Articolul precedent

ORGOLIUL ”BĂTRÂNEI DOAMNE” ȘI STÂNCA DIN LONDRA

Când Juventus câștiga pentru prima dată Champions League, în 1996, fanii lui Chelsea nu puteau decât să viseze la o asemenea performanță. Londonezii nu mai câștigaseră campionatul în Anglia din anii 50, iar perspectivele nu induceau ideea unui salt valoric uriaș.

Nici măcar atunci când unul dintre protagoniștii ”Bătrânei Doamne” în acea finală cu Ajax, Vialli, ajungea pe ”Stamford Bridge”, pentru a crea un adevărat contingent latin, alături de Zola, Di Matteo, Leboef ori Dan Petrescu, cu care se câștiga ulterior o Cupă a Cupelor. Visele lor aveau să se transforme mai întâi în speranțe, apoi în realitate, depozitate fiind în seifurile generoase ale lui Roman Abramovic, alături de sutele de milioane de euro – a căror proveniență n-a interesat pe nimeni – cheltuite.

Torinezii trăiau atunci, la mijlocul anilor 90, una dintre cele mai frumoase perioade din istoria lor și nici prin cap nu le trecea că acel triumf de la Roma avea să fie ultimul, iar excesul de optimism avea să se transforme ulterior într-o adevărată obsesie. Ulterior, Juve a mai jucat finale de Champions League, destule chiar, și le-a pierdut pe toate. Dacă ar fi câștigat-o, de exemplu, pe cea din 1998 (pierdută în fața lui Real Madrid) ar fi putut da peste Chelsea în Supercupa Europei. Din amestecul de frustrări și regrete, Juve și-a construit faima de echipă care câștigă mai mereu în fața deținătoarei acestui trofeu atât de dorit. De 7 ori au reușit asta, doar Real Madrid având motive să se laude cu o performanță mai bună, 11 victorii. Și doar cu Real Madrid n-au putut torinezii să-și lărgească statistica, în aprilie 2018, când au pierdut cu 3-0, dar l-au convins pe Cristiano Ronaldo.

STĂRI DE SPIRIT DIFERITE

S-a întâmplat și împotriva lui Chelsea, la ultima confruntare directă dintre cele două, în noiembrie 2012. Pe-atunci, Juve, cu Conte antrenor, era abia la începutul urcușului său spre poziția dominantă din Serie A. 3-0 s-a terminat acea partidă la Torino, deținătoarea trofeului fiind spulberată de o echipă la care jucau Quagliarela, Giovinco, Vucinic sau Lichtsteiner, dar și Bonucci și Chiellini, ce vor fi și acum titulari. Pe asta s-ar putea pune bazele unui eventual optimism al ”Bătrânei Doamne” înaintea acestei noi vizite a unei campioane a Europei ”en-titre”.

Doar că, astăzi, Chelsea pare chiar mai puternică decât acum 4 luni când câștiga trofeul la Porto. Tuchel a creat pe ”Stamford Bridge” o mașinărie greu de depășit, care primește rar gol și marchează fix cât are nevoie și care dă senzația că pe teren există un singur plan, cel al tehnicianul german. Vine totuși Chelsea după un eșec, cu City, dar asta nu schimbă cu mult datele problemei, căci City e, la rându-i, o altă mare forță. Ba dimpotrivă, londonezii vor dori probabil să arate tuturor că respectiva înfrângere e doar un accident, poate un mic duș rece, numai bun pentru trezirea la realitate.

Juve, în schimb, e în mijlocul unui amplu proces de reconstrucție. Inclusiv Max Allegri pare derutat de acest val al schimbării, poate explicabil ținând cont de cei doi ani de inactivitate pe care i-a avut. Jocul echipei e destul de confuz în ceea ce reprezenta în trecut cel mai sigur compartiment, defensiva, dar și lipsit uneori de inspirație în zona de atac, acolo unde plecarea lui Cristiano Ronaldo s-a transformat dintr-o soluție într-o mică problemă.

JUVE FĂRĂ DYBALA ȘI MORATA

Și dacă asta nu era de ajuns, Max Allegri s-a trezit că împotriva lui Chelsea nu poate conta, în noul modul 4-4-2 pe care a tot căutat să-l implementeze, pe niciunul dintre cei doi atacanți în principiu titulari: Dybala și Morata. Argentinianul va lipsi trei săptămâni, spaniolul patru, prețul plătit pentru victoria cu Sampdoria de duminică devenind astfel excesiv. Astfel că antrenorul torinezilor va fi nevoit să joace în față cu perechea Chiesa-Moise Kean, sprijiniți de cei doi laterali, Cuadrado și Alex Sandro, căci, dacă e să dăm crezare jurnaliștilor de la ”Tuttosport”, cotidianul cel mai apropiat de Juve dintre cele trei ce apar în Italia, Allegri va reveni la formula cu 3 fundași centrali, care să dea un pic mai multă siguranță în fața amenințărilor venite de la Lukaku & company.

ODIHNĂ PENTRU KANTE?

Thomas Tuchel pregătește acest duel cu o singură absență confirmată, Reece James, și cu un mare semn de întrebare în dreptul Mason Mount. Ceea ce înseamnă pentru londonezi că Azpilicueta va trece în dreapta, iar Thiago Silva va intra în centrul apărării, între Christiansen și Rudiger. Mai apoi rămâne de văzut în ce măsură Tuchel va dori să facă unele schimbări la mijloc, acolo unde Kante a părut un pic obosit cu City, și să-i ofere minute lui Saul alături de Jorginho, cu Kovacic așteptându-și și el rândul.

Un mic motiv de optimism există peste norii de pesimism adunați peste Torino. La acest meci, stadionul va fi aproape plin, căci urmare a evoluției pozitive a campaniei de vaccinare, autoritățile din Italia au decis să deschidă 75 la sută din capacitatea arenelor. Prezența publicului poate fi un mic imbold pentru jucători, mai ales că Allegri și oficialii torinezi au făcut apel la orgoliu înaintea unei bătălii la care valoarea e un pic încețoșată.

ECHIPE PROBABILE

JUVENTUS

Szczesny

De Ligt, Bonucci, Chiellini

Cuadrado, Bentancur, Locatelli, Rabiot, Alex Sandro

Chiesa, M. Kean

CHELSEA

Mendy

Christensen, T. Silva, Rudiger

Azpilicueta, Saul, Jorginho, M. Alonso

Havertz, Lukaku, Werner

MERITĂ ȘTIUT

  • Juventus are 11 victorii în ultimele 12 partide jucate acasă în faza grupelor Champions League. Unicul eșec, 0-2 cu Barcelona în sezonul trecut
  • Chelsea are doar 3 eșecuri în ultimele 32 de partide jucate în faza grupelor Champions League
  • De la începutul sezonului trecut, Chelsea a încasat doar 4 goluri în cele 14 partide jucate în Champions League. N-a primit niciodată mai mult de un gol și are 10 meciuri fără gol primit

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă