Messi e la Paris de ceva vreme, artificiile venirii sale la PSG s-au consumat, după ce au luminat din plin nu doar ”Orașul Luminilor” ci și întreaga presă mondială, lacrimile plecării sale de la Barcelona au început să se șteargă, toată lumea e acum nerăbdătoare să vadă la lucru noua trupă ”galactică” din capitala Franței. A lui Pochettino, în principiu, dar într-o foarte mare măsură a lui Nasser Al-Khelaifi, cel care, până la urmă, a făcut posibilă toată această alăturare de staruri în lotul parizienilor.

Lăsată deoparte problema fair-play-ului financiar, căci ne-am lămurit că atunci când vine vorba de cluburile-stat UEFA se face că nu vede absolut niciun derapaj, lăsată deoparte și frustrarea, amestecată cu indignarea în unele locuri, pe care sigur o percep fanii grupărilor tradiționaliste din fotbalul mondial (iar aici le includ și pe cele de tip FC Barcelona, care plătește acum prețul infatuării și nepriceperii fostei conduceri), lăsate așadar deoparte toate aceste chestiuni iese în prim-plan întrebarea pe care și-o pun foarte mulți:

• Va reuși PSG să facă toate aceste mega-staruri să cânte într-o unică orchestră, să interpreteze o unică partitură?

De aici, în mod natural, derivă o altă întrebare: Este Mauricio Pochettino capabil să dirijeze o astfel de orchestră?  Marele zero din dreptul titlurilor luate de el, ca antrenor evident, atârnă greu într-un vestiar în care, dacă toți ar veni cu trofeele lor, n-ar mai fi loc. E cea mai mare provocare din cariera lui, e clar, deja pentru PSG nu mai contează doar victoriile, contează mult și cum sunt ele obținute.

Cu siguranță, tot ceea ce-și creionase el pentru noul sezon se schimbă acum radical. Pentru că a venit Messi. Messi care nu părea o opțiune viabilă de mercato până în acea seară de 5 august, când tot ceea ce se știa despre viitorul lui s-a schimbat radical. Presupun că din acea seară de 5 august au început să apară ușoare urme de stres pe chipul lui Pochettino.

De ce stres, o să vă întrebați? Să-l ai pe Messi ar trebui să fie un motiv de maximă fericire. Cu siguranță că e, dar fericirea nu exclude stresul. Căci acum Pochettino e nevoit să regândească totul.

Am mai văzut, nu demult, o echipă ”galactică”. Real Madrid, ați ghicit. Zidane, Ronaldo, Beckham, Figo, Raul, Roberto Carlos, Casillas și tot așa. Sezonul 2003-2004. Era superfavorită, la tot, cam ca PSG azi. A terminat campionatul pe locul patru, a pierdut finala Cupei, pe ”Bernabeu” cu Zaragoza și a ieșit în ”sferturi” din Champions League. Un an mai târziu a venit și Owen, Balon de Aur, dar de câștigat tot nu s-a câștigat nimic. Căci nu se prea alerga pe teren. Vă amintiți poate declarațiile ulterioare ale lui Makelele, care spunea că a abandonat acel Real Madrid și a plecat la Chelsea fiindcă se săturase să fie el cel ce aleargă pentru toți ceilalți.

Fotbalul ultimilor ani ne-a demonstrat că echipa în întregul ei contează câteodată mai mult decât un superstar. Chelsea, Villarreal, ”naționala” Italiei, ca să iau doar premiantele sezonul trecut, n-au beneficiat de superstaruri, au beneficiat în schimb de echipe adevărate, cu tot ceea ce înseamnă asta. Puneți la socoteală și Lille, puneți Atletico, puneți chiar și Inter, puneți chiar și Bayern, grupări unde ideea de echipă, de sacrificiu comun, a fost esențială pentru tot ceea ce s-a câștigat.

