Mai întâi i s-a spus ”Liga de las estrellas”. Liga stelelor. Se intrase în noul mileniu, iar în campionatul Spaniei, oricum o destinație destul de căutată și înainte, începeau să aterizeze superstaruri. A fost Madridul ”galactic”, cu nebunia lui Florentino Perez de a aduna laolaltă Baloane de Aur, a venit la rând Barcelona lui Ronaldinho, al cărui fotbal cu zâmbetul pe buze atrăgea privirile întregii planete. Și reprezenta un magnet, o atracție și pentru alte nume mari. În umbra celor doi coloși se străduiau să țină pasul Valencia, Atletico, Deportivo la un moment dat, dar și altele. Și, în principiu, reușeau.

Primera Division creștea și creștea. Ulterior a devenit ”La mejor liga del mundo”. Cea mai bună din lume. Pe drept, orice ar spune cei care au simpatii îndreptate spre alte campionate. Iar trofeele continentale obținute reprezintă cea mai bună dovadă. Sedus de forța fotbalului jucat aici, Cristiano Ronaldo abandona Premier League și se alătura galaxiei madrilene, dând naștere unui duel colosal, ani la rând, cu Messi. Acest duel a fost, de fapt, motorul ascensiunii campionatului spaniol, un duel de dimensiuni pe care încă nu le realizăm, ce nu se va mai putea repeta vreodată. Barcelona lui Messi, Guardiola, Xavi, Iniesta și ceilalți împotriva Madridului lui Cristiano, Mourinho, Benzema, Ramos, Xabi Alonso, iată un ”război” ce împărțea, de fiecare dată când avea loc, planeta-n două. Practic, în acea perioadă, altceva nu prea mai conta în fotbal.

În acest context s-a născut și fenomenul Atletico, cu Cholo Simeone, s-a născut FC Sevilla, au devenit puternice Villarreal, la un moment dat Malaga, Bilbao, Sociedad. Au venit alte nume, Neymar, Bale, Suarez, un sezon Ibrahimovic, dar și alții, un timp niciun alt campionat nu avea vedete de dimensiunea celor din Spania.

Doar că aceste vedete, dincolo de spectacol și trofee, au generat o inflație galopantă. Între timp, Premier League a început să crească, pe spatele drepturilor de televiziune și a puterii economice a Regatului, iar englezii au adoptat o altă strategie, au importat mai întâi antrenori, nu jucători. Ca să țină pasul și să-și mențină vedetele, La Liga a mărit salariile, pe baza unor previziuni ce n-au ținut seamă de riscuri. Președinții din Spania se purtau de parcă erau la o masă și se jucau Monopoly, păreau că uită faptul că totul e pe bani reali, nu imaginari. Imaginară a fost doar siguranța că nimic nu se poate întâmpla, că aceste cluburi populate cu superstaruri pot genera venituri suficiente pentru a face ca balanțele contabile să rămână pe plus.

A venit însă Covid-ul, cu țepii săi pe care-i vedeam zilnic la televizor. Tepi care au spart bula în care intrase fotbalul spaniol, atacat brusc de o criză economică de amploare, cum nu cred că a mai avut. Iar urmările, le știți, căci se transmit în direct în aceste ore.

Cu câteva ceasuri înaintea startului de sezon, La Liga a cam rămas fără ”estrellas”, iar ideea de ”mejor liga del mundo” pare doar un vis, eventual erotic, în mintea unora. Cu câteva ceasuri înaintea startului, aproape o treime din cluburi încă nu și-au trimis listele de jucători pentru a fi înscrise oficial, fiindcă că nu se pot alina celebrului fair-play financiar impus de conducerea Ligii profesioniste din Spania. Un pic cam rigidă și inflexibilă, ce-i drept, angrenată cam mult în vârtejul războiului personal dintre șeful Ligii, Javier Tebas, și Florentino Perez. Iar printre aceste cluburi se află, nu-i nicio mirare, FC Barcelona, pentru care nici măcar plecarea lui Messi nu a adus dorita relaxare de ordin fiscal.

