Paradoxul ultimilor ani în Premier League: pe cât e de spectaculos, pe atât de puțin suspans oferă acest campionat în a doua sa parte, atunci când vine vorba de lupta pentru titlu. În afara acelui sezon formidabil (2018-2019), când City și Liverpool au luptat umăr la umăr până-n ultima etapă și-n care, sincer, ar fi trebuit să se acorde trofeul ambelor fiindcă niciuna nu merita să-l piardă (eventual și al sezonului 2013-2014, când cu ”alunecarea lui Steven Gerrard) în celelalte am avut un câștigător detașat, cunoscut de cele mai multe ori de prin martie. Cam așa pare să se întâmple și-acum, căci City, mai ales după acest 1-0 cu Chelsea, e din nou foarte greu de ajuns.

N-a fost o revanșă a lui Guardiola față de Tuchel pentru finala Ligii de anul trecut. La fel cum nici victoria din septembrie, de pe ”Stamford Bridge”, n-a fost. Un eșec într-o finală de Champions League nu poate fi compensat decât de un succes într-o altă finală. Până acolo însă Guardiola mai are de muncă, în schimb în Premier League parcursul echipei sale tinde să devină monoton. Contra londonezilor, sâmbătă, City a făcut din nou o demonstrație de fotbal aproape total, spun aproape fiindcă rămâne acea senzație că lipsește un ”killer” care să convertească în goluri zecile – fără exagerare – de acțiuni pe care le produce echipa. City e un amestec de programat și spontan, între fotbal antrenat și liber interpretat, la care încă nu reușim să distingem procentele. Și care, într-un parcurs de anduranță precum Premier League, trece ușor peste posibilele sincope fiindcă lotul pe care-l are la dispoziție Guardiola e și amplu, dar și valoros, astfel că există mai mereu variante. Spre deosebire de Liverpool, ce rămâne acum singura contracandidată palpabilă, acuzând însă dureri teribile fără Salah și Mane. S-a văzut asta cu Arsenal în Cupa Ligii și în mod normal se va vedea și-n săptămânile viitoare.

E totuși greu să spui despre Chelsea că a dezamăgit în acest meci. Poate doar Lukaku, al cărui viitor se complică vizibil. Chelsea n-a ieșit din lupta pentru titlu fiindcă a pierdut meciul ăsta, ci pentru că a cedat extrem de multe puncte în partide aparent facile. Acolo, da, Chelsea a dezamăgit, acum însă, pur și simplu Tuchel n-a găsit formula cu care să dejoace planurile lui Pep. Dincolo de jocul cu mingea, pe care obișnuim să-l vedem la City, sâmbătă a ieșit în evidență și cel fără minge. În prima repriză Chelsea n-a tras niciun șut spre poarta ”cetățenilor” (spre, nu pe poartă), iar asta nu-i logic la o echipă ce-și propunea, în principiu victoria, căci remiza n-o ajuta defel. Dar a fost doar o consecință a felului în care Guardiola a gândit jocul alor săi atunci când n-au mingea în posesie.

Și mai apoi a fost Kevin. Kevin De Bruyne. Nu e nici cel mai elegant, nici cel mai spectaculos, nici cel mai rapid, poate nici măcar cel mai tehnic, dar sigur e cel mai important om al lui Guardiola în acest moment. Are momente când dispare din joc, dar atunci când apare e decisiv și, apropo de finala Ligii, cine știe ce-ar fi fost dacă nu-l scotea Rudiger din circuit. Kevin nu-i niciodată singur, el are nevoie de o partitură scrisă de antrenor special pentru stilul lui, dar are și nevoie de colegi care să-l înțeleagă așa cum e. Sau cum nu e, căci De Bruyne nu poate fi Kante. De Bruyne e doar acel element care, pus în contextul potrivit, face diferența la momentul potrivit.

Adevărata provocare a lui Guardiola rămâne însă Champions League. Succesele din campionatele interne tind să se banalizeze atunci când devin previzibile.

