”Enfin”, zicea ”L Equipe”, pe prima pagină a ediției sale de vinerea trecută, ziua când, în sfârșit, a început Euro 2020. Cea mai bună veste pe care o putem primi de la fotbal în această perioadă, conveneam atunci. Toate drumurile duc la Roma, se spunea odinioară, în acest ”Enfin” se adunaseră toată speranțele de care suntem capabili, așa că drumul spre normalitate începea de data asta de la Roma, odată cu primul fluier de pe ”Olimpico” al meciului inaugural, Turcia-Italia.

Între timp, am parcurs prima etapă și am văzut la lucru toate echipele. Le-am văzut și le-am analizat, lăsând eventual loc și pentru circumstanțe atenuante, fiindcă primul meci e uneori dominat de angoase, de teama de a nu greși, poate și de o dorință, uneori disproporționată, de porni cu dreptul. Am tras și o mare sperietură, căci acele momente în care Christian Erikssen se lupta pentru viață pe gazonul stadionului din Copenhaga, mai bine în zis în care unii oameni, deja eroi, se luptau pentru viața lui, ei bine acele momente nu vor fi uitate prea curând. Ochii lui Christian, prinși destul de neinspirat în transmisiunea tv, prin care priveam moartea, ochii plini de lacrimi și disperare ai partenerei sale, ochii colegilor din ”naționala” daneză și ai adversarilor finlandezi, ochii oamenilor din tribune, toți ochii ăștia se intersectau cu ai noștri și generau o stare de rău pe care sperăm să n-o mai repetăm. Din fericire totul s-a terminat cu bine, iar Europeanul poate merge lin mai departe.

CINICA FRANȚĂ…

În chiar ultima zi a primei runde am văzut o fioroasă echipă a Franței, care și-a reconfirmat statutul de mare favorită a acestui turneu final. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, deja a devenit super-mare favorită. Și nu doar pentru că a bătut Germania într-un meci ce s-ar putea transforma lesne chiar într-o finală, ci pentru felul în care a făcut-o. Franța a fost puternică și cinică, iar Didier Deschamps și-a asumat riscul de a-și atrage antipatii pentru felul în care și-a făcut superstarurile să joace. Economicos, la rezultat, fără strălucirea de care sigur sunt capabili. Așa însă a câștigat Franța și Mondialul din 2018, iar acum beneficiază de o echipă mai bună, ceea ce-i îmbunătățește perspectivele. În mare, trupa e aceeași ca-n Rusia, în 2018. Doar că toți au niște ani în plus, ceea ce la majoritatea se traduce într-o maturizare cât se poate de eficientă și vizibilă. Absențe semnificative nu există, a apărut în plus Benzema, un câștig enorm, inclusiv pentru ambiționarea celorlalți atacanți, și-a apărut un alt Kylian Mbappe față de cel din 2018, poate, pe cel mai intimidant fotbalist al planetei.

ITALIA CEA VESELĂ…

Poate neașteptat, cea mai frumoasă echipă a primei runde a fost Italia. Neașteptat, dacă stăm să privim în trecut. Italia a arătat bine și-n teren, și-n parcela fotbalistică, dar și-n cea vestimentară. ”Squadra” lui Mancini a fost veselă, optimistă, dar în același timp și bine organizată, și a oferit un bagaj substanțial de speranțe fanilor acestei țări în perspectiva călătoriilor ulterioare.

Am mai văzut o Spania care a jucat bine, dar n-a reușit să marcheze, ceea ce ar trebui să însemne că n-a jucat chiar atât de bine. Totuși golul e esența fotbalului, iar dacă nu bagi mingea-n poartă e greu să câștigi meciuri. Jocul în sine oferă însă destule speranțe, pare să fie doar o chestiune mentală, iar grupa nu e neapărat una foarte stresantă pentru iberici, cam singurii dintre cei considerați favoriți care nu și-au respectat blazonul.

ȘI UN NU DUEL CRITIANO-LUKAKU

Nici pentru belgieni n-ar trebui să fie, nici pentru englezi, poate nici pentru olandezi. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în grupa Franței, înaintea căreia stă acum Ungaria, deci perspectiva clară a altor 3 puncte. Efortul teribil al maghiarilor din duelul cu Cristiano Ronaldo și ai lui s-ar putea sa se vadă în nota de plată a confruntării cu Franța. Care CristianO, apropo, s-a înscris direct în lupta pentru titlul de golgheter cu Lukaku, practic repetarea duelului lor direct din Serie A. Iar Germania-Portugalia se anunță deja o mare provocare, căci nemții scrutează orizontul și observă un mare pericol, cel al eliminării, căci cu 3 puncte, cele teoretice cu Ungaria, nu se știe dacă se poate merge mai departe.

După aproape o săptămână de turneu, cred că avem și răspunsul la inevitabila dilemă, ce-ar fi făcut România dacă ar fi participat. Nimic.