Îmi propusesem să nu scriu nimic despre echipa națională. Am simțit că nu prea mai e nimic de adăugat față de ceea ce am scris cu mulți ani în urmă. Oricum s-a vorbit enorm în aceste zile, s-au bătut și câmpii cu multă grație, ce rost ar fi avut. Am primit însă o întrebare pe Facebook care m-a pus pe gânduri. Și promit să revin la ea la final, mai ales că am nevoie de ajutor pentru a răspunde, căci eu sincer nu prea pot. Aș vrea să încep însă cu altceva. Și anume cu această adevărată licitație care se pune în scenă pentru un fotbalist, aproape transformat într-o marfă de lux.

Numele băiatului, poate că-l bănuiți: Erling Haaland. Îl știți bine. A ars etapele cu voracitatea pe care o arată în fața porților adverse. Parcă nici Messi, nici Cristiano și nici alte super-valori ale ultimilor ani n-au făcut asta. Parcă nici Mbappe n-a făcut-o, chit că el un pic campion mondial, dar aici l-a ajutat mult și naționalitatea, căci Norvegia, cu Haaland cu tot, nu va lua niciodată un astfel de trofeu, în vreme ce Franța și-l poate propune și fără Kylian. Haaland și-a depășit condiția de fotbalist de 20 de ani și a devenit un star pe care-l vor cam toate cluburile importante ale Europei.

Suntem în aprilie, lună în care prin birourile acestor cluburi au început frământările și calculele. Cine crede că transferurile se fac în vară, în fereastra de mercato, se păcălește groaznic. Atunci se oficializează, de făcut se fac și se desfac cu multe luni înainte. Mă refer la cele de impact, nu la cele normale.

INTRĂ ÎN SCENĂ HAALAND-SENIOR

Haaland are un impresar, Mino Raiola, pe care-l știe toată lumea. O să revin imediat asupra lui. Și mai are Haaland un tată, Alf-Inge, fost fotbalist profesionist, destul de bun se zice pentru anii 90 și începutul anilor 2000, când a jucat prin Anglia. În paranteză fie spus are și-o mamă campioană la heptatlon, de unde ne explicăm fondul genetic fenomenal de care dispune, dar mai are și-un văr de 17 ani, Albert Tjaland, fotbalist și el, la Molde, care se comentează că ar fi la fel de bun. Dacă n-a pus Mino Raiola mâna pe el încă, o va face cât de curând. Revin la tată, la Alf-Inge, care ca orice tată responsabil, vrea să fie la curent cu tot ce se petrece în jurul fiului său. E din domeniu, știe cum stau lucrurile, înțelege tot, astfel că nu face ca alți părinți care depozitează cariera copilului în mâinile unui impresar, doar bani să iasă. Alf-Inge ține aproape de Mino Raiola, iar dacă până acum doar se bănuia asta, avem și dovada.

Dovadă oferită de un fotograf. Un paparazzo, mai exact, ce-și făcea de lucru pe la terminalul VIP al aeroportului din Barcelona. Și unde i-a prins joi pe Mino Raiola și pe Alf-Inge Haaland exact când ieșeau și se pregăteau să se urce într-o mașină trimisă de noul președinte al Barcelonei, Joan Laporta. Că o fi fost un pont, e posibil, cert e că ulterior s-a pus în mișcare un întreg mecanism și multe informații au început să apară. Astfel, am aflat că după ce s-au întâlnit cu Laporta, cei doi au plecat spre Madrid cu același avion privat (nu știu dacă ați observat, dar acum se merge cu avioane private cam cum se merge și cu taxiul), unde nu s-au văzut însă cu Florentino Perez, zice-se din motive de agendă încărcată a acestuia, ci cu Jose Angel Sanchez, mâna sa dreaptă, eminența cenușie de la Real Madrid. Iar de la Madrid, cei doi și-au continuat călătoria spre Anglia, pentru a discuta și-acolo cu cine ar fi interesat.

