Articolul urmator

VISÂND LA HAALAND

VISÂND LA HAALAND

În momentul în care citiți aceste rânduri, e foarte posibil ca lui Mino Raiola să-i intre în cont câte ceva. Din cine știe ce comision recurent, din cine știe ce altă tranzacție. Controversatul impresar italian e o mașinărie de făcut bani. Pentru el, dar și pentru cei pe care-i reprezintă. De imaginea cărora are grijă, ale căror mutări caută să le anticipeze cu luni bune înainte, pentru care nu se dă în lături de la nimic. 

Dar nu despre Mino Raiola va fi vorba în cele ce urmează. Ci despre unul dintre ”produsele” sale de lux. Poate cel mai luxos la acest moment: Erling Haaland. Fiindcă, da, astăzi cam toată lumea visează la Haaland, apropo de titlul acestui editorial. De fapt, nu e neapărat un editorial, e mai degrabă o încercare de a desluși câte ceva din mișcările pe care le tot face Mino Raiola în această perioadă în privința atacantului norvegian.

Pe care, da, repet, l-ar cam vrea toată lumea. Cei care spun că nu, o fac pentru că nu-și permit. Alții îl vor chiar dacă nu și-l prea permit, dar caută să aducă la masa tratativelor alte argumente care să-l seducă pe fotbalist, să-l aranjeze pe tatăl acestuia (element important în negocieri) și să-l mulțumească pe Raiola. Și nu deagaba îl vor toți pe Haaland. Sincer, cred că nu mai are niciun rost să înșir eu aici tot felul de motive de ordin fotbalistic, căci toți cei care l-au văzut măcar o dată jucând înțeleg despre ce este vorba. Poate doar ar merita să reamintesc un amănunt: are doar 21 de ani. Ceea ce înseamnă că încă există o suficientă marjă de creștere, de îmbunătățire a eventualelor puncte slabe. Așa cum a fost, de exemplu, jocul de cap, pe care Erling l-a antrenat în ultimele luni și l-a îmbunătățit vizibil. Pare greu de crezut, dar da, chiar și un tip de 1,94 poate avea astfel de carențe.

O să spuneți că nu Haaland ar fi în momentul ăsta ținta principală pe piață, ci Kylian Mbappe. Poate că e corect, doar că despre francez știm că dacă nu semnează prelungirea contractului cu PSG va ajunge la Real Madrid (eu recomand tuturor să nu excludă varianta Liverpool din calcule, dar asta e o altă discuție). La Haaland sunt multe semne de întrebare, iar Mino Raiola e suficient de abil să le întrețină, căci știe că toată gălăgia asta creată în jurul protejatului său îl ajută pe celălalt plan, al veniturilor din publicitate. Căci și acolo e o felie extrem de importantă a câștigurilor, poate chiar mai importantă decât salariul. Spre deosebire de marele său rival pe piața impresarilor, Jorge Mendes, care e foarte discret și apare rar în presă, lui Mino Raiola îi place să facă valuri. Ca orice napoletan, vorbește mult și are o certă tendință de a încerca să manipuleze prin ceea ce spune.

UNDE AR PUTEA AJUNGE HAALAND?

Hai să vorbim totuși despre Haaland! A cărui plecare de la Borussia, în vară, mi se pară clară. Deja tricoul Borussiei i-a rămas cam mic. Varianta unei posibile plecări în această iarnă mi se pare ușor hazardată, căci marile manevre se fac vara, nu în ianuarie. Iar varianta de a mai sta un an la Borussia poate că există, dar procentual are cele mai mici șanse de reușită.

BAYERN?

Hai să vedem unde ar putea ajunge Haaland! Fotbalistic vorbind, din punct de vedere tactic, nu cred că există vreun antrenor care să spună că nu-l vrea. Nici măcar Guardiola, care reușește să se descurce foarte bine fără un număr 9, dar să ne gândim ce ar însemna City astăzi cu un marcator în echipă! Se tot vorbește în ultima vreme despre Real Madrid, dar mie mi se pare bizară ușurința cu care șeful Borussiei a aruncat în față numele clubului madrilen. Știm că astfel de lucuri nu se fac, decât dacă există un interes, iar de regulă acest interes e de a îndrepta atenția în altă parte. În Germania se speculează că intenția lui Hans-Joachim Watzcke cam asta a fost, să se vorbească despre Real Madrid ca să nu se vorbească despre Bayern. Care, în ciuda unor declarații de acum ceva vreme, pare că și-a schimbat viziunea și interesul pentru norvegian. Posibil în contextul dorinței lui Lewandowski de a încerca și altceva în carieră, mai ales după dezamăgirea provocată de Balonul de Aur. Lewa are 33 de ani, Haaland are 21, împreună nu pot juca, dar e clar al cui e viitorul, nu? E limpede deci că Bayern l-ar vrea pe Haaland, dar vă imaginați ce impact ar avea știrea unor eventuale negocieri acum în rândul fanilor Borussiei. Așa că ar fi explicabilă o tentativă de a distrage atenția.

