Cunoaștem cu toții sensul expresiei ”tras de păr”. L-am folosit probabil de multe ori. Inclusiv la fotbal. Poate fi, de exemplu, o caracterizare numai bună pentru fotbalul prestat de Real Madrid. Mai ales acțiunea în sine, folosită evident în mod metaforic la expresia de care vorbeam, s-a și petrecut de-adevăratelea. Rar, foarte rar se vede pe un teren ca un jucător să fie tras de păr. Și mai rar se vede un jucător tras de păr în careul advers. A pățit-o Marcelo, sâmbătă seară, în partida pierdută de Real Madrid contra lui Alaves, pe teren propriu.

Ocazie cu care ne-am dat seama că podoaba capilară a brazilianului e în regulă, iar el ar putea fi cât de curând protagonist al noului spot publicitar: ”coafura rezistă!”. Că nu s-a dat penalty la acea fază, nu prea mai e în regulă. Într-un anumit context, poate că trasul de păr nu e tocmai rău, dar nu la fotbal. Exact nu știu dacă e specificat negru pe alb așa ceva în regulament, dar dacă se dă penalty la o banală ținere de tricou sau la o tragere de mână, ceea ce i s-a întâmplat bietului Marcelo de ce n-ar trebui sancționat? Mai ales în epoca VAR. Pesemne că arbitrul partidei, care sigur n-a avut părul lung în viața lui, pe care-l mai cheamă Cordero, adică miel, a fost partizan al ideii că lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Năravul lui Marcelo de a cădea foarte ușor la contacte e cunoscut, dar de data asta a avut dreptate.

Dreptate au și cei care nu înțeleg cum pot coexista două fețe pe chipul unei singure echipe. Real Madrid e în stare să câștige cu Barcelona și Inter, dar pierde cu Cadiz și Alaves pe teren propriu, e în stare să joace excelent 30 de minute cu Valencia, dar să termine meciul în genunchi, e în stare să alterneze un fotbal strălucitor cu unul mediocru într-o singură repriză. Real Madrid n-a pierdut cu Alaves pentru că Marcelo n-a primit acel penalty în finalul primei reprize. Poate că s-ar fi ratat, poate că Alaves ar fi câștigat oricum, poate că Real Madrid ar fi întors partida pe traiectoria dorită, n-avem de unde să știm. Ceea ce știm e că echipa lui Zidane e departe de versiunea pe care ne-a arătat-o la finalul sezonului trecut. Și ceea ce începem să presupunem e că felul particular în care s-a desfășurat acel final de sezon, ca un fel de mini-turneu, intens, cu meciuri multe într-un interval scurt, l-a ajutat mult pe Zizou să mențină lotul în alertă și extrem de concentrat. Ceea ce într-un sezon normal, când mai intervin accidentări și suspendări, nu prea reușește.

Apropo de accidentări. Ultima a lui Eden Hazard, tocmai când începuse să adune minute mai consistente, deja schimbă starea de spirit a madrilenilor din consternare în iritare. ”Salvați soldatul Hazard” pare să fi devenit pelicula la modă la Madrid, dar ceea ce i se întâmplă belgianului e complet anormal și fără explicații logice. Deja vocile celor care văd în Hazard un al doilea Cassano, cu excesele alimentare cunoscute ale italianului, încep să aibă tărie, la fel cum declarații mai vechi ale foștilor săi antrenori apropo de felul în care se antrenează încep să fie scoase în evidență. ”Joci cum te antrenezi” e o idee cunoscută în fotbal, dar se pare că Hazard n-o știe prea bine.