DILEMELE LUI POCHETTINO

Va putea fi PSG o echipă în sensul celor de mai sus? Asta e întrebarea de la care pleacă totul, iar răspunsul îl vom afla peste câteva luni. Cum îi va mulțumi Pochettino pe toți, cum va reuși să-i pună pe teren (plecând de la ideea că toți sunt sănătoși și pregătiți să joace). Ramos n-a venit să fie rezerva lui Kimpembe sau Marquinhos, Wijnaldum n-a dat locul cald din echipa lui Klopp pe o bancă de rezerve la Paris. Paredes și Di Maria sunt acum campioni continentali, Verratti de asemenea, la fel Donnarumma. Iar cei trei din față sunt practic de neatins, iar pe-acolo mai e și Icardi, care are și el ambițiile sale, alimentate cu siguranță și de discuțiile de-acasă.

Cum se va acomoda Messi la fotbalul francez, care nu va fi așa politicos cu el cum era cel spaniol? Ligue 1 e un campionat plin de jucători extrem de bine pregătiți fizic, foarte mulți africani cu calitățile lor cunoscute.

Cum se va reacomoda Neymar cu Messi? Altă dilemă. Neymar acum e fericit că și-a regăsit prietenul, iar bucuria lui e sinceră. Imaginea aceea cu ei doi stând la palavre după finala Copei America a fost splendidă (un brazilian și un argentinian după cel mai important duel de pe acel continent!!) si e cea mai bună dovadă. Doar că-n ultimii doi ani, Neymar a jucat la PSG rolul lui Messi de la Barcelona. În jurul lui gravita totul, inclusiv Mbappe, ale cărui frustrări poate că au și de-aici o explicație. Vor putea coabita cei doi și-l vor putea include și pe Mbappe în cercul lor, la fel cum au făcut-o cu Suarez la Barcelona? În principiu așa ar trebui, doar că Neymar de azi nu mai e cel din 2017, iar Mbappe nu e Suarez, e puțin campion mondial și ar trebui să fie el pionul principal al clubului din capitala Franței.

Cum va gestiona Pochettino problema portarilor? Cum și unde îl va folosi pe Ramos, ținând cont că perechea lui de fundași centrali pare să fie Kimpembe-Marquinhos. Primul e campion mondial, al doilea a fost și el campion al Americii de Sud, iar acum e căpitanul echipei. Ce rol va avea Wijnaldum? Dar Paredes. Dar Di Maria? Oho, ce de întrebări.

Se vehiculează ideea unei formule cu 3 fundași centrali, doar că pentru asta e nevoie de mult efort pe cele două benzi și o mobilitate extraordinară la mijloc în momentele de pierdere a posesiei. Căci vor fi și din astea destule, încă nu s-a inventat echipa care să țină de minge de la început până la final.

În momentul ăsta, e un hazard absolut să te gândești că PSG ar putea pierde din nou titlul în Franța. Sau Cupa. Faptul că a pierdut Supercupa cu Lille e doar un detaliu, mai ales că Lille nu mai pare deloc capabilă să concureze. Aici e uriașul avantaj al parizienilor în Ligue 1. Campionatul e lung, erorile se mai pot repara, iar valoarea individuală a jucătorilor lui Pochettino e uriașă în raport cu celelalte competitoare.

În Champions League însă? Ei da, aici e problema, de fapt. PSG nu l-a adus pe Messi ca să câștige campionatul, asta putea s-o facă și cu Choupo-Moting. L-a adus ca să ia Champions League, cam cum și-a dorit Juventus cu Cristiano Ronaldo. La un moment dat, Guardiola a fost întrebat dacă echipa lui, City adică, e favorită la câștigarea Champions League, iar el a răspuns: ”favorită e echipa care-l are pe Messi! Îl vedeți pe Messi în echipa mea?”.

În principiu, PSG acum nu e favorită, e superfavorită la câștigarea Champions League. Dar asta nu garantează nimic.