COUTINHO – BUENDIA

Poate fi un joc de cuvinte, căci Coutinho chiar a avut o zi bună. Este însă mai degrabă o realitate, căci pe această societate dintre brazilian și argentinianul Buendia se va baza Steven Gerrard în încercarea lui de a urca pe Aston Villa spre zona mai liniștită a clasamentului din Premier League. Deocamdată, ideea cu Coutinho pare să funcționeze, căci a făcut în 25 de minute contra lui Manchester United cam cât în ultimele 25 de meciuri în tricoul Barcelonei. Mai sus vorbeam de un paradox, acela oferit de Premier League, dar și Coutinho e un paradox la fel de mare. E ilogic ca evoluțiile sale la Liverpool să se transforme în acel fiasco de la Barcelona, dar sigur există explicații, fiindcă fotbalul n-avea cum să-l uite. Ele țin mai degrabă de context, poate și de presiunea oferită de prețul de transfer. Văzându-l în tricoul lui Aston Villa, sâmbătă, senzația a fost că la Barcelona era obligat să joace într-un echipament de câteva kilograme, căci prea nu putea să alerge. Alfel, se zice că ”Steve G” ar vrea să-l aducă la Birmingham și pe Luis Suarez. Poate că a descoperit el vreo formulă magică!

ACEA PRIVIRE A LUI DYBALA

Juventus a câștigat cu Udinese destul de facil, dar nu despre victoria ”Bătrânei Doamne” vorbește toată lumea ci despre golul lui Dybala. Mai bine zis despre ce s-a întâmplat după. Acea privire aruncată spre șefii lui Juve și lipsa aproape totală a bucuriei după ce mingea a intrat în poartă, de parcă nici nu i-ar fi păsat, ascund ceva probleme acolo. Pentru cine nu știe, Dybala e în ultimele 6 luni de contract și negocierile ce păreau a fi destul de line la un moment dat au intrat în impas. Acea privire a lui Dybala indică mai degrabă faptul că vina ar fi acolo, în tribuna oficială, dar lucrurile trebuie privite cu destul de mult echilibru atunci când vine vorba de contracte și de ce-și doresc fotbaliștii ori impresarii lor, căci de multe ori acolo e problema. În orice caz situația nu-i deloc ușor de gestionat pentru Juventus, căci ”Bătrâna Doamnă” dă senzația că se află într-un ușor sevraj după euforia perioadei de conviețuire cu Cristiano Ronaldo, al cărui salariu uriaș furniza pesemne impresia unei forțe financiare ce mai degrabă nu exista.

DESPRE FOTBALIȘTI ȘI SOLICITĂRILE LOR

Apropo de fotbaliști și solicitările lor. Acum câteva zile, Salah spunea într-un interviu că el își dorește să rămână la Liverpool și că dorințele lui nu-s deloc exagerate. ”Daily Star” zice acum că egipteanul cere 400.000 de lire pe săptămână, undeva spre 500.000 de euro. 2 milioane pe lună, deci. Cam bizare totuși ideile sale despre dorințe exagerate, nu? Dacă într-adevăr sursele celor de la ”Daily Star” sunt bune, căci tabloidele britanice nu-s cel mai fericit reper în acest sens. Dinspre Liverpool, alte surse (pentru mine mai credibile) spun că părțile deja s-au înțeles și că se așteaptă doar un moment oportun pentru a se face anunțul. Să vedem acum cine are dreptate.

Altă informație de genul ăsta vine dinspre Barcelona. Cum că Dembele ar vrea pentru prelungirea contractului scadent la vară undeva la 40 de milioane brut pe sezon. Plus 20 de milioane comision pentru impresar, plus 20 de milioane primă pentru el. Dacă acel comision al impresarului poate fi înțeles, la fel și suma cerută ca salariu, căci în fond fraier e cine dă, nu cine cere, mi-e greu să pricep de ce ar trebui Barcelona să-i dea și acea primă. Cred totuși că aventura lui catalană a ajuns la final, sunt doar curios cine-i va putea satisface la vară aceste pretenții.