Dacă ar exista o rețetă magică pentru câștigarea Champions League și ea ar fi, prin cine știe ce manevre, scoasă la vânzare, în mod sigur PSG și Manchester City ar fi avut o obsesie în minus. Cum nu banii sunt problema la cele două cluburi-stat, clar că ar fi cheltuit oricât pentru a pune mâna pe această rețetă. Doar că, ghinion, vorba cuiva. Nu există așa ceva. Există însă ingrediente, iar ele sunt cunoscute, e nevoie însă de o mână pricepută pentru a crea acel orgasm al papilelor gustative.

A început noul sezon de Champions League cu PSG drept principală favorită, urmată la mică distanță de City. Cel puțin așa erau cotele oferite de casele de pariuri. La Paris există deja un soi de obligație, care însă nu sună bine deloc. Foarte rar s-a văzut în ultimii ani ca echipa pe care toți o vedeau câștigătoare în septembrie să-și adjudece în mai trofeul cu urechi. Și foarte des s-a trăit sentimentul că pentru a urca acest Everest al fotbalului e nevoie de staruri, dar în primul rând e nevoie ca acest cuvânt, echipă, să fie perceput în toată splendoarea noțiunii sale de dicționar: grup de oameni care îndeplinesc în același timp o acțiune comună.

PSG s-a dus la Bruges pentru primul meci al acestui sezon cu aerul că simpla ieșire pe teren aduce deja un gol, dacă nu cumva chiar două, în poarta adversă. Și a plecat de la Bruges cu un singur punct, ba chiar cu sentimentul că e bine așa, căci belgienii puteau să și câștige. Dincolo de calculele grupei (deja un mic handicap față de City), imaginea lăsată de trupa lui Pochettino a fost destul de criticată. Pentru prima dată împreună, cele trei staruri din atac, Messi-Mbappe-Neymar au oferit foarte rare conexiuni spectaculoase, poate explicabil, dar cel mai îngrijorător pentru fanii parizieni a fost sentimentul de nesiguranță existent la fiecare minge pierdută. Nu s-a inventat încă echipa care să aibă 100 % posesie, iar dacă adversarul e bine organizat și știe cum să acționeze poate profita, căci aici diferența de valoare se minimizează. A făcut-o inclusiv Sheriff Tiraspol cu Șahtior și a câștigat, a făcut-o Brugge cu PSG și a fost aproape de succes.

Există așadar motive, astăzi, pentru a considera PSG ca principală favorită? Eu cred că nu, dar întăresc ideea de ASTĂZI. Astăzi, PSG nu e o echipă, e un grup de diamante scumpe ce încă nu au format o bijuterie. Îți iau ochii, dar acționează mult pe cont propriu, interpretează partitura conform ideilor proprii, nu după cum cere dirijorul. ”L Equipe” a căutat și a găsit felul în care au combinat cei trei atacanți ai Parisului. Și ce să vezi, cele mai multe pase există între Messi și Neymar, puține între Neymar și Mbappe, aproape deloc între Messi și Mbappe. Această statistică poate fi analizată și în contextul lui Mbappe, ce pare un pic marginalizat de această prietenie între Neymar și Messi, dar nu asta e discuția acum, ci despre PSG. Care dacă tot l-a păstrat pe Kylian e cumva în situația de ”maintenant ous jamais” în acest sezon de Champions League.

Varianta unei defensive în 7 apoi minge în față la cei 3, pe ideea că se descurcă ei cumva, poate funcționa, dar nu oferă garanții. Fiindcă poate la fel de bine să nu funcționeze. Aici e marea provocare pentru Pochettino, cum să reușească să-i integreze pe Messi, Neymar și Mbappe într-o strategie comună. Cum să facă, așadar, o echipă care să se subordoneze un plan tactic și să lase deoparte sentimentul de superioritate, chiar aroganță uneori, ce nu-i tot timpul agreabil.

Iar dacă e să vorbim de echipe, de grupuri ce emană forță, siguranță, încredere maximă, ce ziceți de Bayern și Chelsea? Pe londonezi i-am remarcat oricum în jumătatea de sezon cu Tuchel, ce a condus spre câștigarea trofeului, acum însă a mai fost adăugată o piesă ce poate lipsea: Lukaku. Iar asta s-a văzut inclusiv cu Zenit, genul acela de meci care se duce spre un 0-0, în care mingea nu intră în poartă, în care inspirația nu apare și în care e nevoie de acel „ceva” care să deblocheze situația. Ei bine acel ceva e Lukaku.

Cât despre Bayern, demonstrația făcută pe ”Camp Nou” cu Barcelona ne indică o trupă capabilă să se transforme, prin februarie-martie, în mare favorită. Dacă astăzi arată așa, în plin proces de tranziție de la ideile lui Flick la cele ale lui Nagelsmann, cum va fi peste câteva luni? Pare să aibă resurse de a juca orice fel de context, să sufere sau să domine cu aceeași ușurință, să aibă posesie sau să contraatace. Să-și cotropească adversarul din punct de vedere fizic, mental, dar și tactic. Și-l are, la rândul său, pe Lewandowski.

Spre deosebire de PSG, la Bayern și Chelsea, poate și la alții (nu uitați de Liverpool!) nu există ”now or never”. Iar ăsta e un avantaj uriaș.