Există în fotbal și nu de azi-de ieri, o vorbă: ultimii 20 de metri sunt ai jucătorilor, restul de 80 ai antrenorului. Cu alte cuvinte, antrenorul e cel care pune echipa în teren, o pregătește zilnic conform ideilor sale, stabilește strategia, face planurile, dar toate astea funcționează până aproape de careul advers. De-aici încolo intervine valoarea individuală și inspirația jucătorilor. Golul nu se antrenează, el e însă urmare logică a antrenamentelor.

Dar ce te faci atunci când nu are cine să dea gol? Ei bine, de regulă nu prea câștigi. Pentru că oricât de bine ar funcționa tactica, oricât de multă hotărâre și dăruire s-ar sesiza pe teren, oricât de schimbată ar fi starea de spirit a vestiarului, oricâtă șansă ai avea, dacă mingea nu intră în poartă nu există final fericit. E o lege simplă a fotbalului, care, fiindcă n-a fost inventată pe la noi pe-aici, rareori poate fi păcălită.

Apoi, dincolo de teorii, există întrebări. În cât timp poate schimba un antrenor dinamica unei echipe pe care o preia în plin sezon, nu în pauza competițională? De câtă experiență are nevoie acel antrenor pentru a realiza acest lucru? Ei bine, spre deosebire de legea de mai sus, aici există nuanțe. Și situații. S-au văzut antrenori care în doar câteva săptămâni au izbutit să înlocuiască depresia cu extazul, iar aici exemplele Tuchel, Flick și Zidane sunt mai mult decât elocvente, asta ca să mă refer doar la ultimi ani. Toți trei au preluat, oarecum în aceeași perioadă a sezonului, grupări adânc scufundate în criză, toți trei au izbutit, după nici 6 luni de la momentul instalării, să câștige Champions League. Asta nu-i oferă însă lui Xavi nicio garanție.

Xavi Hernandez are două săptămâni de când a devenit antrenor la FC Barcelona. I-am spus Xavi Hernandez, fiindcă deja cred că trebuie făcută diferența între Xavi-jucător și Xavi-antrenor. Pe jucătorul Xavi îl știm cu toții, nu cred că mai are nevoie de caracterizări, căci, în mare, cariera lui s-a derulat într-o perioadă în care absolut toate meciurile pe care le-a jucat s-au putut vedea la televizor pe întreg mapamondul. În paranteză fie spus, de avantajul ăsta n-au putut beneficia alții, mai din urmă, nici măcar Maradona. Antrenorul Xavi e încă o necunoscută, căci perioada petrecută în Qatar poate avea doar rol orientativ, însă nu poate fi luată ca reper. Fotbalistul Xavi avea însă ceva cu care ieșea în evidență: inteligența. Xavi n-a fost un talent de genul Ronaldinho, Messi sau Neymar, cu care a fost coleg, el a fost însă cel de care aceștia aveau nevoie ca să-și transforme talentul în reușite. Ca fotbalist i se spunea ”maquina” și nu există absolut niciun motiv care să ne facă să credem că nu va reuși ca antrenor. Indiferent de ce va realiza la Barcelona, acum. Puțini fotbaliști geniali au devenit și antrenori geniali, însă fotbaliști cerebrali care să devină antrenori de succes am văzut destui.

XAVI ȘI NOROCUL CAMPIONULUI

Marți seară, Xavi s-a așezat pentru a doua oară pe banca Barcelonei. Prima dată a făcut-o în derby-ul cu Espanyol, sâmbătă, pe care l-a câștigat cu o doză mare de șansă. Acum a jucat cu Benfica, un meci aproape capital pentru calificarea în primăvara Champions League, dar acum n-a mai reușit să câștige. Și asta pentru că teoria de mai sus are perfectă acoperire la gruparea catalană. Dacă nu are cine să bage mingea-n poartă, cum să câștige? Partea goală a paharului asta este, în două meciuri cu Xavi antrenor, catalanii au dat un gol, și acela dintr-un penalty așa și-așa (”penaltyto” i-au zis spaniolii). Partea plină e că n-au luat gol, ceea ce e de consemnat, căci statisticile defensive ale Barcelonei sunt mai degrabă ale unei echipe de mijlocul clasamentului. A fost vorba și de mult noroc în ambele partide din acest punct de vedere, dar în fotbal se spune că există așa zisul noroc al campionilor, de care Xavi a cam avut parte ca jucător. Dacă l-o fi preluat și-n noua carieră, vom vedea.

În doar două săptămâni, Xavi a reușit să schimbe destule la echipă. În primul rând a imprimat o idee de joc, a fixat mai clar pozițiile în teren, pilon de bază în filozofia lui Cruyff și-apoi a lui Guardiola (”juego de posesion y juego de posicion”), a mărit intensitatea și a schimbat zona în care începe munca de recuperare a baloanelor pierdute. În aceste două meciuri, Barcelona a avut un pressing mult mai agresiv, mult mai aproape de careul advers decât de cel propriu, concluzia fiind că se recupera mingea în zone mai periculoase pentru adversar, nu în zone neutre. Apoi posesie, extreme lipite de tușă și multă risipă de efort. Cât timp s-a putut, cât timp bateriile au rezistat. În acest meci cu Benfica, catalanii au parcurs, la nivel de echipă, cei mai mulți kilometri din tot sezonul, au avut cele mai multe tackling-uri din tot sezonul, au recuperat cele mai multe mingi din tot sezonul și au câștigat cele mai multe dueluri din tot sezonul. Și l-au recuperat pe Busquets, căci până acum se părea că are un frate geamăn ce a jucat în ultima vreme la Barcelona, în timp ce el o făcea la ”naționala” Spaniei.

Doar meciul nu l-a câștigat Barcelona. Asta și pentru că Benfica nu-i o echipă oarecare, are un antrenor bun și jucători buni, cu experiență destulă. Dar mai ales pentru că n-a dat gol. Xavi poate schimba starea de spirit a unui vestiar, îl poate determina, de exemplu, pe Pique să devină mai serios, iar pe Dembele să solicite să intre pe teren deși nu e complet refăcut. Dar miracole în două săptămâni nu poate face. A compara situația lui de azi cu cea a lui Guardiola din 2008 e de-a dreptul răutăcios, căci Pep îi avea atunci pe Eto o, Henry și, evident, Messi. Xavi îl are acum pe Depay, ce începe să arate că e o afacere bună, fiind venit gratis, dar în niciun caz un atacant ce face diferența de unul singur. În 5 meciuri de Champions League, plus în două asemănătoare din La Liga, cu Real Madrid și Atletico, Memphis nu doar că n-a dat gol, dar nici măcar n-a tras vreun șut pe spațiul porților adverse.

Barcelona lui Xavi invită la optimism, dar să te bazezi pe asta în perspectiva unui duel cu Bayern, la Munchen, chiar fără spectatori, e de un hazard ieșit din comun. Lewandowski are în acest sezon 25 de goluri, Barcelona ca echipă are 22. Perspectiva Europa League pare sumbră pentru catalani, căci ei n-au mai fost în această competiție de aproape 20 de ani, din primul sezon al lui Rijkaard. Dincolo de pierderile financiare și de handicapul meciurilor jucate joia, poate fi și un câștig, căci Europa League oferă adversari mai abordabili pentru Xavi și ai lui decât Champions League, unde e evident că nivelul e acum mult prea ridicat. Și unde dacă nu dai gol, n-ai cum să câștigi meciurile.