Messi, Cristiano Ronaldo, Lukaku, Sergio Ramos, Donnarumma, Griezmann, Memphis Depay, Alaba, Varane, Jadon Sanchi, Grealish, Saul, Kun Aguero, Wijnaldum. Toate aceste nume, mari și foarte mari, să recunoaștem, au fost implicate în această campanie de transferuri cum nu cred că a mai existat. Și nu sunt toate, e clar că destule mi-au scăpat, sunt doar câteva și doar cele care s-au materializat, căci așa, de vorbit s-a vorbit enorm și de Mbappe. Fotbalul s-a mișcat în această vară pe muzica vremurilor în care trăim, la unii mai melodios, la alții mai fals, iar la alții de-a dreptul greu de priceput.

Ultima oră de mercato a fost de-a dreptul frenetică. Dar ce spun eu ultima oră, ultimele minute, chiar secunde, căci vorbim de tranzacții, Saul și Griezmann de exemplu, care s-au realizat cu câteva zeci de secunde înainte de ora oficială de închidere. S-au realizat în sensul că a ajuns documentația acolo unde trebuia, că de muncit pentru ele s-a muncit cu mult înainte.

N-am să înțeleg niciodată de ce unele transferuri se fac așa, în ultimele minute. De ce nu s-au putut face acum o lună, hai acum două săptămâni? Cazul trecerii lui Saul la Chelsea, căci s-a vorbit de plecarea acestuia de mult. Ori cazul lui Griezmann la Atletico, căci și de dorința francezului de a reveni sub comanda lui Simeone se știa, la fel și de nevoia Barcelonei de a scăpa de el, mai exact de salariul lui. N-am să înțeleg, dar nici nu mă chinui, pesemne că ceva explicații totuși există. Căci altfel nu-și au rostul, de exemplu, imaginile surprinse de o televiziune spaniolă, cu șefii Barcelonei umblând agitați prin biroul președintelui și punându-și, la propriu, mâinile-n cap de nervi atunci când se părea că pică trecerea lui Saul la Chelsea și deci și plecarea lui Griezmann.

Imediat despre Barcelona și situația de-acolo, imediat despre Real Madrid și toată povestea asta cu Mbappe, despre care s-a scris și vorbit enorm, dar pe care puțini o înțeleg.

Vreau doar, înainte, să aruncăm o privire peste toate tranzacțiile realizate și să vedem cine s-a mișcat cel mai bine. Când Messi și Cristiano se transferă, logic ar fi ca echipele care i-au adus să primească un standing ovation. Așa și e, PSG și Manchester United s-au întărit extraordinar, însă eu aș vrea să adaug alte două cluburi care și-au făcut treaba excelent. E vorba de Chelsea și Atletico Madrid. Chelsea era oricum foarte tare, s-a văzut asta în ultima parte a sezonului de Champions League, acum, cu aducerea lui Saul, ce vine de la Simeone cu un fantastic bagaj tehnico-tactic, plus capacitatea de a juca pe vreo 3 posturi în toate liniile, dar mai ales a lui Lukaku, Chelsea așadar devine un adevărat balaur ce cu greu va putea fi răpus. Iar la Atletico, Simeone îl are acum și pe Griezmann, după ce adusese un Rodrigo De Paul, mulat perfect pe ideile lui. De regulă, atunci când Atletico ia împrumut un jucător de la Barcelona câștigă campionatul, dar eu îl văd pe Cholo cu obiective mult mai îndrăznețe în acest sezon.

PIETRELE ATÂRNATE DE GÂTUL BARCELONEI

Barcelona a fost un participant extrem de activ în mercato în ultimii ani. De aceea a și ajuns aici, ar spune unii mai malițioși. Aici, adică în situația de a se despărți de cel mai important jucător din istoria sa și de a accepta, ulterior, să se despartă și de, probabil, cel mai important brand rămas în loc, căci Griezmann era, din punct de vedere mediatic, jucătorul numărul unu după Messi. Transferul lui, acum doi ani, a fost unul greu de înțeles, căci era limpede că Antoine, excelent fotbalist de altfel și extrem de profesionist, nu se încadra defel în ceea ce reprezenta și încă reprezintă Barcelona. Dacă la Coutinho și Dembele ar mai putea exista unele explicații fotbalistice, la Griezmann ele sunt greu de regăsit. E posibil ca el să devină esențial în ceea ce va însemna Atletico în acest sezon, dar asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Luat cu 120 de miloane (pentru acoperirea sumei a fost nevoie de un credit bancar) plus încă 15 milioane ca să nu se supere Atletico, el a fost dat cu 40, bani ce vor intra însă abia peste doi ani. Aici există unele explicații, dar ele sunt pur contabile și nu intru în hățișul ăsta, e vorba de amortizarea investiției, de aceea plata se va face în 2023, căci până atunci francezul e în acte al Barcelonei, fiind doar împrumutat la Atleti.

