S-a jucat în aceste zile Mondialul Cluburilor. Unde altundeva decât în zona portofelelor doldora, exact ceea ce contează în această perioadă pentru oamenii ce stau pe salarii babane prin birourile din Elveția și n-au niciun stres atunci când pun pe drumuri cluburile pentru o competiție ce nu mai stârnește demult un mare interes. Iar asta în primul rând pentru că e previzibilă, cu foarte puțin suspans, căci echipele din Europa și-o adjudecă, mai greu sau mai ușor, depinzând de cheful pe care-l au fotbaliștii la momentul respectiv. Care fotbaliști, împreună cu antrenorii lor, reclamă de ani buni calendarul sufocant, primind însă o unică soluție: și mai multe meciuri.

A câștigat Chelsea și se face un deceniu de când Europa n-a mai cedat trofeul. Tot Chelsea a fost ultima care l-a pierdut, în 2012, dar probabil că l-ar fi luat și-atunci dacă nu existau acele convulsii pe banca tehnică. În 2012 adversar a fost Corinthians, acum a fost Palmeiras, care a făcut ce-a putut în fața unui rival evident mai valoros. Ideea brazilienilor, de a duce partida în prelungiri, poate că ar fi fost profitabilă, însă nu împotriva unora din Premier League, unde partea fizică e decisivă. Aș adăuga aici și aspectul mental, dovadă fiind strategia londonezilor la penalty-ul lui Kai Havertz, pe care, timp de zeci de secunde, s-a prefăcut că-l bate Azpilicueta, spaniolul aglutinând toate încercările de intimidare ale adversarilor (plus proteste, plus tensiunea generată de VAR). Havertz a putut în acest timp să-și limpezească mintea, să-și recapete pulsul și-apoi, liniștit, să transforme.

Altfel, chiar așa fără să doboare recorduri de audiență, mai degrabă în anonimat, finala asta a închis un cerc pentru Roman Abramovic. În 2023 se fac 20 de ani de când a preluat pe Chelsea. Londonezii erau atunci cam ce sunt astăzi City și PSG. Abia acum magnatul se poate lăuda că echipa lui a câștigat tot ce se poate câștiga. 20 de ani și sute de milioane de euro investiți pentru pătrunderea în zona nobilă a fotbalului, căci până la acest succes al lui Chelsea, doar Manchester United și Liverpool se puteau lăuda, în Anglia, că au luat în acest mileniu toate trofeele existente pe piață. Câteodată banii mai aduc și fericirea.

NOUA REALITATEA A LUI UNITED

Apropo de fericire. Nu știu exact cât este de fericit Cristiano Ronaldo cu ceea ce trăiește în aceste zile la Manchester United. Probabil că nu e. Nu știu exact nici cât regretă el acum alegerea făcută și faptul că nu s-a dus la City, acolo unde Guardiola chiar l-a vrut. Azi, Manchester United e cea mai bună dovadă a dificultăților ce se dezvoltă după o dictatură, căci asta a fost până la urmă perioada cu Sir Alex Ferguson. Există, iată, și dictaturi cu conotații pozitive. Se știa însă atunci foarte clar cine e ”stăpânul”, iar decizile lui nu erau discutate de nimeni. Acum, degringolada din birouri e parcă mai mare decât cea din teren, iar peisajul oferit de United e dezolant.

”Cred că cineva a blestemat echipa asta, altfel nu se explică”, spunea David De Gea sâmbătă, după remiza cu Southampton. Un pic de dreptate poate că are, poate că abia acum coboară peste ”Old Trafford” vorbele ”de bine” spuse în timpul domniei lui Sir Alex, ce era pe-atunci un paratrăznet ideal. Dar trecerea în zona malefică nu poate fi nicicum un alibi, realitatea fiind mai degrabă cea spusă de reprezentatntul ”sfinților” din Southampton, Ralph Hasenhuttl (apropo, Ralf vs Ralph sub privirile atente ale lui Jurgen, cam așa arată peisajul din Premier league azi): ”Nu e un mare secret că atunci când pierde mingea United nu e chiar cea mai bună echipă”!

BAYERN ȘI SUSPANSUL DIN BUNDESLIGA

Zilele trecute, noul șef al Bundesligii, care e de fapt șefă, căci, da, fotbalul german e condus acum de o femeie, Donata Hopfen pe numele ei, noua șefă a Bundesligii așadar vorbea, într-un interviu pentru ”Bild”, de nevoia de a schimba câte ceva într-un campionat ce nu prea mai are suspans, căci Bayern îl domină cu autoritate. Și vorbea Frau Donata în acel interviu de posibilitatea de a trece la sistemul cu play-off. Probabil că cei de la Bayern au citit acel interviu și s-au decis să aducă ei un pic de suspans. Așa că au reușit să piardă la Bochum o partidă în care au deschis scorul și-n care au luat 4 goluri într-o singură repriză, ceea ce nu se mai întâmplase de vreo 40 de ani. Treaba cu suspansul era evident o glumă, căci nu cred că-și pune cineva problema că Bayern va putea rata titlul, preocuparea însă ar trebui să existe în tabăra bavareză în perspectiva Champions League, singurul trofeu care contează acum la Munchen. Apărarea lui Nagelsmann a arătat multe fisuri în sezonul ăsta, Upamecano nu pare că s-a acomodat prea bine, iar Sule e deja semnat cu Borussia Dortmund, aspecte care împotriva unui rival serios din Europa s-ar putea să conteze.

P.S.

Abordez foarte rar teme din fotbalul nostru. Dar nu mă pot abține. Flavius Stoican vorbește despre Putin, într-o conferință de presă, după ce echipa lui tocmai a luat 6 goluri acasă și e vai de capul ei. Revin la prima idee, poate n-ați prins-o: Stoican vorbește despre Putin!! Serios acum, poate că ar fi de râs, dar eu mă întreb cuvântul ”ridicol” a dispărut din dicționare?