Primera Division este astăzi campionatul care și-a trimis primii doi căpitani, de la Real Madrid și FC Barcelona, către PSG fiindcă n-a putut să-i plătească. Evident că există doza de frustrare printre toți iubitorii fotbalului din Spania și nu numai față de sacul fără fund numit PSG, dar nu ăsta e subiectul acum. Ci campionatul în care s-a făcut un singur transfer important pe bani, Rodrigo de Paul la Atletico, completat de câteva achiziții de jucători liberi de contract. E campionatul ce a devenit, dintr-un cumpărător de calibru, un supermarket în care fotbaliștii sunt puși pe tarabă, doar-doar o veni cineva interesat. Doar că nu prea vine nimeni, din motive de salarii uriașe.

ATLETICO E FAVORITA

La prima vedere, Atletico Madrid pare principala favorită a noii ediții. Asta nu i s-a mai întâmplat trupei lui Cholo Simeone, nici măcar în sezonul ce a urmat titlului din 2014. Atletico l-a adus pe Rodrigo De Paul, o achiziție excelentă, dar și-a păstrat aproape intact lotul cu care a câștigat în sezonul trecut. Bazele sunt aceleași, cum s-ar spune, rămâne de văzut acum doar cum va gestiona Simeone această situație, căci, se știe, argentinianului nu-i place prea tare să fie favorit, preferă poziția de outsider, din care să producă surpriza. Dincolo de bătălia internă, Simeone are încă acea obsesie numită Champions League, trofeu pe care l-a scăpat printre degete de două ori, dar care, văzând cum se prezintă situația pe plan european, e mult mai greu de obținut acum.

Real Madrid a avut cea mai discretă vară din ultimii ani. Rana plecării lui Zidane a fost repede pansată cu medicamentul Carlo Ancelotti, un antrenor numai bun în situații de criză, căci nu e genul care să-și smulgă părul din cap pentru achiziții. De la 500 de milioane cheltuite în vara lui 2018 la acest zero de azi, iată cea mai bună dovadă a unui campionat în criză, căci Real Madrid înseamnă enorm în economia fotbalului spaniol. Ce va putea face Ancelotti fără Ramos și Varane, dar cu Bale, revenit pentru, se zice, un ultim an de carieră, e un mare semn de întrebare.

Cât despre Barcelona? Foarte greu de spus cum se va redresa corabia după furtuna din ultimele zile. În vara lui 2008, tot cu Laporta președinte, catalanii renunțau la Ronaldinho și Deco, iar Guardiola cerea insistent să fie vândut și Eto o. E posibil ca de acest trecut să se agațe azi Laporta și fanii catalani, însă întrebarea care se naște e limpede: Este oare Ronald Koeman antrenorul ideal pentru a scoate Barcelona din situația extrem de grea în care se află acum? În 2008, pesimismul era uriaș, dar sezonul ce a urmat a fost unul fantastic. Era însă Pep pe bancă, atunci o necunoscută, dar acum știm ce a gândit și făcut, erau Xavi și Iniesta, proaspăt campioni europeni, era un grup de tineri veniți împreună cu antrenorul și parcă nu era presiunea de azi. Și era Messi. Ceea ce însemna enorm.

Ultimele sezoane ne-au arătat însă un lucru. Anume că echipele au fost mai importante decât vedetele. Ultimele trofee au fost câștigate de echipe în adevăratul sens al cuvântului, Chelsea, Villarreal ori Italia. Sau chiar Atletico, Inter, Lille. Eventual și Bayern.

Rămasă fără staruri, La Liga promite însă un suspans pe care nu l-am prea avut în ultimii ani. Fiecare rundă poate aduce surprize, iar asta nu poate fi decât foarte bine.