Că Griezmann trebuia să plece, e destul de clar. Că puțini și l-au dorit e pentru că foarte puțini și l-au permis. De aceea Barcelona n-a putut să scape nici de Umtiti, nici de Coutinho, nici măcar de Pjanic. Contractele acestora sunt atât de mari raportat la ceea ce pot oferi la nivel sportiv încât a încerca să te apropii de ei e ca și cum te-ai apropia de un gard electric, imediat te curentezi. Sunt niște pietre de moară așezate generos de gâtul clubului de o conducere cred că mai mult decât iresponsabilă (în fond, parandărătul nu se practică doar pe la noi) cu care Barcelona va trebui să se descurce. Plecarea lui Ilaix Moriba se încadrează în alt context, cel al unui anturaj hrăpăreț și al unui tânăr prost sfătuit, în vreme ce aducerea lui Luk de Jong nu se încadrează în niciun context. Poate doar o încercare de-ai face o ultimă concesie lui Ronald Koeman, care se plângea de lipsa atacanților. Ceva de genul: ”na, ți-am adus un nouar, și încă unul de-al tău, să te vedem acum ce faci cu el”. Nu pot să nu observ însă că de la Messi-Eto o-Henry, Messi-David Vila-Pedro, Messi-Suarez-Neymar, Messi-Suarez-Griezmann, catalanii au ajuns acum la Depay-De Jong-Braitwaite. Care să fie obiectivele echipei în aceste condiții?

MOTIVELE DIN JURUL LUI MBAPPE

Două vorbe și despre Mbappe. M-am mai referit la el, tot aici, acum ceva vreme. Mare lucru nu s-a schimbat, căci e destul de clar că vrea să plece de la Paris și încep să fie clare și motivele. Între timp, a apărut interesul celor de la Real Madrid de a-l transfera acum, a apărut și o ofertă, 170, 180, s-a vorbit chiar de 200 de milioane. De apărut a apărut în presă, ce-o fi apărut în birourile PSG-ului n-avem de unde să știm, chit că la un moment dat Leonardo a dat de înțeles că Real Madrid face mai degrabă gălăgie, fără nimic concret.

Mergem însă pe ideea că oferta a existat. Se nasc aici câteva întrebări. Nu, întrebarea cum de PSG a refuzat o asemenea ofertă nu există. Pentru că știm deja răspunsul: așa sunt ei. Nefiind presați de nimic, având un rezervor de petro-dolari ce este alimentat de o planetă foarte generoasă pe acele meleaguri și având în frunte pe însuși șeful statului ce deține acele bogății naturale, dar mai deține și un zăcământ de orgoliu ce greu poate fi măsurat, PSG și-a permis ce niciun alt club din lume n-ar fi făcut.

Există aici și unele explicații colaterale. Ce înseamnă Qatar, care e imaginea acestui stat în zonă, în lume și-n lumea fotbalului cunoaștem. Până la Mondialul de anul viitor nu mai e mult, iar de la Doha, că acolo se iau deciziile, doar nu credeați că la Paris, se speră că reușitele lui Messi, Neymar și Mbappe vor deveni un fard iscusit peste vânătăile și rănile încă pline de sânge (la propriu) ale respectivului turneu final. Plus de asta, un an de zile e mult, iar cei trei împreună vor ajuta enorm la impunerea brandului PSG în zona nobilă a fotbalului european, acolo unde reticența, chiar dezgustul, sunt foarte profunde.

ÎNTEBĂRILE DIN JURUL LUI MBAPPE

Și-acum întrebările. Ce l-a determinat pe Florentino Perez să arunce o asemenea ofertă în condițiile în care se tot zice că totul e rezolvat pentru vara viitoare? Nu cumva exact acesta e motivul, că nu e chiar atât de rezolvat totul? Nu cumva pe la Madrid există teama că în 10 luni de pot întâmpla multe? Să te arunci în luptă cu acest PSG e riscant dacă n-ai mușchi adecvați. Barcelona a făcut-o când a încercat să-l ia pe Verratti, iar ulterior a rămas și fără Neymar și fără Messi.

Sau să fie oare dorința lui Florentino de a arăta că Real Madrid are forță și contează într-o luptă tot mai inegală cu cluburile-stat? Strategie derulată cu ajutorul unei prese, cea din Madrid, care a bătut uneori câmpii cu grație pe acest subiect.

Mai există un unghi din care poate fi privită povestea. Căci deocamdată la stadiul ăsta a rămas, de poveste. Afacerile lui Florentino Perez cu statul Qatar pot fi găsite pe Google cu o simplă căutare: tastați ”Florentino Perez ACS Qatar”. Sunt undeva la 3 miliarde de euro, vă fac eu rezumatul acum. Când iei 3 miliarde de euro de la un partener, chit că prestezi pentru banii ăștia, dar nu e ca și cum concernul lui Florentino e singurul de pe planetă ce poate construi în acea zonă, când iei banii ăștia și ai vrea să iei și-n viitor, că acolo totul se dezvoltă într-un ritm frenetic, parcă n-ai vrea să-l înțepi pe emir luându-i gratis un diamant de calibrul lui Mbappe. Încă insuficient șlefuit, să ne înțelegem. Parcă sună mai bine o asemenea ofertă, repet, inexplicabilă pentru cineva ce poate fi semnat gratis pe 1 ianuarie, decât a ridica din umeri și a spune, ”emirule, ce să-i faci, așa e în fotbal, azi pierzi tu, mâine eu, poimâine alții”.

Dincolo de toate, de întrebări, de posibile răspunsuri și multe necunoscute, sezonul ce abia a demarat se anunță excelent. Să ne bucurăm așadar de fotbalul adevărat, căci motive avem.

Ah, și să nu uit: Hai România! Unde? Încă nu știu exact.