De ce ar vrea Borussia să-l vândă pe Haaland la Bayern? Ei bine asta ține de relațiile dintre cele două conduceri, care n-au nimic de-a face cu relațiile dintre fani. Dar oare Mino Raiola ce părere are? Aici e o problemă, căci Bayern nu obișnuiește să plătească genul de comisioane pe care le cere impresarul. Dar oare Haaland ce părere are? Fiindcă legătura sa cu suporterii Borussiei e destul de evidentă.

REAL MADRID?

Dar Real Madrid? Aici e o altă discuție. Real Madrid l-ar vrea, normal, dar și aici există problema Mino Raiola. Care de-a lungul timpului n-a lucrat mai deloc cu Florentino Perez. Din aceleași motive de mai sus. Pe de altă parte, dacă la Real Madrid vine Mbappe, nu mi se pare prea clară dorința lui Haaland de a juca alături de francez. Deja s-a dezvoltat între ei o rivalitate ce-i va ajuta în viitor, atât sportiv cât și financiar. Sunt văzuți ca un soi de continuatori ai marelui duel dintre Messi și Cristiano. Care au ajuns atât de buni și care au făcut atât de mulți bani tocmai pentru că a existat acest duel. Lui Haaland, ca imagine, nu-i va folosi să stea în umbra lui Mbappe, pe care-l ajută enorm și echipa națională, iar familia norvegianului (să nu uităm că tatăl a fost fotbalist) și Mino Raiola înțeleg bine asta.

FC BARCELONA?

Mișcarea naturală din acest punct de vedere ar fi FC Barcelona. Admițând că Mbappe va ajunge la Real Madrid, căci dacă nu ajunge varianta Haaland devine prioritară, mai ales că Madridul stă bine financiar. FC Barcelona, în schimb, nu prea. Dar situația e de moment, iar dacă citim printre rânduri ultimele declarații ale lui Mino Raiola observăm că și el înțelege bine cum stau lucrurile. Să-l transformi pe Haaland în liderul Barcelonei lui Xavi, cu toți ceilalți copii de acolo, nu sună rău dacă faci niște calcule și să fiți siguri că anturajul norvegianului le face. Comisioanele mai pot aștepta, mai ales dacă există o relație veche, iar unii jurnaliști spanioli apropiați de președintele Laporta susțin că el exact pe asta se bazează, pe relația veche cu Mino Raiola, care, ca orice napoletan, cum ziceam mai sus, nu uită cine l-a ajutat atunci când nu reprezenta ce reprezintă astăzi. Pare-se că un prim pas a și fost făcut, căci înaintea lui Haaland va ajunge la Barcelona marocanul Mazraoui, de la Ajax, liber de contract și reprezentat de Mino Raiola. Poate vă amintiți de Ibrahimovic și Maxwell, asta că tot vorbeam de relațiile vechi.

CITY SAU UNITED? DE CE NU LIVERPOOL?

Fotbalul însă e imprevizibil, iar când vine vorba de transferuri cu atât mai mult. Iar în discuție sunt echipele din Anglia. Cel mai important campionat al momentului, să nu uităm. Nu doar cele două din Manchester, așa cum se tot zice, fiindcă eu aș include și Liverpool în povestea asta, deși ”cormoranii” par tăcuți în legătură cu subiectul. Tocmai această discreție însă poate fi decisivă, iar Jurgen Klopp, dincolo de efectul ”Anfield” și istoria clubului, poate fi un element decisiv.

La Chelsea, prezența lui Lukaku, cu investiția făcută în el, nu oferă prea multe variante în direcția Haaland, deși cred că Tuchel, cu stilul lui, ar înclina mai mult spre norvegian, iar Tottenham, dincolo că-l are pe Harry Kane, nu oferă anvergura pe care o dorește Haaland.

Ar mai fi, deci, City și United. Ambele au bani, ambele au mare lejeritate când vine vorba de comisioane. La City există marele handicap numit Guardiola, ale cărui relații cu Mino Raiola sunt inexistente. Sigur că se pot repara, sigur că Pep nu-i bătut în cuie la ”cetățeni”, ba chiar e posibil să plece la vară (ce ziceți de PSG???), dar o problemă există. La United, dimpotrivă, e un mare avantaj, Ralf Rangnick, cel care l-a adus pe Erling la Salzburg și pentru care familia norvegianului are un imens respect. La United apare însă un anume Cristiano Ronaldo, care, fie și pentru doar un an, reprezintă acel cap de afiș ce va umbri ușor protagonismul lui Haaland și, implict, progresul lui.

DAR PSG?

Și, da, ultimii, dar deloc cei din urmă, PSG. Parizienii au bani, vor avea nevoie de Haaland dacă pleacă Mbappe, au o larghețe uluitoare față de impresari. Dar Ligue 1 n-ar nici măcar anvergura Bundesligii, iar dacă la United există Cristiano, la PSG sunt Messi și Neymar.

Cât despre Juventus? E poate clubul care a avut cele mai bune relații cu Mino Raiola, dar dacă ne uităm la discuțile din jurul lui De Ligt pare că s-a cam rupt lanțul de iubire. Iar la ce probleme are acum ”Bătrâna Doamnă”, doar o investiție de genul Haaland mai lipsește.

Toată lumea visează, așadar, la Haaland. Dar oare s-a gândit cineva, el ce-și dorește cu adevărat?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă