ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANO

ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANO

Duminica trecută, în orele de dinaintea derby-ului cu City, Cristiano Ronaldo își urca familia în avion și-și lua zborul spre Madeira. Acolo unde, după cum a mărturisit, se întoarce mereu atunci când vrea să se liniștească. Motivele voiajului sunt un pic dubioase, se vorbea de o ceartă cu antrenorul Ralf Rangnick din motive de titularizare, cert e că gestul portughezului n-a dat chiar bine. Au existat și ceva explicații oficiale, dar, știți cum e, trăim vremuri în care lumea nu prea mai crede în așa ceva și se bazează poate prea mult în versiunile, de multe ori bazaconiile, care circulă pe diversele rețele de socializare.

Acum nici nu mai contează. A trecut totul, iar scurtul sejur pe insula ”eternei primăveri” pare să fi alungat norii cu care Cristiano trebuie să trăiască zilnic la Manchester. Și la propriu și la figurat. S-a întors, a revenit printre titulari și a făcut ceea ce știe mai bine. A dat gol, goluri de fapt, a fost decisiv în importanta victorie a lui United cu Tottenham și a devenit cel mai important marcator din toate timpurile. Mă pregătisem să spun că a intrat în istorie, dar mi-am dat seama că lucrul ăsta nu s-a întâmplat acum sâmbătă, s-a întâmplat demult. Cristiano e demult în istoria fotbalului, aș zice că are locul lui și-n istoria umanității, dar zău dacă mă preocupă în acest moment dacă e cel mai bun din toate timpurile.

Pe cei de la Manchester United ar trebui să-i preocupe în schimb altceva: cum să facă să-i asigure lui Cristiano acel context competitiv din care el se hrănește zilnic. Fiindcă, da, Cristiano este exact asta, un animal competitiv feroce, poate cel mai feroce din câți au existat. Pe asta și-a construit cariera, el nu a avut poate geniul lui Messi, dar a compensat cu munca. Și compensează cu munca, inclusiv acum, când n-ar mai avea neapărat ceva de demonstrat. Când va înceta să-și dorească asta, se va retrage.

Paul Pogba, ce pare să fie mai mobilat intelectual decât îl percepem noi, spunea sâmbătă: ”Cristiano nu poate fi niciodată o problemă la vreo echipă. El e soluția”. Foarte corect. Cristiano n-a fost o problemă nici la Real Madrid, nici la Juventus, deși prin ambele locuri era scoasă la înaintare senzația asta. Și-au dat seama de eroare și unii și alții după ce a plecat, căci așa se întâmplă. Și-acum la United e cam același lucru, deși mă tem că revenirea portughezului a fost cel mai bun lucru întâmplat pe ”Old Trafford” de la retragerea lui Sir Alex. Am zis ”mă tem” fiindcă astăzi viitorul lui Cristiano la United e mai mult decât incert, în condițiile în care prezența în viitorul sezon de Champions League e problematică. Iar un eventual eșec cu Atletico, marți, ar deschide larg ușa unui haos instituțional suficient de păgubos. E de ajuns să ne uităm doar la ce se întâmplă la PSG.

Apropo de Paris. Acolo e Messi și normal că au început deja comparațiile între el și Cristiano. Încă nu ne-am plictisit de acele dezbateri. E clar, ne e dor de vremurile în care cei doi erau tineri și împărțeau planeta cu duelul lor, dar, în esență, ne e dor de altceva, de tinerețea nostră, de anii care au trecut atât de repede peste fiecare.  Messi nu e fericit la Paris, asta e limpede, căci el nu e Cristiano, el are nevoie de un altfel de context, generat de confortul personal și al familiei, din motive pe care cei cu capul pe umeri le percep, căci există și unele conotații, le-aș numi chiar medicale, aici. Acum se vorbește că PSG s-ar gândi să-l aducă pe Cristiano în locul lui Mbappe. Zău dacă ar fi o idee proastă. Poate că asta l-ar ajuta inclusiv pe Messi, care ar avea nevoie de un ”booster” de ambiție și de unde ar putea el să vină mai bine decât de la rivalul dintotdeauna?

Un comentariu
  • Razvan spune:

    Cristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. Când Papin a plecat la Milan ?i au v?zut în Voller ?i Boksic oamenii care s? compenseze pierderea. Consecin?a – au luat Liga în 93. Nu ?tiu cine ar fi tân?rul care s? vin? la Paris în rol de Boksic dar cred c? Voller e tot un atacant din spa?iul german – Lewandowsky. Care la ce eficien?? are bine servit – ?i Parisul are mul?i pasatori – asigur? trofee. Pân? la mercato îns? psg trebuie s? umble la baz? ?i s? schimbe antrenorul. La United ?i dac? schimb? tot nu rezolv? nimic, lupta la titlu va fi tot între City ?i Liverpool

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă