A trecut deja o săptămână de la transferul lui Dennis Man la Parma și foarte puține lucruri s-au discutat, în limbaj fotbalistic, despre acest pas ce poate fi extrem de important nu doar pentru el, ci și pentru fotbalul românesc. S-a vorbit însă enorm despre manevrele impresarilor, despre războiul lor, s-au consumat fraze și cuvinte inferioare, venind însă toate ca unse pe dorința unora de servi circ pe pâine indiferent de oră și indiferent de program. Apoi Man a debutat în Serie A, a prins vreo 10 minute la Napoli, cu un brânci de bun venit în Serie A de la Bakayoko și o pasă cu călcâiul, prilej pentru scoaterea în evidență a unei alte caracteristici, împământenită în ultimii ani: răutatea. Sau malițiozitatea. Sau căutarea nodului din papură, chiar și-acolo unde nu există.

De ce cred eu că transferul lui Man la Parma e unul important pentru fotbalul românesc? Fiindcă avem un clar deficit de imagine la capitolul ăsta și avem nevoie ca această mutare să fie una de succes. Fiindcă am tot adunat eșecuri, ceea ce atârnă greu în balanța unor comparații, căci atunci când vine vorba ca un club să cumpere un român sau un sârb, astăzi șansele sârbului de a convinge sunt mult mai mari. Iar dacă în ecuație intervine un portughez, atunci totul se oprește și portughezul câștigă. În afacere intervin evident și impresarii, relațiile lor, forța lor, capacitatea lor de persuasiune, metodele, mai albe sau mai negre, ce însoțesc această capacitate. Dar dacă în spatele acestor impresari sunt doar transferuri eșuate, te poate chema și Jorge Mendes ori Mino Raiola, șansele tale de a convinge directorii sportivi sau patronii scad dramatic.

Dennis Man a plecat din România la 22 de ani. Foarte tânăr și destul de ”necopt”, în mentalitatea noastră, apt pentru orice în cea occidentală. De altfel, ce dovadă mai bună vreți decât împingerea în teren a lui Man la Napoli, sâmbătă, fie și pentru 10 minute, în condițiile în care el ajunsese la Parma joi seara. Acesta e fotbalul european, fotbalul adevărat, nimeni nu te așteaptă, nimeni stă după tine să te acomodezi. Noi avem o mică problemă, încă suntem prizonierii acelor concepții conform cărora tinerii și foarte tinerii noștri jucători trebuie să se mai „coacă”, pentru a putea fi folosiți la prima echipă. ”Să se mai coacă”, o expresie la fel de idioată ca și cea cu ”propria pepinieră”, două rămășițe din limbajul de lemn al vremurilor trecute. Așteptăm să se maturizeze, ”să se coacă”, tineri care ajung la 23-24-25 de ani și nu aduc decât promisiuni, deloc certitudini. E felul nostru de a privi tinereţea. Încrederea noastră în juniori e limitată, mergem în continuare pe ideea că experiența e mai importantă decât talentul, ambiţia şi dorinţa de a reuşi a tinerilor din ziua de azi. Uităm că vremurile s-au schimbat, că timpul n-are răbdare.

A LUAT MAN DECIZIA CORECTĂ?

Se poate pune întrebarea – și au pus-o mulți – dacă Man a luat într-adevăr decizia corectă. Aceea de a merge la un club cu mari probleme și destul de aproape de retrogradare. Răspunsul la această întrebare îl vom afla la vară. Cred însă, din motivele spuse mai sus, că așteptarea era riscantă. De regulă e bine să profiți de oportunitate și să încerci să demonstrezi apoi că ai valoare, eventual să te folosești de acest pas pentru a face unul mai mare, ulterior. Cred că trebuie să conștientizăm că pentru fotbalul nostru destinații precum Parma sau Rangers sunt tot ceea ce putem spera acum, a visa la plecări pe zeci de milioane direct din Liga 1 la un club mare sau foarte mare reprezintă fix asta, un vis. Asta ca să fiu elegant, mai degrabă reprezintă un delir, cu conotații medicale. Ca fotbalul românesc să trimită un reprezentant direct la Barcelona, Inter, Milan, Real Madrid sau Dortmund (observați, n-am pus la socoteală Premier League, acolo e o piață aproape interzisă, căci la ce bani au își permit să cumpere din campionate puternice) trebuie să se întâmple multe chestii, de-a dreptul imposibile în ziua de azi.

Nici n-a debutat bine Man că s-au și trezit unii compatrioți să-i caute petele. Că n-are valoare, că n-are fizic, că n-are minte. E o doză de răutate în unii compatrioți greu de înțeles, poate fi pusă doar pe seama vremurilor pe care le trăim, greutățile i-au transformat pe unii în niște jivine fără nicio urmă de empatie. Deși cred că regnul animal oferă de multe ori exemple de solidaritate mult mai profunde decât specia umană. Ne dorim să avem fotbal bun, ne dorim să avem iar o echipă națională ca acum 30 de ani, știm că pentru asta e nevoi ca fotbaliștii români să plece în campionate puternice și să se dezvolte, dar abia așteptăm să ne bucurăm de pașii lor greșiți. E aproape bolnăvicioasă dorința unora de a adulmeca doar mirosul eșecului, nu pricep de unde apetența asta pentru negativ, pentru nereușită. Ne repezim cu o satisfacție morbidă să descifrăm această parte negativă chiar și când ea poate nu există. Iau ca exemplu, ca să rămân în contextul Dennis Man, interviul pe care antrenorul Parmei îl dădea imediat după eșecul de la Napoli. ”Eu am cerut jucători pregătiți”, spunea D` Aversa, prilej evident pentru unii din categoria celor de mai sus să considere asta o săgeată îndreptată spre fotbalistul nostru.

VIITORUL ÎNCEPE AZI

Pentru Dennis Man, viitorul începe azi. Mai bine zis din acest week-end. În principiu e simplu. Trebuie să intre, să joace, să alerge enorm, să nu uite de faza defensivă care-i era cam străină pe-acasă și să facă diferența. S-au plătit bani mulți pe el și trebuie să-i justifice. Are un concurent serios pe postul lui, pe Karamoh, jucător obișnuit cu Serie A, dar care n-a sărit din barca promisiunilor, așa cum era la Inter, în cea a certitudinilor. Și, poate, prin prestații bune, Man îi va face loc ceva mai mult și lui Mihăilă, care nu pare prea în largul lui acolo.

Prin tot ceea ce reprezintă, acest transfer poate fi o oglindă perfectă a unui fotbal pe care ne-am obișnuit să-l tratăm cu blândețe, pe considerentul că-i al nostru, cel de toate zilele. Să pompăm în el cu bani și să nu avem pretenții. Un succes ne-ar ajuta enorm, un eșec ne-ar scufunda și mai tare în mediocritatea din care chiar nu mai poate ieși nimic bun.