Ce ar putea însemna pentru o ”Bătrână Doamnă” întâlnirea cu un tinerel de 22 de ani, înalt, viguros, frumușel și cu o mare dorință de a afirmare? Îmi cer scuze dacă v-ați gândit la altceva (sincer, dacă ați făcut-o problema nu e la mine), dar eu despre fotbal vreau să vorbesc aici. Despre Juventus și noul său atacant, Dusan Vlahovic.

Are 22 de ani, pe care i-a împlinit fix în ziua în care a semnat pentru Juve, asta ca să vedeți cum se pot lega uneori lucrurile, iar în bagajul cu care a călătorit de la Florența au stat bine împachetate niște statistici excelente. Goluri, pase decisive dar, dincolo de toate, o mediatizare aproape excesivă, pe care greu o poate obține atât de repede un fotbalist provenit din Balcani. Despre Vlahovic s-a vorbit și scris mult, pe Vlahovic și-l doreau mulți. L-a convins Juventus, poate și pentru că relațiile torinezilor cu Fiorentina erau ceva mai fluide, mai bine stratificate.

Ce înseamnă deci această nouă cucerire pentru o ”Bătrână Doamnă” ce simțea nevoia de aer proaspăt? Păi fix asta. Un aer proaspăt, sănătos, iar ceea ce s-a respirat duminică seară la Torino, la debutul sârbului în tricoul ”bianconerilo”, exact așa a arătat. Un alt aer, urmare evident și a golului marcat de Dusan după nici 15 minute, mai plin de bună dispoziție și de optimism. Poate un pic exagerat, dar nu le poți scoate oamenilor nicicum din minte iluziile, căci ele trebuie să facă parte din viață.

Fotbalistic vorbind, Juventus avea mare nevoie de un atacant precum Vlahovic. De un marcator, de un killer, de un jucător care să transforme în gol fazele de poartă. De cineva care să se agite, să se lupte, să ofere profunzime, să se asocieze, să joace rolul de pivot când e cazul și, nu în ultimul rând, de cineva capabil să lege un trident ofensiv, alături de Morata și Dybala, care chiar arată bine. Și Morata și Dybala au părut un pic eliberați de obsesia golului, astfel că nu cred să fie întâmplătoare cele două pase decisive date de ei, Dybala la primul gol, Morata la cel de-al doilea. Vlahovic poate fi acel atacant pe care Juve l-a căutat încă de la Pipita Higuain și a tot sperat să fie Cristiano.

Dacă tot am amintit de cei doi, aici intervine cel de-al doilea aspect. Al imaginii. Juve a vrut să facă și o demonstrație de forță luându-l acum pe sârb, la fel cum a făcut-o și cu Zakaria, pe care l-ar fi adus gratis în vară. Poate că s-au temut torinezii că-l vor pierde, poate că în birouri s-au înțeles mesajele venite dinspre banca tehnică, însă pentru o grupare despre care citeam că a înregistrat pierderi de peste 200 de milioane la ultimul bilanț și care a avut nevoie de o recapitalizare zdravănă, pentru o grupare în serioasă jenă finaciară așadar, arătatul mușchilor e evident. Când l-a adus pe Higuain, pe o sumă colosală, Juve tot asta a făcut, și-a arătat mușchii, când l-a convins pe Cristiano, de asemenea. Cele două mutări n-au funcționat, ba chiar au adus o febră musculară teribilă, acum însă pare un pic altceva.

În primul rând pentru că vorbim de un fotbalist de 22 de ani, ce poate face ca investiția să devină rentabilă oricum. Juve a schimbat ușor strategia, vezi De Ligt, Chiesa, Locatelli, acum Vlahovic, miza pe tineri e evidentă. E în regulă să dai 100 de milioane pe Cristiano, plus un salariu amețitor, dar parcă mai în regulă e să investești în tineri ce și-au câștigat deja un statut prin ceea ce au făcut. Mai nou se zice că Juve s-ar gândi la Zaniolo, ceea ce ar fi coerent ca idee, însă ideea se lovește destul de contondent de statutul pe care Zaniolo îl are în rândul fanilor Romei, statut de care americanii ce dețin Roma nu știu dacă sunt chiar atât de conștienți. E foarte posibil să plece Dybala, e foarte posibil să plece Morata, dar aducerea lui Vlahovic e un mesaj și pentru ei, soluții există, iar Juve rămâne o destinație atractivă.

Unii poate vor spune că m-am grăbit cu aprecierile la adresa atacantului sârb, care a jucat totuși abia un meci la Juve. Posibil, dar statisticile sale, felul în care au arătat evoluțiile în tricoul Fiorentinei reprezintă o solidă bază de plecare. Iar felul în care au arătat primele lui minute, inclusiv (sau mai ales) execuția de la gol, de asemenea.

La Juve se vorbește acum inclusiv de ”scudetto”. Mai pe la colțuri, mai ferit, dar se vorbește. Există acel precedent de acum câțiva ani, cu Juve refăcând un handicap și mai mare, tot cu Allegri, dar acum situația e un pic schimbată. Mai sunt 14 etape, diferența față de Inter s-ar putea duce la 11 puncte, iar Inter nu lasă impresia, nici măcar după eșecul din derby, că ar putea da cu piciorul unui avantaj atât de consistent, dincolo de faptul că până la Inter mai sunt Napoli și Milan, eventual și Atalanta. Lupta lui Juve e mai degrabă pentru un loc de Champions League, esențial atunci când vine vorba de planuri de viitor, iar din acest punct de vedere ”booster”-ul numit Vlahovic și vitamina numită Zakaria pot reprezenta argumente importante pentru o societate atinsă și ea excesiv de virusul ce a dat peste cap planeta.

De-aici încolo însă e rândul lui Allegri, căci în noua formulă Juve trebuie să fie ”la Max”. Scuzele antrenorului nu mai sunt acum permise.