La conferința de presă de dinaintea meciului cu Tottenham, Guardiola a fost întrebat, firește, de Harry Kane. Zic firește pentru că-n tur, tocmai la mijlocul lui august, Kane n-a jucat. Oficial fiind accidentat, neoficial fiind frustrat că transferul său la City nu s-a materializat. Pep n-a încercat să dribleze răspunsul, cu ”bla-bla”-uri de genul: ”e un jucător excelent, dar acum e sub contract cu alt club și nu comentez”. A intrat în discuție, a oferit și ceva detalii, (4 oferte respinse, 150 de milioane de lire prețul cerut de Spurs), ba chiar s-a aventurat și pe tărâm tactic, recunoscând oarecum că echipei sale îi lipsește un ”nouar” clasic, motiv pentru care trebuie să creeze mai multe situații pentru ca ele să se convertească în goluri.

A doua zi, Kane, ce putea fi ”cetățean” și câte titluri de genul ”citizen Kane” am fi avut în această perioadă, a vrut parcă să-i arate lui Pep că nu trebuia să se zgârcească. Kane joacă la Tottenham cu 10, dar el e un ”nouar” clasic, iar asta s-a văzut perfect sâmbătă, într-o partidă în care Tottenham a avut 30 la sută posesie, dar a marcat 3 goluri, la care Kane a participat decisiv. Deplasările sale în teren în condiții de dominare aprigă a adversarului, știința asocierilor, capacitatea de a da continuitate jocului din puține atingeri și, mai ales, instinctul din fața porții, iată acele calități care, adunate toate într-o prestație fascinantă, l-au făcut sigur pe Guardiola să ofteze.

A fost genul acela de meci în care s-a perceput, din nou, nevoia ”cetățenilor” de a avea acolo în față un marcator care să transforme măcar o parte din ocaziile create de fotbalul colectiv al echipei. City a dominat categoric, dar golurile sale au fost unul dintr-o eroare a lui Lloris, celălalt dintr-un penalty. Filozofia lui Guardiola nu-i simplu de pus în aplicare și nu orice ”nouar” o poate face, dar e destul de clar că el simte nevoia să aibă așa ceva în lot, altfel n-ar fi încercat să-l aducă, atunci când s-a ivit posibilitatea, pe Cristiano. N-avem de unde să știm cum ar fi funcționat City cu Harry Kane, dar putem să bănuim, n-avem de unde să știm cu adevărat dacă lui Cristiano nu-i pare acum rău că a ales cu sufletul și nu cinic, dar putem să bănuim. Însă fix cuvântul ăsta, ”cinic”, pare că lipsește din fotbalul oferit de Manchester City în toată această perioadă în care trofee au aterizat destule pe ”Etihad”, dar în care cel mai dorit dintre ele, știți prea bine care e, și-a aplecat urechile către alte zări.

Acum Guardiola zice că subiectul Kane e închis. Mă îndoiesc că nu va relua asaltul la vară, la Kane sau la alt atacant, căci argentinianul Julian Alvarez, cu tot talentul său șlefuit de Gallardo la River, nu pare a fi genul de ”killer” care să nu aibă nevoie de o perioadă de acomodare. Și la fel de tare mă îndoiesc că Harry Kane a dat deoparte ideea de a pleca la un club unde să poată să câștige și un trofeu, nu doar bani. La 29 de ani are un mare zero în CV din acest punct de vedere, fiind totuși ”căpitanul” Angliei, iar Tottenham nu-i oferă mai mult decât promisiuni bine plătite.

Altfel, suspansul luptei pentru titlu, ce părea să se fi adunat doar în Serie A, a revenit brusc în Premier League. Liverpool a venit acum la 6 puncte, cu o partidă-n minus și duel direct pe ”Etihad”, ceea ce e foarte bine pentru spectacol și, paradoxal, ar putea să le ajute pe cele două și-n Champions League, căci Guardiola și Klopp au nevoie ca loturile lor să fie permanent în priză, fără superficialități și momente de relaxare.

PSG, REAL MADRID ȘI MATEMATICA

Dacă fotbalul ar fi matematică, după ceea ce s-a întâmplat sâmbătă totul ar fi simplu. PSG a câștigat cu Real Madrid, Nantes a avut 3-0 la pauză cu PSG, deci soluția pentru ca madrilenii să meargă mai departe în Champions League e Antoine Kombuare. Adăugăm aici și repriza slabă (prima) făcută de madrileni cu Alaves, terminată cu un cor generos de fluierături pe ”Bernabeu”, și avem ”q.e.d.”-ul matematicii. Fotbalul e touși fotbal, așa că totul se oprește aici, chit că mulți au uitat pesemne că Antoine Kombuare a fost primul antrenor al PSG-ului în epoca petro-dolarilor, înlocuit fiind chiar de Ancelotti.

Revenind la ce s-a întâmplat sâmbătă, atât PSG cât și Real Madrid au părut în siajul meciului lor de miercuri și cu gândul la returul din martie. Pochettino a refăcut tridentul Messi-Mbappe-Neymar în atac, dar odată cu el a readus și marile dubii din parcela defensivă, căci cei trei, cu stilul lor, sunt predispuși la pierderi de balon și de posesie ce pot fi ușor folosite de adversari. Iar dacă Nantes a făcut-o, și încă de trei ori, o poate face și Real Madrid. În mod sigur insomniile lui Pochettino vor fi destule până pe 9 martie.

Ceva insomnii cred că are și Ancelotti. Ce nu are italianul, în schimb, e încrederea în jucătorii săi de rezervă. Altfel nu se explică aproape încăpățânarea cu care merge pe mâna unui aceluiași grup, cu riscurile de rigoare.

MILAN ȘI CLASICA ÎNTREBARE: A FI SAU A NU FI

Milan s-a împiedicat cu Salernitana, față de care exista și există un abis de 42 de puncte în clasament. Iar întrebarea ce se pune acum e clară: totuși Milan este sau nu este în lupta pentru ”scudetto”? Înaintea sezonului, echipa lui Pioli era chemată, imperativ chiar, să fie adversarul Inter-ului la titlu, ba chiar erau destui care dădeau Milanul favorit. Iar explicații pentru asta existau și nu puține. Acum există dubii și nu puține că Milan poate într-adevăr să susțină, cu argumente, această luptă.

BALOANELE LUI LUKAKU

Ar fi sunat mai bine în engleză, ”balls”, dar nu asta e ideea. Ci acest record negativ stabilit de belgian sâmbătă, în meciul de Premier League cu Crystal Palace. De 7 ori a atins mingea Lukaku în 90 de minute, din care o dată atunci când a dat lovitura de start. Oricât am căuta motive e totuși greu de înțeles. Întrebarea e, măcar o fi transpirat?

Nu departe de ”performanța” asta e Icardi. Introdus în minutul 83 la Nantes, Icardi n-a atins nicio minge până la final. Pe vremuri, pe la noi exista o vorbă: timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.

CAT LIVES METTER

Continuă ostracizarea lui Kourt Zouma în Anglia și pe bună dreptate. Nu scapă nici la meciurile de pe teren propriu, căci nici măcar fanii lui West Ham United nu fac vreun efort să uite cele întâmplate. Atunci când pedalezi la nesfârșit pe tema ”black lives metter” nu poți avea pretenția ca gesturile tale tembele să treacă neobservate doar pentru că bietele pisici nu pot pune un genunchi pe gazon și un braț la frunte înaintea meciului lor zilnic cu bobițele.