Pe 19 decembrie se vor face 3 ani de când Ole Gunnar Solskjaer este antrenorul lui Manchester United. Deja i-a depășit, ca număr de zile, pe toți cei care s-au așezat pe scaunul managerului după abdicarea lui Sir Alex Ferguson. Iar de câștigat, n-a câștigat nimic. Cum necum, Van Gaal și Mourinho au mai luat câte ceva, că bietul David Moyes n-a avut timp. În norvegiană se zice ”null”. Acest mare zero se regăsește în palmaresul lui United de când a fost instalat Solskjaer. Ole!

Marea problemă e că în toată această perioadă Solskjaer n-a izbutit să ne facă să înțelegem care ar putea fi ideea de joc a lui Manchester United. Dintre cele patru pretendente la titlul din Premier League, doar United e în situația asta, căci ceea ce gândesc Guardiola, Klopp și Tuchel se vede foarte limpede pe terenurile de joc. Ba îndrăznesc să spun că și ceea ce gândește Brendan Rodgers se vede în jocul lui Leicester, asta ca să-l iau ca exemplu pe cel ce a produs ultima înfrângere a trupei din Manchester. Pot să mă duc și mai departe și să spun că și ideile lui Arteta se pot palpa, chiar dacă rezultatele nu prea îl ajută, dar ideile sunt acolo, vizibile. La Soslkjaer, mă repet, ”null”.

Poate că sunt un pic cam aspru. Posibil. Manchester United are însă al doilea lot ca valoare de piață în Anglia, iar Solskjaer are cel mai stufos staff tehnic dintre toți. 13 oameni. Un asistent și patru asistenți ai asistentului, plus un asistent al antrenorului pentru portari. Care-și face bine treaba, se pare, de vreme ce De Gea e în mod constant cel mai bun dintre ”diavoli”. În condițiile în care defensiva oferă de multe ori momente de dezastru absolut, cum s-a întâmplat sâmbătă cu Leicester, în condițiile în care ofensiva nu poate compensa aceste carențe.

Când a venit Cristiano Ronaldo, extazul a fost maxim pe ”Old Trafford”. Logic, aș zice. Doar că portughezul, o adevărată mașină competitivă ce are în ambiție un combustibil ideal, oferă tot mai mult perspectiva adevărată a problemei: de unul singur nu poate câștiga meciurile. Nimeni n-o poate face, de altfel, în vremurile pe care le trăim. Rămân la părerea, pe care am scris-o aici la momentul respectiv, că lui Cristiano i s-ar fi potrivit jocul lui City ca o mănușă, dar deja faptul e consumat. Între posibila productivitate din atac și vizibila pasivitate din apărare se naște acel haos din care e greu de extras ceva.

Deși tocmai a semnat prelungirea contactului până în 2024, Solskjaer pare tot un interimar care așteaptă venirea unui antrenor care să rezolve toate aceste probleme. Dar cine să fie acesta? Ei da, e o întrebare bună. Dacă vă gândiți cumva la Zidane, cred că la el se uită, ca la o salvare, și unii de dincolo de Canalul Mânecii, în ”Orașul Luminilor”. Dacă vă gândiți cumva la Conte, mă tem că gânduri de genul ăsta nu prea trec prin mintea lui Cristiano. Dacă vă gândiți cumva la Brendan Rodgers, mă tem că s-au gândit și alții (Newcastle) și se pare că au aflat că el are alte planuri. Mai exact planuri de a fi un ”cetățean” model, după ce Pep va abandona corabia de pe ”Etihad”.

Paradoxul la United, de când a venit Solskjaer, e altul. De câte ori s-a crezut că, gata, acum e momentul pentru decisivul pas înainte, au urmat doi pași înapoi. Și de câte ori s-a zis că, gata, e momentul măsurilor dure, au venit doi pași înainte. Însă toată această horă nu poate crea decât un haos complet neproductiv.

DESPRE NEWCASTLE ȘI IPOCRIZIE

Apropo de Newcastle. Dincolo de euforia ce încă persistă printre fani, noii proprietari ai ”coțofenelor” se lovesc de o realitate pe care n-o simt la ei acasă. Anume că banii nu pot cumpăra chiar totul. Tentativele de a găsi un înlocuitor ”de impact” pentru deja demodatul Steve Bruce s-au lovit de reticențe din partea celor chestionați. Dacă au crezut că-l vor vedea imediat instalat antrenor pe Zidane sau Conte, iar în iarnă vor veni Haalad, Mbappe, Salah și alții ca ei, oamenii de pe ”St James Park” trebuie să se calmeze. Etapele se ard totuși greu în fotbal, așa că înainte de toate va trebui găsit cineva care să-și asume salvarea de la retrogradare, eventual ceva jucători care să accepte, de nevoie, acest obiectiv. Ulterior va urma un nou pas, un antrenor care să-și propună o urcare în zona cupelor europene, cu alți jucători pe care să-i mulțumească acest obiectiv, abia apoi ar trebui să urmeze faza numelor grele care să aterizeze în Newcastle.

Altfel, merită să consemnăm ce ușor se schimbă nuanțele atunci când vine vorba de bani. Și de interese. La început, Premier League s-a opus preluării clubului de către saudiți, pe principiul cu care s-au tot lăudat ”fit and propper person”, ceva de genul ”onorabilitate și competență”. Fix totuși în perioada în care exista un mare scandal legat de drepturile tv pentru campionatul Angliei în regiune. Căci englezii vânduseră aceste drepturi pe o sumă uriașă qatarezilor de la ”BeIn Sport”, doar că în Arabia Saudită (tradițional inamic al Qatar-ului) ele se vedeau doar pe un post pirat, ”BeOut”, ce nu plătea, evident nimic, că de-aia era pirat. Acum lucrurile s-au reglat, iar șefii Premier League au anunțat că au primit asigurări că regimul saudit nu va avea nicio implicare în gestionarea clubului Newcastle. Aceleași asigurări le primise și jurnalistul Jamal Kashoggi când s-a dus la consulatul saudit din Istanbul ca să-și scoată niște acte de care avea nevoie ca să se însoare. L-au scăpat saudiții de posibilele probleme matrimoniale, în sensul că l-au scăpat de tot, că de intrat a intrat în consulat, dar de ieșit n-a mai ieșit. Să mai adaug că Anglia e al doilea furnizor pentru armata saudită după America? Mai bine nu mai adaug.