”Enfin”, zice ”L Equipe” pe prima pagină a ediției sale de vineri, ziua când începe, în sfârșit, Euro 2020. În sfârșit începe, putem spune și noi, iar asta cred că e cea mai bună veste pe care o putem primi de la fotbal în această perioadă. E un prim pas, sperăm cu toții spre atât de dorita revenire la normalitate, la fericirea de dinainte de pandemie, pe care o aveam, dar nu știam c-o avem. Toate drumurile duc la Roma, se zicea odinioară, astăzi însă putem schimba puțin și putem spune, adunând în aceste cuvinte toată speranța de care suntem capabili, că drumul spre normalitate începe de la Roma, odată cu primul fluier de pe ”Olimpico” al meciului inaugural, Turcia-Italia.

E un turneu final pe care îl organizăm și noi, dar la care noi nu participăm. Cred că deja ne-am obișnuit cu ideea asta, am conștientizat situația, am mestecat regretele și am digerat dezamăgirile. Oricum, noi de ceva vreme am deprins foarte bine îndemnul de a nu ne face iluzii, ca să n-avem deziluzii. Nu știu câți sperau, realistic vorbind, la o calificare a României și nici nu știu, realistic vorbind din nou, pe ce se bazau cei ce sperau. Iar chestia asta era valabilă și dacă nu ne invada Covid-ul existența, căci mi-e greu să cred că la cum suna la vremea respectivă semifinala de baraj cu Islanda am fi avut vreo șansă în plus față de ceea ce s-a petrecut de fapt. Mai degrabă aici supărați ar trebui să fie islandezii, căci la acel moment erau peste Ungaria.

Zic așadar să ne așezăm comod în fața televizoarelor și să ne bucurăm de fotbal. Relaxați, fără să facem cine știe ce calcule, doar să ne bucurăm. Apoi să ne luăm fiecare o echipă favorită, pe care să o susținem așa cum putem și să ne bulucim la europeanul de dat cu părerea, normal, la care suntem cap de serie, căci avem experiența ultimelor turnee finale.

Eventual, în timp ce purcedem spre ”Arena Națională”, să comentăm ghinionul pe care l-a avut Bucureștiul, ce a primit o grupă și meciuri departe de ceea ce le-a fost repartizat vecinilor noștri? Culmea, fix la București s-a făcut repartiția. E și asta o variantă, deși am mestecat frustrări crude de-a lungul timpului, iar filmul ăsta l-am tot văzut. Tocmai s-au făcut 35 de ani de la gloriosul episod al fotbalului nostru numit ”Sevilla 1986” și celebra eroare ”Steaua de Budapest” apărută-n programul oficial.

Zic însă că ar fi bine să ne concentrăm pe competiția în sine. Eu unul aș paria, de exemplu, că vom avea parte de un spectacol grozav. La modul general vorbesc, nu luând în particular un meci sau altul. Pesemne că vor fi și partide mai puțin atractive, dar ceva mă face să cred că nu ne vom plictisi. Iar prezența publicului în tribune, cât va fi el pe fiecare stadion, va contribui din plin. Fotbaliștii au suferit în toată perioada asta jucând cu tribunele goale, abia așteaptă să simtă din nou atmosfera de dinainte așa că va fi un element ajutător.

În plus, la Europeanul ăsta vor fi prezente toate ”naționalele” care contează. Și aproape toți marii fotbaliști europeni care contează, cu excepțiile pe care cred că le știți, nu mai insist asupra lor. Și vom avea posibilitatea să vedem parcă mai multe tinere talente ca niciodată. Chiar dacă unul dintre aceste tinere talente, Haaland, plătește prețul naționalității sale. Vor fi însă mulți alții și abia aștept să-i văd.

Sunt câteva echipe ce arată un potențial uluitor și care ar putea lejer încropi două loturi, nu unul. Franța în primul rând, dar și Anglia, dar și Germania, dar și Belgia – eterna promisiune – , dar și Italia, marea absentă de la Mondial, dar și Spania, dar și Portugalia, de ce nu și Olanda, care revine în circuit după două turnee finale privite la televizor. Suntem la finalul unui sezon absolut epuizant și cred că orice pariu am face acum pe câștigătoare e mai riscant ca-n alte situații.

În plus, avem și câteva țări, implicit și câteva nume de fotbaliști, cu care nu prea eram obișnuiți pe la turneele finale. Gen Macedonia, gen Finlanda, în primul rând, apoi Țara Galilor, Scoția, Ungaria, poate Ucraina, poate Slovacia, așa că e asigurat și elementul de inedit.

Cred însă că ar trebui să revenim la ideea celor de la L Equipe. Ce bine că începe! Ce bine că se joacă! Ce bine că pot fi și spectatori în tribune. Mulți, puțini, nici nu contează, bine că sunt. Ce victorie mare a omenirii e asta! Mulți erau sceptici, dar uite că lumea s-a mobilizat, și-a dorit mai mult victoria, a suferit pentru ea, dar a obținut-o.

Europeanul ăsta e ca un vaccin cu optimism.