Trebuia să fie seara lui Messi. Primul său gol în tricoul PSG-ului, în fapt primul său gol în tricoul altei echipe decât FC Barcelona, ar fi avut cu siguranță un impact mediatic mult mai mare dacă la Madrid nu se petrecea una din acele surprize uriașe cu care fotbalul ne mai delectează câteodată. Unul din acele motive pentru care fantasmagoricul proiect al Superligii nu a reușit să pătrundă adânc în marea masă a iubitorilor acestui sport. Messi a fost șerif la Paris, dar Sheriff a devenit subiectul numărul unu peste tot în lume.

Puțin mai târziu despre acest PSG-City ce ar putea foarte bine să fie și afișul finalei de anul viitor. Deocamdată, despre Sheriff. Mă pregăteam, ca să evit repetiția, să scriu ”echipa din Moldova”. Ar fi fost bine. Din păcate, din motive pe care nu le expun aici, e mai mult decât forțată alăturarea dintre Moldova și Sheriff Tiraspol. Știm bine ce înseamnă Tiraspol, știm bine ce cred oamenii de-acolo despre Moldova, România și limba română, știm bine ce gânduri au ei. Sheriff Tiraspol reprezintă Moldova în Champions League doar pentru că, deocamdată, patronul acestei echipe nu a izbutit s-o mute în alt campionat. Și cam bănuim în ce campionat ar vrea el s-o mute, chit că nu știu dacă i-ar mai conveni acum, că tot s-a întâmplat ceea ce el a visat. Moldovenii se pot simți reprezentați de Sheriff cam cum ne putem noi simți, păstrând proporțiile, de Emma Răducanu.

Dacă am lămurit aspectul ăsta, să mergem mai departe. Poate fi Sheriff Tiraspol un model pentru cluburile de la noi? Depinde din ce punct de vedere privim lucrurile. Vă imaginați că jucătorii ăștia sunt plătiți ca la carte, cu toate taxele aferente și cu un bilanț contabil transparent? Hmm, dacă da, zic că ar fi bine să vă mai gândiți. S-a tot vorbit de bugetul celor de la Sheriff, de salarii și de alte cheltuieli, făcându-se evident o paralelă cu ce e pe la noi. Că asta ne doare într-un fel, de ce acolo s-a putut și la noi nu. Am aflat din diverse surse că bugetul e undeva spre 5 milioane de euro (sau dolari, că ei când aud de euro și Europa cam fac urticarie), că media salariilor e undeva între 10 și 15.000 pe lună, că sunt vreo trei oameni plătiți cu 250.000 pe an, că 250.000 s-au plătit pentru portarul grec, mai degrabă necunoscut, dar care a făcut minuni marți pe ”Bernabeu”. Și ne raportăm imediat la ce există pe la noi, la CFR, la FCSB, la Craiova, poate și la altele. E bine să ne raportăm, dar cred că la toate sumele astea ale lor trebuie, la noi, să adăugăm taxele. Ei dacă plătesc un salariu de 200.000 de euro (sau dolari) cam asta e tot, la noi un salariu de genul ăsta înseamnă mult mai mult pentru club, căci se adaugă toate taxele și impozitele.

Unde cred eu că putem să aruncăm o privire și, eventual, să luăm exemplu este felul în care s-a construit această echipă. Pornind de la antrenor, un ucrainean de nivel mediu, cu trecut pe la Zorya Luhansk și prin Belarus, dar care se dovedește a fi suficient de iscusit, căci deja nu mai putem vorbi de accidente ori de noroc. Sheriff are o idee clară de joc, e bine antrenată și bine pusă pe teren, deja sunt prea multe meciuri consecutive fără eșec în Champions League (cu tot cu tururi preliminare) și cu doar două goluri primite, dintre care unul din penalty, ca să putem vorbi de ”bulan”, cum zicem noi pe-aici. Un antrenor care e lăsat să lucreze, căci patronul, tot din surse am aflat, n-are orgoliul stupid de a crede că se pricepe, nu face primul ”11”, nu face schimbările, intervine la echipă, inclusiv în pauzele meciurilor, doar când i se pare că un jucător sau altul n-a alergat cât trebuie. O face cam barbar, jucându-se mai cu un pistol, mai cu o grenadă, dar îl lasă pe respectiv să se revanșeze. Iar atunci când antrenorul e lăsat să lucreze și are și timp la dispoziție, se poate, iată, construi o echipă competitivă, capabilă să se lupte și chiar să învingă bugete mult mai mari, experiență mult mai mare, valoare mult mai mare.

