Fără victorie în campionat în fața Barcelonei de 20 de meciuri. Un detaliu, sec, rece, în jurul căruia s-a construit avancronica acestui Atleti-Barca de pe ”Metropolitano”. În completare venea și amănuntul, deloc banal, că Diego Simeone nu câștigase niciodată în fața catalanilor în Primera. Pesemne sătul să tot fie scoasă din sertare această statistică, Cholo trebuie să-și fi spus: ”Dacă nici acum, atunci când?”.

Și cam așa era. În fața unui Atletico ce căuta motive pentru a porni în căutarea unui nou titlu de campioană a stat o versiune a Barcelonei ce nu oferă niciun motiv plauzibil pentru a fi considerată favorită la ceva. Atletico a câștigat, iar Simeone a obținut ceva mult mai important: încredere. Vestiarul madrilen s-a încărcat de optimism și Cholo are în fața ochilor direcția de mers. În acest sezon am văzut un Atletico mai jovial ca niciodată pe faza ofensivă, căutând atacurile și posesia, într-un soi de depravare cum n-a mai existat în mandatul argentinianului.

Simeone a mai câștigat meciuri cu Barcelona, dar asta venea, la statisticile de mai sus, ca asteriscul pus în reclamele tv după anumite prețuri apetisante, pe ideea să nu stricăm o publicitate bună cu un mic adevăr. A mai câștigat, dar mereu cu formula lui ”Simeone-ască”, intensitate, caracter, disciplină, tactică defensivă ireproșabil interpretată, așteptare cuminte a erorii adversarului. Acum a făcut-o jucând, iar partida de sâmbătă ne-a oferit o nouă realitate a acestui duel clasic în Primera: la momentul actual, la nivel de calitate a lotului, Simeone nu are niciun motiv de invidie față de Barcelona sau Real Madrid. Azi, lotul lui Atletico e de campioană, iar ratarea acestui obiectiv ar însemna cel mai mare eșec al lui Cholo.

”BUGETARUL” MESSI ȘI PLANETELE LUI KOEMAN

Cât despre Barcelona, la cum arată, obiectivul pare a fi un loc de Europa League. Planetele parcă s-au aliniat împotriva lui Koeman, care a renunțat bizar la o ”națională” cu perspective pentru a prelua un club în derivă. O derivă ce i-a contaminat și lui ideile. Aduce cu un adolescent ce se joacă pe calculator atunci când aruncă în teren toți atacanții dacă are nevoie să egaleze, dar nu vrea defel să renunțe la acest 4-2-3-1 ce nu se arată deloc potrivit în contextul actual Imaginea cu Messi coborând mult dincolo de centrul terenului pentru a primi o pasă de la fundașii centrali e elocventă în acest sens.

Dar cu Messi e o altă discuție. Poate că nu e motivul tuturor relelor la Barcelona, dar multe din ele îl au pe el în prim-plan. Caută să interpreteze aceeași partitură dintotdeauna, încearcă să ofere idei, dar greșește mai mult ca niciodată. Iar echipa nu e capabilă să depășească o asemenea realitate și tot așteaptă o soluție de la cel care mereu a oferit-o. E greu de spus dacă această cădere a lui Messi ține de latura emoțională ori de cea fizică, dar ceea ce face el pe teren seamănă cu munca unui bugetar nemulțumit de serviciul pe care-l are. Plimbă hârtii dintr-o parte în alta, cu ochii pe ceas, așteptând să se termine ziua de lucru, iar atunci când i se solicită ceva ce ar intra în fișa unui post atât de bine plătit își compune o față plictisită și spune: ”aaa, nu se poate, veniți mâine. Doar că mâine e posibil să nu mă mai găsiți”.

P.S.

Puțin despre Guardiola. Are legătură cu ”mâine”-le lui Messi. Mourinho l-a bătut pe Guardiola sâmbătă cu două șuturi (din două) pe spațiul porții și cu 33 la sută posesie. Clasic. Ca și Messi, Pep e la cel mai prost start de campionat din cariera lui, cu 12 puncte din 24 posibile. Și pentru că trebuia să i se întâmple ceva, a primit o prelungire de contract. Îl va primi oare și pe Messi? Par condamnați să se regăsească.