Mărturisesc că intenția mea a fost să scriu un text despre Leo Messi joi dimineață. Despre rămânerea lui la Barcelona, despre noul contract pe care avea să-l semneze, despre compromisul financiar pe care el l-a făcut, despre jocurile de-o matematică extrem de complicată pe care conducerea clubului catalan urma să le facă, despre ce ar fi însemnat această prelungire pentru el, pentru Barcelona și pentru fotbalul spaniol. Aveam și titlul pregătit, ”La casa de Lionel”, că tot urmează să apară noi episoade ale serialului spaniol de mare succes. 

Plecam de la informațiile oferite de ziarele din Spania, dar și de mulți jurnaliști spanioli pe twitter. Ceva însă m-a făcut să amân cu o zi. M-am gândit că ar fi bine să aștept totuși oficializarea noii înțelegeri. Și uite că am fost inspirat.

Ce s-a întâmplat, știe toată lumea, deci nu mai insist foarte tare. De nicăieri a apărut informația (”Marca” a dat-o în premieră mondială, apropo de ce înseamnă forța unei publicații mai degrabă apropiată de Madrid decât de Barcelona), ea s-a rostogolit apoi ca un bulgăre de zăpadă și s-a format ditamai avalanșa. Apoi a venit confirmarea oficială a clubului, pe twitter mai întâi, că așa funcționează lucrurile azi, apoi alte și alte confirmări. Și tot felul de informații, unele credibile, altele nu. Puțini jurnaliști se pot lăudat că au surse apropiate starului argentinian, mai degrabă apropiate de tatăl lui, alții au sursele lor apropiate de președintele Laporta sau de alți șefi ai clubului catalan. Într-un fel, ceea ce se întâmplă la Barcelona azi, ca și club, seamănă mult cu ceea ce se întâmplă pe la noi la nivel de stat atunci când vine vorba de ziariști. Unii sunt apropiați de fosta conducere, legați eventual de diverse beneficii, alții sunt apropiați de actuala conducere, așa că fiecare se folosește cum poate de aceste relații. Cu consecințe de rigoare în ceea ce înseamnă informațiile aruncate pe piață.

UN SCENARIU CARE SE REPETĂ

Într-un fel, se repetă un scenariu petrecut anul trecut. Vă amintiți poate acel fax trimis de Messi clubului, condus pe atunci de Bartomeu, prin care cerea să fie lăsat să plece. Și-atunci au fost zeci de pagini întâi, sute de articole și mii de rânduri dedicate acestei despărțiri, s-a vorbit enorm la tv, au curs lacrimi chiar. Iar urmarea o știm. Așa că încerc astăzi să rămân un pic rezervat, poate și din pricina ”scenaritei” cu care suntem contaminați noi, jurnaliștii români. Până nu-l văd pe Messi semnând oficial contractul cu o nouă echipă situația rămâne, pentru mine cel puțin, incertă.

Chiar dacă, de data asta, lucrurile par ceva mai serioase. A ieșit inclusiv președintele Laporta și a vorbit în fața ziariștilor, un act de curaj totuși ce trebuie aplaudat. A încercat să lămurească unele lucruri, nu știu exact în ce măsură a reușit. A vorbit despre dificultățile financiare pe care le întâmpină clubul, despre care știa toată lumea, dar și despre dorința lui Messi de a continua, dovedită de reducerea de salariu pe care ar fi acceptat-o. Jurnaliști pe care eu îi consider de încredere spun că Messi ar fi acceptat, ca ultimă variantă, să câștige 30 la sută din cât lua până acum (50 la sută era înțelegerea ce trebuia să se semneze) doar pentru a ușura tentativa clubului de a-și echilibra balanța. Acel fair-play financiar impus de Liga Profesionistă din Spania, ce stabilește în mod clar proporția între salarii și încasări. Încasări care, nu doar la Barcelona, au scăzut drastic din motive de Covid. Am mai spus-o și scris-o, calculele erau simple: pentru fiecare euro oferit lui Messi ca salariu, Barcelona trebuia să scape de alți 4 euro deja existenți în masa salarială. Ceea ce, cu toate eforturile sale, președintele Laporta n-a reușit. Sau n-a reușit deocamdată, zic că merită să reținem acest cuvânt, deocamdată.

Sincer să fiu, nu e nicio mirare. Vorbim de jucători importanți, cu nume, care au contracte uriașe în vigoare și care ar fi trebuit forțați să plece. Ori asta nu se prea poate. Gen Coutinho, gen Griezmann, gen Umtiti, gen Pjanic, gen Braithwaite, gen Dembele. Și lista poate continua. Sunt toți, să recunoaștem, fotbaliști importanți, mari poate, campioni mondiali ori continentali. Și care nu l-au torturat în vreun fel pe fostul președinte, pe Bartomeu, astfel încât acesta să le accepte pretențiile. Nu i-au prins degetele în ușă, nu l-au pus la colț pe coji de nuci. De ce să pleci de la Barcelona atunci? De ce să renunți la niște bani frumoși, la o echipă ca asta și la un oraș excelent? Doar ca să poată fi înscris Messi? Hmm, complicat, nu-i așa?!

Există și o altă categorie, cea a catalanilor ori a prietenilor lui Messi. În frunte cu Pique (viitor președinte al clubului, n-am niciun dubiu), dar și Busquets, Sergi Roberto ori Jordi Alba, care nu-i catalan, dar e foarte apropiat de Messi. Sunt convins că și Suarez ar fi făcut la fel. Ei au acceptat o reducere la jumătate a salariilor, dar treaba asta nu se poate face de azi pe mâine. De aceea am folosit mai sus cuvântul deocamdată.