Și apoi ar trebui să aruncăm o privire la jucători. Sincer, ați auzit de vreunul înainte de această campanie a celor de la Sheriff. Mai degrabă nu, să recunoaștem. Am început să cercetăm abia când au ajuns în play-off. Și am descoperit un adevărat Turn Babel, naționalități diverse, unele chiar exotice, dar și cote de piață net inferioare celor de pe la noi. Am văzut circulând teoria că nu poți aduce jucători la Tiraspol fără să le dai bani, ceea ce e corect. Însă 200.000 de euro pe an nu-i un salariu atât de apetisant încât să convingi nume cât de cât cunoscute să facă acest pas. Să fim serioși, se plătește mult mai bine în alte campionate ex-sovietice, ca să nu mai vorbesc de țările arabe.

Pare însă că procesul de selecție a fost făcut cu cap, nu haotic și nu împins de la spate de comisioane. Să aduci un internațional din Luxemburg, care acum doi ani lucra la un magazin și seara se antrena, care să mai dea și ditamai golul pe ”Bernabeu” nu-i chiar floare la ureche. Sau unul din Uzbekistan, cu gol și el marți. Sau un băiat din Brazilia, de la măreața echipă Volta Redonda, care are deja trei pase decisive în faza grupelor Champions League. Sau să găsești jucători din Trinidad Tobago, Malawi, Mali ori Guineea. Aici, în zona asta, zic că am putea să aruncăm o privire, măcar să descoperim filierele.

Am însă un mare semn de întrebare, cu care termin acest subiect:

Oare de ce nu mai apelează cei de la Sheriff la jucători români??

ȘANSA LUI POCHETINO, PROBLEMA LUI GUARDIOLA

Și totuși trebuie să vorbim puțin și despre acest PSG-City. E o victorie mare a celor de la PSG, una care poate liniști apele ușor învolburate din vestiar, frustrările și geloziile de pe-acolo. ”Boschetarul ăsta putea să-mi dea și mie pasă”, zicea Mbappe despre Neymar la meciul de campionat de sâmbătă. Că între ei nu mai sunt relațiile din sezoanele trecute e limpede, venirea lui Messi a deturnat atenția lui Neymar, dar această victorie îi asigură lui Pochettino liniștea necesară a în a-și pune în aplicare ideile. O echipă nu se construiește peste noapte, un vestiar ca al PSG-ului e infernal, dar e posibil ca meciul ăsta să-i ofere un moment de inspirație lui Pochettino. În 2015, Barcelona câștiga tripla având un atac asemănător, Messi, Suarez, Neymar. Ei erau responsabili cu golurile, munca de jos o făceau ceilalți. Acea Barcelona părea (și era) vulnerabilă în apărare, dar era dinamită pură în față, se apăra în 7 oameni, dar cei 3 atacanți rezolvau totul. Poate că asta e cheia succesului și la Paris. Succesul în Champions League, mă refer, căci celelalte chiar nu contează.

Manchester City are aceeași problemă recurentă și nu de azi de ieri. Produce fotbal, dar nu finalizează. Iar în Champions League, unde detaliile fac diferența, asta e decisiv. City n-a jucat mai rău la Paris decât a făcut-o cu Chelsea, în week-end, poate chiar a jucat mai bine. A dominat, la un moment dat stăpânea terenul cu multă autoritate, dar regula numărul unu în fotbal e să bagi mingea în poartă, că să poți câștiga. Cu Chelsea a avut șansă la golul lui Gabriel Jesus, roata s-a întors pe ”Parc des Princes” la ocazia lui Sterling și Bernardo Silva. Și a pierdut.

Pentru City, Champions League e, deocamdată, acea fată frumoasă, pe care o plimbă, îi oferă seri romantice, discuții memorabile, plimbări de neuitat, dar cam atât. Treaba, știți la ce mă refer, o rezolvă alții, mai siguri la finalizare. Guardiola l-a vrut teribil pe Kane, înclin să cred că de minune i s-ar fi potrivit Cristiano Ronaldo (îl vedeți ratând acea lovitură de cap, ca Sterling?), dar s-a consolat cu un Grealish ce pare mult supraevaluat. Cred că dacă ar fi anticipat despărțirea lui Messi de Barcelona, Guardiola l-ar fi luat și mai cred că și lui Messi jocul lui City i s-ar fi potrivit perfect. Mai avem însă o perioadă de mercato și-s convins că pe ”Etihad” există deja liste cu posibili atacanți de careu, care să rezolve treaba.

P.S.

Două vorbe, totuși, și despre Real Madrid. A pierdut un meci care, dacă s-ar rejuca de 100 de ori, de 100 de ori ar fi câștigat. Genul acela de meci în care totul a fost anapoda, de la abordare, la tactică, de la primul ”11” la schimbări, de la atitudine la șansă.

În locul fanilor madrileni, eventual al lui Ancelotti, aș fi mult mai îngrijorat pentru prima repriză cu Villarreal de sâmbătă decât de acest eșec.