În momentul de față, în fotbalul european există campionate puternice și apoi există Premier League. E diferență mare de tot între ceea ce se întâmplă în Anglia și ceea ce se petrece prin alte țări. După ce sâmbăta trecută am avut un Chelsea-Manchester City, în această duminică am primit ceva mai mult. Un Liverpool-City excepțional, genul ala de meci la care, mai ales dacă ești neutru, savurezi totul și te bucuri de ce vezi, singurul moment de tristețe fiind când se termină.

Nu știu dacă ați remarcat îmbrățișarea dintre Klopp și Guardiola de la final. Bărbătească, zgomotoasă aproape, deloc forțată, un gest firesc al unor oameni care nu-s prieteni, dar e limpede că se respectă enorm și care erau conștienți că au produs un show de zile mari. ”A fucking game”, dacă mi-este permisă exprimarea mai aproape de spiritul tribunelor.

Privind meciul, mă gândeam că Superligii europene nu sună chiar rău. Să ai aproape săptămânal partide de genul ăsta pare încântător. Dar fix în acest week-end, Real Madrid, Bayern, PSG (Barcelona n-o pun la socoteală, șocant ar fi fost să câștige) au pierdut meciuri în care porneau ca uriașe favorite, iar proiectul Superligii fix chestia asta răpește, posibilitatea apariției surprizelor. Așa că e mai bine cum e acum, la o adică și caviarul mâncat în exces poate produce dureri de stomac.

CITY ȘI FOTBALUL FĂRĂ GOLURI

Revin la Liverpool-City. ”Cetățenii” lui Guardola au ieșit dintr-o săptămână de foc cu un eșec, un egal și o victorie, dar per ansamblu sunt pe plus. Rămâne însă la ei aceeași problemă, recurentă în ultimii ani. Produc fotbal, dar finalizează greu. Iar la fotbalul ăsta din ce în ce mai complicat, mai tacticizat și peste măsură de industrializat, regula numărul unu a rămas aceeași și e cea mai simplă: câștigă echipa care bagă mai des mingea în poartă, nu cea care o aduce mai des în fața porții. Pe ”Anfield” au marcat de două ori, dar golurile au fost cu multă șansă, la fel cum s-a întâmplat și pe ”Stamford Bridge”. La Paris, de exemplu, norocul s-a întors cu spatele și i-a zâmbit lui Donnarumma. În campionat, care e o competiție lungă și de uzură, mai merge, în Champions League însă ar fi putea fi decisiv. Atunci când Cristiano Ronaldo s-a transferat la United m-am gândit că City i-a dat o mână de ajutor lui Jorge Mendes, dând de înțeles că l-ar dori pe portughez. Încep să cred însă că, după ce a eșuat cu Kane, Guardiola chiar l-a vrut pe Cristiano. Cum ar fi arătat City cu Cristiano în gura porților adverse acum putem doar să ne imaginăm. Eu zic că imparabil.

PARISUL E VESEL, POCHETTINO NU PREA

Dacă Ronald Koeman dă, la Barcelona, senzația că face orice ca să fie dat afară și să încaseze cele 12 milioane despăgubiri, parcă și Pochettino încearcă să-l copieze. După ce toată lumea a pedalat pe idee că PSG e vulnerabilă în defensivă fiindcă se apară doar în 7 oameni, iar asta s-a văzut și cu Lyon și cu City, Pochettino reacționează. Și face la Rennes o echipă care să se apere-n 6 oameni, introducându-l de la început și pe Di Maria alături de Messi, Neymar și Mbappe. S-a terminat deci 2-0 pentru Rennes. Pochettino pare din ce în ce mai puțin capabil să gestioneze acest vestiar, iar ultimele declarații ale lui Mbappe mai mult strică decât ajută. Pentru că, din cauza vremii, n-au putut ajunge cu avionul la Rennes, parizienii au fost nevoiți să ia autocarul. Nimic neobișnuit, nu? Totuși câte echipe nu o fac. În regulă, să le spuneți asta și lui Neymar, Mbappe, Hakimi și ceilalți care au zis că ei merg cu mașinile lor, că e mai comod. În curând, când Pochettino va încerca să explice tactica unui meci se va trezi că unul dintre staruri îi va zice: ”Boss, nu te mai obosi, noi avem fiecare antrenor personal, că ne permitem”.

P.S. 1

Apropo de Barcelona și Koeman. Nimeni nu mai înțelege nimic din ceea ce se întâmplă acolo. Surse din Barcelona spun că Laporta bătuse palma miercuri cu Xavi, pentru a-l instala ca antrenor după meciul cu Atletico, pe care mai nimeni nu se aștepta ca Barcelona să-l câștige. Și nu l-a câștigat, evident. Doar că sâmbătă, deja la Madrid fiind, Laporta iese în fața ziariștilor, fără să fie obligat de nimeni, spunând că încrederea lui în Koeman e deplină și că nu se pune problema să fie dat afară. Mai apoi, vicepreședintele său declară că niciodată conducerea clubului n-a luat în calcul demiterea olandezului. Singura explicație posibilă ar fi apropierea meciului cu Real Madrid, unde e foarte posibil să se întâmple o altă catastrofă, pe care Xavi n-o poate împiedica în câteva zile. De ce ar accepta Koeman toate astea, o să întrebați. Mă întreb și eu, doar că apoi realizez că are 12 milioane de motive. Doar n-o să-și dea demisia pentru atâta lucru, nu?