Italia fotbalistică încearcă să-și revină după șocul ultimelor rezultate ale echipei naționale în preliminariile campionatului mondial din Qatar. Mai exact după ratarea calificării directe, căci campioana europeană va trebui să dispute, în primăvară, două meciuri de baraj pentru a evita marea rușine a neparticipării la două Mondiale consecutive. Iar Serie A reprezintă acum principalul refugiu pentru un fotbal care încearcă acum să-și regăsească argumentele ce au dus la marele succes de astă-vară.
Inter-Napoli e un prilej cât se poate de nimerit pentru așa ceva. Dincolo de rivalitatea tradițională și din plin cultivată în ultimii ani dintre cele două provincii, duelul aduce față-n față campioana en-titre și liderul la zi, discutând aici, așa cum e normal, de clasamentul de dinaintea etapei, nu de după disputarea uneia sau alteia dintre partide. Iar înaintea etapei, Napoli era pe prima poziție, la egalitate de puncte cu Milan, dar cu un golaveraj un pic mai bun. A se citi un plus de 5 goluri în favoarea napoletanilor.
Cu acest avantaj a călătorit Napoli sâmbătă spre Milano. Cu avantajul de a fi lider, dar și cu avantajul de avea 7 puncte peste Inter, ceea ce oferă o marjă de eroare echipei lui Spaletti, pentru care rezultatul de egalitate ar fi chiar profitabil. Dar și, eventual, cu avantajul de a fi cea mai bună apărare din principalele 5 campionate ale Europei, cu doar 4 goluri încasate. Măcar din punct de vedere al stării de spirit acest din urmă avantaj pare a fi cel mai demn de luat în seamă. Mai ales că e vorba de o vizită pe terenul echipei celei mai ofensive echipe din Italia.
Cel mai bun atac vs cea mai bună apărare! Ce afiș mai bun vreți pentru o partidă. Un examen dificil și de-o parte și de cealaltă. Pe teren propriu, în acest sezon, Inter n-a putut câștiga cele două confruntări cu echipe importante, remizând cu Atalanta și Juventus. La rândul său, în deplasare, luând în calcul adversari de același calibru, Napoli a avut de jucat doar cu Roma și Fiorentina, remizând pe ”Olimpico”, câștigând însă la Florența, pe un teren unde Inter a cedat.
Faptul că meciul vine după fereastra echipelor naționale invită la prudență atunci când vine vorba de forma fizică a jucătorilor. Chiar dacă ei s-au întors aparent sănătoși, antrenamentele pot dezveli anumite probleme, în special musculare. Deja se știe că Inter e echipa mai afectată de virusul FIFA dintre cele două, căci la Napoli doar Adam Ounas e indisponibil, cu amendamentul că el oricum nu era dintre oamenii de bază ai lui Spaletti. Așa cum este, de exemplu, Koulibaly, ce va putea fi din nou folosit, după o etapă de suspendare. Cea mai bună apărare din Serie A își poate regăsi, așadar, liderul pentru această deplasare complicată.
Simone Inzaghi, în schimb, nu-i la fel de liniștit. Are deja o absență importantă, De Vrij, la care se poate adăuga și cea a lui Alexis Sanchez, chit că chilianul n-ar fi prins oricum un tricou de titular. Edin Dzeko e un mare semn de întrebare, căci nu s-a întors într-o stare prea bună după ce a îmbrăcat tricoul ”naționalei” Bosniei. Astfel că Simone Inzaghi pare decis să meargă pe mâna argentinienilor și să trimită în atac perechea Lautaro Martinez-Correa, ce n-au adunat prea multe minute cu selecționata din ”Țara Tangoului”. Iar în apărare, absența lui De Vrij ar trebui compensată de Rannochia, urmând ca Inzaghi să aleagă între Darmian și Dumfries pentru banda dreaptă.
Va fi un meci aparte pentru Lorenzo Insigne. Cu viitorul napoletan în continuare neclar, căci e greu de crezul că va accepta ideea de prelungire venită din partea lui De Laurentis, ce-i propunea o reducere substanțială a salariului, Insigne va fi în fața unei grupări despre care se spune că e bine plasată în cursa pentru un eventual transfer gratis, la vară. Motiv în plus pentru a le arăta șefilor din Milano că merită investiția.
MERITĂ ȘTIUT
ECHIPE PROBABILE
INTER (3-5-2):
Handanovic;
Skriniar, Ranocchia, Bastoni;
Darmian, Barella, Brozovic, Calhanoglu, Perisic; Correa, Lautaro Martinez.
NAPOLI (4-2-3-1):
Ospina;
Di Lorenzo, Koulibaly, Rrahmani, Mario Rui;
Fabian Ruiz, Anguissa;
Politano, Zielinski, Insigne;
Osimhen.
Lasă un răspuns