Sevilla, mă întreb dacă nu cumva e cea mai în formă echipă din Spania în acest moment. Și mă mai întreb, din nou, de ce nu s-ar înscrie cu șanse la lupta pentru titlu? Dacă Real Madrid a redevenit lider grație în primul rând lui Courtois și a liniei de apărare, ce argumente în minus ar avea Julen Lopetegui?