Să recunoaștem, nu e ceva ce se întâmplă foarte des. Ca impresarul unui fotbalist și tatăl acestuia să facă un astfel de tur ce seamănă deja a licitație. De regulă toate astea se făceau pe mailuri, telefoane, faxuri mai demult, pesemne însă că ori Mino Raiola, ori mai degrabă Alf-Inge Haaland preferă un contact direct, ochi în ochi cum se zice. Trec peste informația comică și evident exagerată pe care am văzut-o undeva cum că Haaland senior ar fi vrut să vadă condițiiel de la Valdebebas (centrul de pregătire al lui Real Madrid), de parcă s-ar fi dus la Clinceni sau Chiajna.

Și de aici, încep speculațiile. Și scenariile. Cine și-l poate permite pe Haaland, cine-i va oferi ceea ce-și dorește? Sigur că-n cea mai proastă lumină aici sunt puși cei de la Borussia Dortmund, ce par să nu conteze în ecuație. Și e posibil chiar așa să fie, cu toate declarațiile bățoase ale lui Michael Zorc, de parcă ar fi putut spune altceva directorul sportiv al nemților. Oficial, știm că acea celebră clauză a atacantului norvegian, 75 de milioane de euro, e valabilă în vara viitoare, neoficial se spune însă că-n contract există destule paragrafe pe care le știe doar Mino Raiola și care ar permite o plecare încă din această vară.

MINO RAIOLA, ELEMENTUL CHEIE

Și ne întoarcem acum la Raiola. Carmine Raiola, căci așa-l cheamă de fapt, prenume ce ne duce imediat cu gândul la producții cinematografice de genul ”Nașul”. De altfel, Carmine (sau Mino, cum preferați) s-a născut acum 53 de ani la vreo 20 de kilometri de Napoli, așa că multe explicații extragem și de aici. Toată lumea știe că Mino Raiola și-a făcut un nume ca impresar al lui Zlatan Ibrahimovic. Mai degrabă un renume, fiindcă un nume își făcuse cu ajutorul oferit de alți doi fotbaliști cunoscuți: Bergkamp și Nedved. Și toată lumea știe că metodele lui Mino Raiola nu-s cele mai cuminți posibil. Mai zice lumea că are gură mare și că nu ezită să și-o folosească atunci când jucătorii reprezentați de el sunt în impas, iar asta Pep Guardiola o știe cel mai bine. Dar unde absolut toată lumea e de acord este că Mino Raiola e piesa esențială pentru viitoarea destinație a lui Haaland.

Faptul că el a ales Barcelona ca primă oprire ne oferă și un alt indiciu. Anume că nu uită cu cine a făcut tranzacții bune. Iar cu Joan Laporta, chiar a făcut. Când l-a dus pe Zlatan la Barcelona, a primit un comision de 3 milioane de euro (puțin față de cele 25 scoase de pe urma lui Pogba, dar erau alte vremuri). Plus 10 la sută din salariul anual al suedezului. Procent pe care, susțin ziariști catalani bine informați, l-a încasat și după ce Zlatan a plecat la Milan. 9 milioane cu totul pentru 5 ani, din care 4 jucătorul său era la altă echipă. În plus, l-a plasat la Barcelona și pe Maxwell. Dacă Barcelona își permite acum un transfer de o asemenea anvergură, e greu de spus, dar faptul că Raiola a inclus clubul catalan pe radarul sa și a început cu el e un mic serviciu pe care i l-a făcut lui Laporta. Care Laporta are un exemplu foarte bun în ceea ce a făcut Florentino Perez atunci în 2000, când a venit la conducerea unui Real Madrid aflat, ca și Barcelona azi, în colaps financiar și imediat a dat zeci de milioane pe Figo, un an mai târziu pe Zidane, un an mai târziu pe Ronaldo și un mai târziu pe Beckham. Iar când a fost întrebat, a explicat: aceste transferuri practic se finanțează singure prin marketing, iar astfel de nume oferă o poziție privilegiată în fața băncilor dornice să acorde credite.

