Nervos nevoie mare și cu frustrarea invadându-i logica, Nasser Al-Khelaifi a coborât marți noapte la vestiare, imediat după ce al său PSG tocmai ieșise (din nou) din Champions League, ca să-l tragă la răspundere pe arbitrul olandez Makkelie, vinovat, în opinia lui, că guparea pariziană fusese eliminată.

Atât poate înțelege fostul mediocru jucător de tenis din fotbalul în care a fost parașutat acum 11 ani, pentru a avea grijă de banii pe care statul Qatar urma să-i investească la Paris și pentru a crea o echipă capabilă să cucerească mai întâi Franța, apoi Europa. Noi, pe-aici, am mai văzut scene d-astea, pe vremuri pe la defunctele Victoria și Flacăra Moreni, mai aproape de zilele noastre pe la demnele reprezentante ale ”cooperativei”, dar ne-am tot gândit că la un anumit nivel așa ceva nu poate exista. Al-Khelaifi făcuse asta și-n pauza meciului tur, atunci nemulțumirea fusese provocată de un ”galben” pe care-l luase Verratti, deci nu putem spune că a fost doar o izbucnire de moment. Așa înțelege el.

Admițând că arbitrul olandez putea să dea și fault la acea fază, distinsul partener de tenis al Emirului Al-Thani al Qatar-ului putea să facă o oprire prin propriul vestiar și să-i întrebe pe jucători: ”Băi băieți, voi sunteți normali? Cum puteți să vă dezintegrați ca echipă în urma unei simple erori? Pentru ce v-am adus aici, pentru ce vă dau asemenea salarii, nu cumva ca să faceți diferența în asemenea momente? Era 1-1, băi, chiar și la 2-1 mergeam în prelungiri, băi!” Apoi ar fi putut să se uite și spre Pochettino: ”Băi Mister, dar o schimbare coerentă poți să faci și tu? Că d-aia l-am dat afară pe Tuchel și te-am adus pe tine, ca să stăpânești vestiarul și să înlocuiești ce nu merge, când nu merge”. Iar la final, ar fi putut la o adică să se uite în oglindă și să-și spună: ”Băi, față, nu cumva fotbalul ăsta te cam depășește?!”. Apoi s-o spargă.

Ce nu știau cei din Qatar la momentul în care au început să pompeze petro-dolari peste PSG e că în fotbalul ăsta european banii pot cumpăra jucători, dar nu pot face echipă, căci nu pot înlocui defel tradiția, istoria, legăturile deja create. Iar între Real Madrid și Champions League legătura, am mai spus-o, e deja mistică, depășește sfera normalului. Sala de trofee a Madridului e arhiplină, iar asta face mai mult decât cecurile completate de Al-Khelaifi și expediate cu larghețe peste tot. În 180 de minute ale dublei manșe, Real Madrid a jucat execrabil în cele 90 din tur, rezonabil în primele 15 ale returului, din nou execrabil în următoarele 45 și magnific în ultimele 30. Și i-a fost de ajuns. Brusc, în fața ochilor parizienilor a apărut acel ”balaur” capabil de orice, inclusiv să facă un adversar superior până la acel punct să se bată singur. Cam la fel s-a petrecut și pe ”Camp Nou”, în 2017, căci și FC Barcelona, ca și Bayern, ca și United, ca și Juventus sau Milan, ca și Benfica ori Ajax, înseamnă ceva în fotbalul ăsta. Ceva ce banii nu pot cumpăra. Pentru PSG există cardul din reclama cu pricina.

KARIM ȘI KYLIAN, ACTORII DE GENIU

Destul am vorbit despre acest personaj cu apucături de șeic, fără să fie șeic. V-ați lovit cu siguranță de situații în care șoferii sau slujbașii oamenilor foarte bogați sunt mult mai aroganți decât cei pentru care muncesc. E foarte posibil ca aventura lui la Paris să se termine și poate ar fi normal, căci eșecul parizienilor e clar la nivel managerial. Chit că a reușit el să se înșurubeze pe la UEFA în ultimul timp. Hai să vorbim și despre actorii principali ai splendidei partide de marți, care ne-a făcut vreme de două ceasuri să mai uităm de ceea ce se întâmplă în jur!

Unul ar fi Mbappe, probabil cel mai îndreptățit să fie, nu supărat, ci mega-supărat. În mod normal, după meci, până să se urce în autocar ca să plece la aeroport ar fi trebuit să-l caute pe Florentino Perez ca să semneze deja contractul cu Real Madrid pentru următorii 5 ani. Pierderea lui va fi pentru PSG un eșec mai mare decât cel de marți ori decât cel din finala cu Bayern. Pentru că, astăzi, PSG înseamnă Mbappe, dar de lucrul ăsta ar fi trebuit să-și dea seama Nasser Al-Khelaifi încă de-acum câțiva ani. Înțelege pesemne abia acum că în jurul lui Mbappe trebuia construit totul la Paris, nicidecum în jurul lui Neymar și al tatălui lui Neymar, doar că s-ar putea să fie cam târziu. Lui Kylian ar fi trebuit Nasser să-i creeze tot confortul, nu doar financiar ci mai ales fotbalistic. Marea eroare, momentul în care probabil Mbappe a început să se gândească la plecare, n-a fost aducerea lui Messi, ci atunci când PSG nu l-a lăsat să plece pe Neymar înapoi la Barcelona și a făcut eforturi colosale pentru a-l păstra. Dacă-l va pierde pe Mbappe, Parcul din Paris își va pierde prințul, iar PSG își va pierde identitatea și va deveni o echipă normală. Chiar și cu Zidane antrenor.

Am putea să vorbim și despre Messi, cu al său nou rol, cel de pasator, însă un rol pentru care parizienii nu erau pregătiți. Ori despre Neymar, care a fost aproape să se bată cu Donnarumma la vestiare. Sau, de dincolo, despre Modric, un exemplu, un model pentru toată lumea. Prefer să vorbesc însă despre Benzema. Karim înseamnă ”generos” în arabă, ”nouarul cu suflet de zece”, cum se caracteriza chiar el. Acum ceva vreme, Zidane spunea despre Benzema că e ”cel mai bun atacant francez din istorie” și era privit cam pieziș într-o țară ce a dat totuși fotbalului nume precum Just Fontaine, Jean-Pierre Papin, Eric Cantona, David Trezeguet, Thierry Henry, poate chiar Platini. Ceva ceva știe și Zizou din sportul ăsta, cred, la fel cum consider că știa și Benzema când zicea, recent: ”Cine-l critică pe Messi nu înțelege nimic despre fotbal”. Benzema este singurul jucător pentru care Florentino Perez a făcut un gest deloc obișnuit atunci când vine vorba de președintele Madridului, un ”ser superior” așa cum îi place să se autocaracterizeze. Ca să-l convingă să semneze, Florentino s-a dus acasă la atacantul francez, într-un cartier destul de modest din Lyon. În același interviu de care aminteam mai sus, Benzema a mai spus așa: ”Până nu demult jucam pentru Cristiano Ronaldo, acum joc pentru Real Madrid”.