Nu trăim zile prea liniștite și e destul de ciudat acum să vorbești sau să scrii despre fotbal. Și s-o faci din confortul propriei case ori din atmosfera de lucru a unui birou, după ce ți-ai lăsat copilul la școală sau grădiniță, ți-ai băut cafeaua, ai făcut eventual și ceva cumpărături, că vine week-end-ul. În timp ce la puțini kilometri de noi, cred că nici nu realizăm cât de puțini kilometri de noi, oameni care n-au nicio vină pentru tot ceea ce se întâmplă își caută adăpost pe la metrou ori pe unde pot, iar copii, cei mai nevinovați dintre toți, încep să deprindă cuvinte precum război, bombă, bunker și să asculte, în loc de cântecele lor de culcare, sirenele de avertizare. Cred însă că viața trebuie cumva să meargă înainte, cât încă se mai poate.

Faptul că FC Barcelona a jucat în această zi de joi, când atenția era îndreptată către altceva, a mai salvat din aparențe. Gruparea catalană e una care în general face ratinguri bune, chit că ultimele luni au fost mai degrabă o inerție a anilor trecuți. Retrogradată în Europa League, Barcelona a dat în acest prim tur eliminatoriu peste Napoli, o altă echipă tare a competiției, cu parcurs foarte bun în Serie A și cu ambiții pe măsură. O altă garanție așadar a unei audiențe bune.

Până să ajung la Napoli, fac o paranteză și revin oarecum la ideea cu care am început. Căci mă întreb și tare mi-ar plăcea să întreb mai departe, chit că răspuns sigur nu voi primi, care a fost motivul pentru care Zenit Sankt Petersburg a jucat joi seară la Sevilla cu Betis, dar și de de ce Spartak Moscova a fost la tragerea la soți pentru ”optimi”? Știu că sportivii n-au nicio vină (dar nici copiii aia din Kiev n-au), dar poate că era o măsură firească să blochezi un meci precum Betis-Zenit în contextul dat, fie și pentru a nu expune o echipă de fotbal într-o atmosferă destul de inflamată. Noroc cu VAR-ul, ce a anulat cam bizar un gol al celor de la Zenit în ultimul minut, gol ce ar fi dus meciul în prelungiri și, mai apoi, cine știe la ce deznodământ, căci nu știu cât de bine le-ar fi picat fanilor lui Betis să vadă niște ruși bucurându-se și îmbrățișându-se după o (posibilă) calificare. Dar în timp ce scriu paranteza asta realizez cine e de fapt Zenit, pe cine are în spate și câți bani primește UEFA de la acel ”spate”. Și-mi amintesc și de pozele în care șefii FIFA și UEFA rânjeau penibil lângă cel pe care toți îl văd acum răul suprem, îmi mai amintesc și că finala Champions League trebuia să aibă loc la Sankt Petersburg (a fost mutată între timp la Paris), iar Supercupa de la anul, ce să vezi, tocmai la Kazan (asta n-a fost mutată, oamenii așteaptă, poate cine știe se va putea juca acolo). Și uite-așa,  și cu exemple de genul ăsta, se explică multe, căci Putin înainte să-și trimită tancurile și avioanele spre Ucraina și-a trimis îmbogățiții (pe care el i-a inventat) să cucerească Europa și lumea cu banii lor.

CELE MAI BUNE 90 DE MINUTE CU XAVI

Închid paranteza și revin la fotbal. Și la FC Barcelona, căci despre echipa lui Xavi îmi propusesem totuși să scriu astăzi. Și despre noua sa realitate. Europa League nu e o competiție cu care FC Barcelona să fie foarte familiarizată, dar e o competiție care s-ar putea să-i folosească lui Xavi în ceea ce și-a propus. Barcelona fostului campion mondial (și european) arată complet diferit de cea a fostului campion european Koeman. Fără să aibă experiența unui Guardiola, Klopp, Zidane sau Tuchel, nici măcar a lui Nagelsmann, căci e totuși la prima experiență adevărată ca antrenor, Xavi a pus pe picioare o echipă ce părea că se îndreaptă spre o mediocritate devastatoare după plecarea lui Messi, dar care încet încet începe să-și recapete identitatea. Și-asta pentru că Xavi știe mai bine ca oricine care e identitatea acestui club și ce trebuie făcut pentru recăpătarea ei. Pesemne că acum președintele Laporta regretă că n-a făcut mișcarea asta, aducerea lui Xavi adică, mai devreme, prin vara trecută așa.

Având în față cea mai bună apărare din Serie A, Barcelona a dat 4 goluri, putea să mai dea vreo 3, putea să dea încă vreo 3 și-n tur, calificându-se mai departe și devenind brusc principala favorită a competiției. Napoli a părut un adversar complexat de anvergura rivalilor și deloc conștient că aceștia sunt încă în proces de reconstrucție. La fel de adevărat e că, spre deosebire de Koeman, Xavi are acum la dispoziție și întăririle din iarnă, dar foarte adevărat e și că de când a venit el unii jucători sunt la alt nivel. Frankie de Jong e cel mai bun exemplu, dar și Jordi Alba, Pique, Busquets, chiar și celălalt De Jong.

Barcelona n-a mai dat 4 goluri în deplasare într-un meci din primăvara europeană, altfel spus într-o dublă eliminatorie, din 1995, cu Cruyff antrenor și Gică Popescu în lot. A dat acum, contra celei mai bune apărări din Italia, cred că merită repetat asta. Iar unul dintre ele, cel a lui Aubameyang, a venit după 22 de pase legate, la care au contribuit toți cei aflați pe teren, inclusiv Ter Stegen. Ca pe vremuri, ar zice unii.

Vremurile alea însemnau însă un pic altceva, căci aducea un fotbal pe ritmurile imnului Champions League. Barcelona de azi trebuie să se obișnuiască mai întâi cu aceste meciuri jucate joi. Care vor afecta într-un fel parcursul din campionat al unei echipe obișnuite să joace mai ales marțea și miercurea. Campionatul rămâne prioritatea absolută, mai ales acum după ce Atletico pare să-și fi recuperat din virtuți, dar privind și la FC Sevilla, Betis, Villarreal, ce vizează, la rândul lor, o clasare în primele 4. Că unii pe la Barcelona privesc acum spre Real Madrid e deja o exagerare, fiindcă distanța e considerabilă. Adversarul din ”optimi”, Galatasaray, deschide larg ușa catalanilor spre ”sferturi”, iar de-aici încolo a discuta despre un trofeu ce n-a fost câștigat niciodată, nici măcar când se chema Cupa UEFA, nu mai pare o utopie. Ceea ce părea o retrogradare, cine știe, s-ar putea transforma într-o promovare. C-așa e în viață.