RĂZBOIUL LUI LAPORTA

Într-un fel, președintele Laporta a aruncat vina pe Javier Tebas, șeful Ligii din Spania. Aflat într-un război pe față cu Barcelona și Real Madrid din motive de Superligă a Europei. Un război în care Laporta a intrat cam fără să vrea, dar din care, se vede treaba, nu prea poate să iasă. Aici e un lucru pe care, sincer, nu-l înțeleg. Și trebuie să mă întreb ce fel de înțelegeri au semnat Real Madrid, Barcelona și Juventus de nu pot da un centimetru înapoi în această luptă, așa cum au făcut-o celelalte cluburi implicate în acel proiect?

Cred că aici e cheia. Grație lui Tebas, Liga Profesionistă din Spania a primit un doping financiar de 2,75 miliarde de euro. MILIARDE. Barcelona și Real Madrid ar fi primit, evident, cei mai mulți bani, undeva între 260 și 270 de milioane. Condiția era, evident, să renunțe la proiectul Superligii. Ceea ce n-au făcut. Mai întâi Real Madrid, imediat după și Barcelona au ieșit cu comunicate oficiale în acest sens. Și iar se pune întrebarea: DE CE? Războiul pare abia la început, dar motivele sunt suficient de neclare, trebuie să recunoaștem. Sigur, cei doi coloși ar vrea să fie ei principalii beneficiari ai banilor Superligii, dar dacă vezi că ai rămas cam singur într-un război ciudat nu-i mai sănătos să renunți? Mai ales dacă ți se oferă o pace cât de cât onorabilă.

MESSI E ACUM LA MIJLOC

Ar fi putut Barcelona să-l înscrie pe Messi cu banii primiți de la Liga din Spania? Tebas zice că da, Laporta zice că nu prea. Iar Messi e acum la mijloc. Aceleași surse de care vorbeam mai sus spun că argentinianul a fost extrem de surprins și supărat de ceea ce s-a întâmplat, mai ales că el a făcut toate eforturile pentru a continua. Am și aici totuși o nedumerire. Laporta zice că încă de-acum două zile și-a dat seama că nu-l poate înscrie pe Messi. Atunci de ce a mai lăsat să se scurgă spre ziare informația cum că totul e pregătit pentru semnarea noului contract? De ce a mai venit tatăl lui Messi tocmai din Argentina? Nu-i putea spune prin telefon că nu se poate? De ce s-a întors Messi din Ibiza? Nu putea să-i spună și lui și să-l lase să-și continue vacanța? Nu e ca și cum nu mai avea bani să închirieze acel iaht și-n continuare. Și mai am o întrebare: dacă noul contract al lui Messi era principalul obiectiv, de ce s-au mai adus alți jucători, al căror salariu se adaugă la o masă salarială ce deja dă pe dinafară?

Sunt destui care văd în mutarea lui Laporta un fel de șah dat lui Tebas. Care s-ar putea dovedi, ce-i drept, un pic mai flexibil, oferind Barcelonei o marjă de timp pentru a-și regla situația financiară compromisă. Pe ideea că plecarea lui Messi ar însemna o pierdere uriașă pentru întreg fotbalul spaniol. Rămas deja fără Cristiano, mai nou fără Ramos, acum și fără Messi. Cu câteva luni înainte de renegocierea contractului pentru drepturile tv (în Spania, nu în exterior). E posibil să fie așa, Laporta e totuși avocat. Până și cei mai aprigi opozanți ai Barcelonei din rândul ziariștilor au ieșit cu mesaje furioase îndreptate împotriva lui Tebas și a rigidității sale. Își dau și ei seama ce ar însemna La Liga fără Messi.

Cum va reacționa însă Messi la toate astea? Logic ar fi să fie furios și să-și caute de drum. Acum e limpede că n-a vrut asta, căci dacă ar fi vrut deja era semnat cu alții încă din ianuarie. Sunt puține cluburi care și-l pot însă permite. City ar fi unul dintre ele, dar ce să vezi, exact ieri ”cetățenii” din Manchester l-au prezentat pe Jack Grealish, luat pentru aproape 120 de milioane de euro (o nimica toată!!) și căruia i s-a dat fix numărul 10, iar acum sunt concentrați pe pista Harry Kane. Și ar fi PSG, care, spun alte surse, deja ar fi început să-și facă anumite calcule, căci Messi alături de Nyemar și Mbappe sună bine de tot, ba chiar ar putea fi elementul decisiv în a-l convinge pe Mbappe să prelungească. City și PSG sunt cele două cluburi-stat, de la care UEFA își întoarce constant privirea atunci când vine vorba de fair-play financiar. Varianta PSG pare și cea mai plauzibilă în momentul ăsta.

Altfel, termenul de ”dramă” folosit de unii îmi pare evident exagerat. Messi e bine sănătos, dramele, să fim serioși, sunt cu totul altele. Dacă va pleca, foarte bine, lumea va merge înainte, planeta nu se va opri în loc. Ba chiar ar fi interesant să-l vedem și-n alt tricou, așa cum își doresc mulți, să ducă și din acest punct de vedere mai departe duelul cu Cristiano. Nici Barcelona nu va dispărea. Îi va fi tare greu, evident, poate va rata inclusiv participarea în Champions League un timp. Dar un club e întotdeauna mai important decât un jucător, fie el și Messi.

Și de va fi să plece, va trebui să-i mulțumim, așa cum am făcut-o și cu Cristiano, pentru toți acești ani.

Până la 31 august însă, mai e destul timp.