Titluri de genul ”Allegri la Max” s-au tot dat în perioada în care Juventus, cu antrenorul din Livorno pe bancă, lua ”scudetto” după ”scudetto”, prindea finale de Champions League și domina categoric fotbalul italian. Era o dictatură a ”Bătrânei Doamne” pe-atunci, dar, istoric vorbind, dictaturile astea au și un final. Fie se întâmplă ceva cu dictatorul, fie apare revolta printre cei care au mestecat în tăcere amarul opresiunii. 

Cam din fiecare câte puțin se întâmplă acum în Serie A. Și chiar nu contează care element e cel dominant. Poate al doilea, căci toate echipele astea care au stat în umbra torinezilor atâta amar de timp s-au înălțat vizibil, iar semnalul revoluției a fost de Inter, în sezonul trecut. Însă la fel de adevărat e că nici dictatorul nu mai are forța de altădată.

Tot ceea ce trăiește Juve în această perioadă e logic. Așa cum nu s-a descoperit elixirul tinereții veșnice, nu s-a descoperit nici echipa care să domine non-stop fotbalul într-o țară ca Italia. Poate că prin Belarus ori Kazahstan o funcționa, dar în alte zone nu prea. La fel de adevărat e că nici conducătorii din fotbal (îndrăznesc să spun că de nicăieri, nu doar din fotbal) n-au capacitatea de a anticipa, de a previziona anumite lucruri, căci o criză de genul ăsta se poate ocoli dacă măsurile se iau în perioada de glorie. Ori asta nu se prea face nicăieri, căci aburul succesului induce o senzație de euforie ce te face să crezi că nimic nu ți se poate întâmpla.

Juventus a pierdut și la Verona, după ce pierduse acasă cu Sassuolo. Dacă, în ”Derby d Italia”, Dumfries nu se arunca spre acea minge de pe linia careului mare și VAR-ul nu observa acel penalty, torinezii bifau acum trei eșecuri consecutive. Iar următorii adversari din campionat sunt Fiorentina, Lazio și Atalanta. Criza ”Bătrânei Doamne” n-a început însă acum, primele semnale au fost atunci când Allegri a abandonat corabia, în 2019, dar puțini au avut timp să vadă asta. Poate și pentru că atunci toți ochii erau ațintiți spre Cristiano Ronaldo, pe care, în mod bizar, mulți îl transformă în vinovat pentru situația actuală. De parcă dacă eu îmi cumpăr un Ferrari, dar nu știu să-l conduc și nici bani de benzină sau piese n-am, de vină e Ferrari-ul, nu eu cel care m-am hazardat la o asemenea investiție. Când l-a adus pe Cristiano la brațul său, ”Bătrâna Doamnă” tare s-a lăudat cu asta și tare mândră a fost, se vede treaba că nu prea avea ce-i trebuie într-o astfel de relație. Iar acum suferă, dar vina în niciun caz nu e cavalerului. Poate cu banii ăia, ”Bătrâna Doamnă” ar fi demarat operația estetică de care are nevoie azi, doar că nu prea mai sunt bani de așa ceva. Și trebuie să-și accepte ridurile. Poate și menopauza.

Dar Allegri? E o mică blasfemie să pui semne de întrebare în jurul lui Max. Totuși, făcându-i contract pe 4 ani, șefii lui Juve repetă într-un fel greșeala făcută cu Cristiano. Pare că au uitat un lucru esențial: Allegri s-a întors după doi ani în care a stat degeaba. Doi ani e mult în fotbalul de azi, care se mișcă într-o viteză amețitoare.

Putem exclude pe Juventus din calculele pentru ”scudetto”? Evident că nu. Dar nici nu putem include cu mare convingere. Parfumul ”Bătrânei Doamne” încă se simte, dar mersul e cam împiedicat, iar atracția a început să pălească. Primul succes ar fi conștientizarea acestei realități și domolirea aspirațiilor. Ar fi, de fapt, și punctul de plecare într-o nouă viață.

BARCELONA ȘI PROVERBELE APLICATE-N REALITATE

Nu demult, pe la începutul sezonului, după un meci al Barcelonei la Bilbao mă întrebam dacă prin Catalunya se cunoaște expresia: ”greu la deal cu boii mici”. Acum, după prima partidă post Koeman a Barcelonei, trebuie să mă întreb dacă a auzit lumea prin regiune de: ”la omul sărac nici boii nu trag”. Chiar așa mici cum sunt ei. Așteptându-l pe Xavi, care miracole oricum nu poate face, catalanii trăiesc într-un fel aceeași viață ca a torinezilor. Se uită cu drag la trecut, cu frustrare la prezent și cu speranță la viitor. Barcelona va aborda meciul cu Dinamo Kiev de miercuri având 40 la sută din lot accidentat. Privind prestațiile din campionat, locul din clasament și perspectivele, mă întreb dacă nu cumva le-ar fi mai ușor catalanilor să prindă un loc de Champions League câștigând anul acesta Europa League.

PARADOXUL LUI SOLSKJAER CONTINUĂ

La Manchester United rămâne cum am stabilit. Adică în niciun fel. Se merge mai departe cu Solskjaer, nu se știe până când. În buna sa tradiție, când să fie dat afară, norvegianul scoate rezultatele care-l salvează. United a învins pe Tottenham și-acum așteaptă duelul cu City de pe ”Old Trafford”. Sincer, nici nu știu cum e mai bine, un sfârșit de groază sau o groază fără sfârșit. Iar în toată această perioadă, dinspre Manchester aflăm că omul pe care și l-ar dori pentru eventuala înlocuire a lui Solskjaer este Pochettino, căci Conte nu prea vrea în plin sezon, iar Zidane așteaptă Parisul. Chelsea a reușit cu Tuchel, dar asta nu înseamnă că avem deja teorema PSG: cine pleacă de acolo descoperă drumul spre succes.