Florentino Perez și Mino Raiola n-au o relație prea bună. De când Florentino l-a refuzat pe Pogba, atunci în 2016. Raiola știe însă că Real Madrid nu poate fi în afara unei astfel de ecuații. Dincolo de viitorul fotbalistic, Haaland își dorește evident și o creștere în zona imaginii, cu toate marile avantaje financiare ce decurg de aici. De fapt, banii unui astfel de fotbalist vin din salariu, dar vin mult mai consistent din drepturile de imagine. Iar pe acest tărâm, Real Madrid e numărul unu. Iar Barcelona, cât încă există Messi acolo, e foarte aproape. Din Anglia, doar Manchester United și Liverpool îi oferă lui Haaland o expunere mediatică în afara Europei așa cum probabil își dorește. City și Chelsea compensează cu salarii uriașe, la fel PSG.

ȘI DACĂ HAALAND MAI STĂ UN AN LA DORTMUND?

Real Madrid l-ar vrea pe Haaland. Logic. L-ar vrea însă și pe Mbappe. Aleargă după doi iepuri foarte grași și e foarte riscantă cursa asta. Pe amândoi nu cred că și-i permite, chit că presa din Madrid (foarte orientată în această perioadă să ofere celor care cumpără ziarele exact ceea ce-și doresc să citească despre echipa lor de suflet) pedalează pe această variantă. Ține însă deschise ambele fronturi și o face din perspectiva clubului care-și știe locul pe piață. Pentru Mino Raiola și familia Haaland nici n-ar fi așa de rău dacă Mbappe ar merge la Madrid și norvegianul la Barcelona, practic, din punct de vedere mediatic și al publicității, ar fi o continuare a duelului Messi vs Cristiano extrem de profitabil pentru ambii.

Mai rămân acum cluburile din Anglia. Eventual și Juventus, cu care Raiola are o relație impecabilă și care oferă în plus și facilități fiscale. La Juve însă e o situație destul de neclară acum și asta nu ajută. Din Anglia, ar fi cele două cluburi din Manchester, Chelsea și Liverpool, deși patronii americani ai cormoranilor nu-l prea agrează pe Raiola. La City e problema Guardiola, dar sunt bani mulți, la United e problema lipsei de rezultate din ultimii ani post-Ferguson, dar aici sunt și bani, e acoperit și aspectul mediatic (am evitat să spun că e Solskjaer, căci sincer acesta nu știu cât va mai fi), iar varianta Chelsea parcă nu e la fel de apetisantă, cu toate că ar fi direcția convenabilă pentru Borussia.

Toate variantele sunt însă posibile. Inclusiv cea în care Haaland ar mai rămâne un an la Borussia, cu condiția calificării în Champions League, situație de care ar profita toate cluburile de mai sus, ce ar putea să linișteacă turbulențele economice create de Covid, ar putea să apară în plus și Bayern, poate și alții, ar profita și jucătorul, căci o sumă de transfer mult mai mică ar duce la un salariu mult mai mare. Rămâne acum să ne întrebăm ce club este atât de disperat încât să se înhame la o cheltuială formidabilă pentru a realiza mutarea încă din această vară? Poate că asta au vrut de fapt să afle Mino Raiola și familia Haaland când au ales să facă acest tur de forță exact înaintea Paștelui catolic.

ÎNTREBAREA DE FINAL: DE CE NU CONTINUĂM LA SENIORI REZULTATELE DE LA TINERET?

Și acum întrebarea de care spuneam în deschidere. Primesc multe pe Facebook, primesc și pe Instagram destule. Asta temă însă m-a pus pe gânduri: De ce nu contăm la nivelul echipei naționale mari în fața unor selecționate cu care la tineret am fost cel puțin egali? Și chiar așa e. În ultimii doi ani am fost de două ori egali cu Germania (campioana en-titre), am fost egali cu Franța și Olanda, am bătut Anglia și Croația. Eu aș pune și rezultatele bune cu Portugalia, din preliminarii. La echipa mare cu toate aceste echipe n-am avea nicio șansă. Unde greșim? De ce ai noștri nu se dezvoltă la fel ca ai lor, de vreme ce atunci când sunt mici diferențele nu-s așa vizibile?

Un răspuns poate că am: ei se dezvoltă în Bundesliga, Ligue 1, Premier League și-așa mai departe, noi în Liga 1. Ar mai fi însă și altele?