Că UEFA s-a făcut de râs la tragerea la sorți nu mi se pare o mare noutate. UEFA se face de râs aproape lunar, pe diverse teme, așa că ridicolul de acum nu mi se pare deloc istoric, așa cum tot încearcă unii să spună. Față de episodul de la Euro, cu acel meci Danemarca-Finlanda ce a trebuit continuat în condițiile pe care le știm, ce s-a întâmplat luni pare deja banal. Dacă asta se întâmpla la orice companie privată de pe planeta asta ceva urmări ar fi fost, măcar sub forma unei mustrări adresate celui în cauză, ”băi băiatule, fii și tu mai atent data viitoare!”. La UEFA, nu-mi fac nicio grijă, nu se va întâmpla nimic. În fond e vorba de o competiție ce generează miliarde de euro, ce mare lucru! Plus că, nu-i așa, numai cine nu muncește, nu greșește.

Altfel, păcat doar că nu vom putea avea un nou duel Messi vs Cristiano. Că ăsta era capul de afiș al tragerii inițiale. Și pare explicabilă supărarea celor de la Real Madrid, care în loc de Benfica s-au trezit pe cap cu Messi, Sergio Ramos, ba chiar și cu un Mbappe ce nu va fi foarte gentil.

ANUL DE GROAZĂ AL BARCELONEI

Din păcate pentru Barcelona, tragerea la sorți a Europa League a decurs bine. Catalanii au un an de groază din toate punctele de vedere, inclusiv din acesta. După ce că a retrogradat din Champions League, cu consecințele știute din punct de vedere financiar, acum a dat și peste cel mai greu adversar posibil, Napoli. Cu meciul retur la Napoli. Nu știm ce va fi până în februarie, dar la cum se prezintă Barcelona astăzi simpla idee că ar putea câștiga Europa League pare de un hazard absolut. Xavi se lovește de o realitate pe care nu știu dacă și cât a putut s-o anticipeze din Qatar, dar declarația lui de după remiza cu Osasuna de duminică, ”cei ce fac diferența sunt tinerii, iar asta e greu de digerat” denotă un început de depresie amestecată cu dezamăgire. Viitorul Barcelonei poate că sună bine, dar prezentul e cel ce îngrijorează, căci ambiția acestor tineri, aproape copii, pare să fi dispărut din vocabularul celor chemați să scoată corabia dintr-o furtună al cărei impact încă nu se cunoaște. Financiar mai ales. Când Messi zicea acum ceva vreme, ”s-au luat 8 campionate în 11 ani, dar nu sunt apreciate la valoarea lor”, mulți s-au repezit să-i scoată ochii cu eșecurile din Champions League. Pare că știa ce spune.

BLAJINUL DON CARLO

Până la meciul cu PSG mai e, deocamdată Real Madrid a rezolvat și derby-ul cu Atletico și a rezolvat în mare măsură campionatul. Revenirea lui Carlo Ancelotti pe banca madrilenilor a fost privită cam cu încruntare. Plecase Zidane, iar ceea ce lăsase el în urmă nu era tocmai senzația că întoarcerile sunt foarte în regulă la Madrid. În plus, Ancelotti venea după o perioadă cam tulbure la Everton, o demitere la Napoli și o înlăturare bizară de pe banca lui Bayern, bizară căci fusese concepută de vestiar, ori tocmai aici era principala calitatea a italianului, gestionarea ego-urilor din vestiar. Părea că, îmbătrânind, și-a pierdut din abilități. Iar faptul că a insistat să-și aducă fiul, pe Davide, ca asistent principal nu dădea chiar bine în fața unui public a cărui exigență o știm. Iată-l acum pe blajinul Don Carlo pe cale să bifeze și titlul în Spania, după ce l-a luat și-n celelalte campionate importante.

INTER ȘI COERENȚA IDEILOR

S-a schimbat liderul în Serie A. Inter a revenit în frunte și cred că merită apreciată munca oamenilor din conducerea clubului. Abandonul lui Conte n-a avut urmările unui seism, căci numirea lui Simone Inzaghi a fost o idee cât se poate de coerentă. La fel și aducerea lui Dzeko pentru a acoperi locul lăsat liber de Lukaku. Ca stil de joc, Inter are o față ceva mai zâmbitoare cu Simone Inzaghi față de încruntarea și încrâncenarea lui Conte, iar asta s-ar putea să ajute într-un campionat care nu prea mai are nimic de-a face cu celebrul catenaccio, dar nici cu ideea de acum vreo 25 de ani cum că 0-0 e scorul perfect, căci înseamnă că nimeni nu a greșit.