Dacă și cu parcă se plimbau cu o barcă. Parcă așa era, dacă memoria nu-mi joacă feste, ceea ce e foarte posibil. Acum că România a învins în Islanda și a făcut, după părerea multora, cel mai bun meci din mandatul lui Mirel Rădoi, condiționalul ”dacă” și-a abandonat zona de teren pe care activa și a devenit un depozit de regrete. Dacă băteam în Armenia, ce bine era! Dacă pe Mirel Rădoi nu-l apuca la Erevan să facă pe Guardiola în tinerețe, aveam 3 puncte în plus acum. Dacă izbuteam și noi să menținem mai mult de 5 minute un rezultat pozitiv acum eram la egalitate cu Germania, Armenia nu-și mai umfla mușchii așa vizibil și ne apucam de calculele care ne-au consacrat ceva mai optimiști. Parcă era altceva, nu?

Sigur, dacă nu luam golurile alea caraghioase la Erevan puteam la fel de bine să nu-l dăm pe acela cu Macedonia, la București. Că așa e în fotbal. Sau puteam să luăm la Reykjavik, că ocazii au tot avut islandezii, iar noi am deschis scorul mai degrabă din întâmplare. Parcă mai contează asta, o să ziceți, dacă tot am câștigat.

Corect. Am câștigat și trebuie să rămânem zâmbitori. Ce mai încruntare am fi afișat dacă luam bătaie, ce mai furie s-ar fi aruncat spre ”tricolori” și spre selecționer. Evident, nici să ne apucăm acum să împărțim superlative n-ar fi prea în regulă, de aceea, eu unul o să mă abțin. O să mă abțin și de la critici, măcar când câștigă Mirel Rădoi poate fi lăsat să respire.

Ar trebui să privim însă lucrurile fix așa cum sunt. Am învins o echipă ce are foarte puține legături cu cea care impresiona mapamondul la Europeanul din 2016 și la Mondialul din 2018. Sunt într-un clar regres, într-un evident schimb de generații și ceva mă face să cred că le va ieși, fiindcă au găsit ei o cale să se transforme dintr-o echipă pe care o băteai lejer acum vreo 25 ani într-una ce-ți putea oferi coșmaruri, deci o s-o găsească și-acum. Nu grija lor o am eu, ci pe a noastră. Am învins așadar o mică degringoladă în tricouri albastre, nu o sfert-finalistă de European, dar chiar și-așa puteau să ne surprindă. Dar am învins și așa e important. Căci dacă n-o făceam… Parcă nu știm ce-ar fi urmat…

Ce ne aduce victoria asta în afara unei stări de bună dispoziție? Ne bagă din nou în calcule. Cuvântul ăsta care ne place nouă teribil, calcule. ”În calculele calificării”, am citit pe undeva. Stop! Care calificare? Am intrat, eventual, în calculele barajului, căci să fim serioși, crede cineva că Germania poate rata calificarea asta? N-a făcut-o niciodată și în mod normal n-o va face nici acum, chit că în meciul cu Liechtenstein n-a arătat prea bine. Mai rămâne așadar lupta pentru locul doi, care oricum nu garantează nimic în afara unui baraj unde avem nevoie de foarte multe lucruri ca să învingem. Dar asta e lupta noastră acum.

În primul rând trebuie să fim conștienți de ceea ce reprezentăm. Și să ne coborâm așteptările și pretențiile. Nu putem să avem pretenția de la acești jucători să fie precum cei de acum 25 de ani, că n-au cum. Cine ar fi astăzi starurile echipei României? Hmm, știu, e nevoie de timp de gândire, nu-i simplă întrebarea. După ce o să izbutiți să găsiți un eventual răspuns, aruncați repede o privire spre cluburile unde evoluează ei, dar și la greutatea lor acolo. Despre asta e vorba, valoarea se vede în mercato, în oferte și în sume de transfer pe bune, nu pe prietenia impresarului cu un antrenor legendar, în amintirea vremurilor legendare. Joi seară contra Angliei, Ungaria a avut, în primul ”11”, trei oameni de la Leipzig, alți doi de la alte echipe din Bundesliga, unul de la Fener și a încasat un 4-0 scurt de la Anglia, care a jucat doar o repriză. Ce pretenții să avem noi atunci, căci, sincer, nu știu ce-am face într-un duel cu Ungaria.

Nu putem să avem pretenții, dar putem să avem speranțe. Și să rămânem alături de această ”națională”, așa cum e ea în acest moment. E însă a noastră și trebuie s-o sprijinim. Faptul că un meci banal totuși, Ungaria-Anglia, difuzat în paralel cu Islanda-România de pe ProTv, și trebuie să întăresc asta, DE PE PROTV, a adunat un număr rezonabil de telespectatori în condițiile date e un semnal. Lumea nu e mai trăiește meciurile României ca altădată. De aceea e important ce urmează, de aceea e important să ajungem la acel baraj. De calificare nu mai zic, ar fi uau, uau, uau. Zic doar de baraj. Chiar și de-l vom pierde, contează enorm cum o facem. Tristețea e preferabilă nepăsării.

P.S.

Ce important a devenit acum Germania-Armenia!