Sunt ani de zile – cam mulți ce-i drept – de când atunci când spui Bundesliga imediat te gândești la Bayern. Asta dacă vrei să asociezi campionatul german cu performanțele continentale. Sigur, când spui Bundesliga spui și stadioane pline, spectacol garantat aproape la fiecare meci, goluri multe și aplecare puțină spre rigori tactice defensive, transmisii televizate exemplare. Oglinda Bundesligii la nivel de performanță e ținută însă de Bayern.

De aceea succesul celor de la Eintracht Frankfurt de miercuri seară, din finala Europa League, face foarte bine la sănătatea imaginii campionatului german. Iată deci că există și altcineva în afară de Bayern capabil să câștige un trofeu continental, iată deci că Bundesliga poate să ia, fie și în doua competiție ca importanță, fața puternicelor Premier League ori La Liga. Știți când o altă echipă germană, în afară de Bayern, a câștigat ultima dată Champions League? Borussia Dortmund, în 1997. Știți însă când o echipă germană a câștigat ultima dată un trofeu european, altul decât Champions League? Tot în 1997 se întâmpla, Schalke lua Cupa UEFA (pe atunci), într-o finală cu Inter. Mult, foarte mult a trecut, mai ales că în această perioadă respectivul trofeu a fost cucerit de echipe precum Șahtior, Zenit, ȚSKA Moscova, Villarreal sau Galata. Iar în toți acești 25 ani, din 1997 încoace deci, puternica Bayern a triumfat în Champions League de doar trei ori.

În interior, Bundesliga e un campionat pasionant. Nemții sunt captivați de meciuri, atât de captivați încât, de exemplu, liga profesionistă le programează de foarte multe ori la aceeași oră pe Bayern și pe Borussia Dortmund, principalele generatoare de audiență la nivel global. Pare că pe oameni nu-i interesează prea tare aspectul ăsta, câtă vreme stadioanele sunt pline ochi, iar audiențele în Germania, contabilizate foarte bine căci sunt după principiul pay-per wiew, funcționează. E o vorbă însă, e important ce crezi tu despre tine, dar mult mai important e ce cred alții despre tine.

EINTRACHT ȘI AMINTIREA ACELUI ATAC DIN 2019

Eintracht Frankfurt dă așadar, cu victoria obținută în finala cu Rangers, o mână zdravănă de ajutor la imaginea unui campionat ce-și va pierde, probabil, marile repere mediatice ale ultimelor sezoane: Haaland și Lewandowski. Am spus probabil doar pentru că situația polonezului încă nu-i sută la sută clară, căci Haaland e de ceva vreme ”cetățean” cu acte-n regulă. O să revin la subiectul Lewandowski imediat, rămân deocamdată la Eintracht. Echipă pe care mulți din afara Germaniei au cunoscut-o la ”dubla” cu Barcelona, în special la meciul retur, când suporterii săi au cucerit, la propriu, arena catalană. Mulți telespectatori (nu doar de la noi ci și din alte colțuri ale Europei și lumii) care au deschis atunci televizorul doar ca să vadă Barcelona lui Xavi, aflată pe un super-val după victoria din ”Clasico”, au crezut pesemne că recepționează semnalul unei alte partide. Se juca pe ”Camp Nou” ce-i drept, însă atacurile oaspeților erau însoțite de urale, iar ale gazdelor de fluierături. La o privire mai atentă puteai constata și o maree albă în niște tribune ce au alergie la această culoare, deci ceva era clar în neregulă. Lucrurile s-au lămurit pe parcurs și e de presupus că de-atunci mulți au fost curioși să-i mai vadă pe cei de la Eintracht.

Dacă ar fi stat să pătrundă mai profund în subiect ar fi descoperit că această echipă a jucat o formidabilă semifinală de Europa League cu Chelsea, în 2019. Londonezii s-au calificat în finală (pe care au și câștigat-o) la penalty-uri, dar știți care era atacul nemților atunci: Kostic-Jovic-Revic, cu rezerva de lux Sebastian Haller. În acea vară au încasat vreo 100 de milioane din transferuri, apoi a venit pandemia și totul parcă s-a oprit în loc, inclusiv memoria noastră. În acest sezon Eintracht a terminat mai aproape de retrogradare în Bundesliga, însă a închis fără înfrângere un parcurs istoric în Europa League, astfel că din septembrie va fi în Champions League, ba va fi și cap de serie la tragerea la sorți a grupelor. Au tras lozul cel mare băieții lui Oliver Glassner, un antrenor ce anul trecut ducea pe Wolfsburg în Champions League, asta ca să vedeți cum se mai leagă lucrurile. Și cred că-n această vară se va vorbi teribil de mult despre acest Rafael Santos Borre, pe care Atletico Madrid îl antama în 2015, pe când avea 19 ani, îl împrumuta apoi la Villarreal, ulterior îl vindea în Argentina la River, de unde Eintracht l-a luat astă-vară, liber de contract.

DESPĂȚIREA DE HAALAND ȘI LEWANDOWSKI

Ei bine, dacă ajutorul dat de Eintracht la imaginea exterioară a Bundesligii este, cred, limpede pentru toată lumea, plecările lui Haaland și Lewandowski o trag mult în jos. Campionatul Germaniei nu-și pierde doar principalele guri de foc ci și, probabil, principalele motoare mediatice, căci sunt greu de găsit acum alte nume care să compenseze aceste plecări. Norvegianul și polonezul ofereau suficient de multe subiecte jurnaliștilor de pretutindeni, primul prin felul absolut exploziv prin care a pătruns în fotbal, dar și prin ”licitația” construită în jurul transferului său, enorm mediatizată, iar cel de-al doilea prin recordurile doborâte, prin sentimentul de nedreptate ce i s-a făcut în 2020 și 2021 cu Balonul de Aur, dar mai ales prin constanța și seriozitatea afișate aproape zilnic.

Dacă plecarea lui Haaland era logică, fiindcă traseul acesta fusese oarecum anunțat încă din momentul în care a trecut de la Salzburg la Dortmund, cea a lui Lewandowski e un pic suprinzătoare. Deja legendă la Bayern, deja legendă în Bundesliga, căci nu-i chiar facil să urci pe soclul unui monument precum Gerd Muller, Lewa părea fericit în Bavaria și nimic nu lăsa să se întrevadă o despărțire. Pe care chiar el a anunțat-o, lucru destul de puțin obișnuit, într-o încercare evidentă de a forța mâna clubului.

A greșit Bayern atunci când a decis să nu se abată de la politica sa și să nu accepte dorințele atacantului polonez? Mai degrabă nu. Niciun jucător nu e mai important decât clubul în sine, iar dacă bavarezii cedau și-i ofereau lui Lewandowski acea prelungire de contract dorită ar fi deschis un precedent. Ar fi trebuit s-o facă, atunci, și cu Thomas Muller și cu Neuer, nemți totuși și un pic campioni mondiali.

A greșit Lewandowski atunci când a forțat nota? Poate că da, căci știa în ce societate activează și care-i sunt principiile. Fiecare poate avea însă așteptările lui, pretențiile lui, orgoliul lui. Polonezul a fost ferm la negocieri și pentru că-și știe valoarea, își cunoaște corpul și posibilitățile, mai știe și ce a făcut în toți acești ani pentru Bayern. În plus, după atâtea sezoane de Bundesliga, după atâtea și atâtea goluri date, poate că a vrut să încerce și altceva, să vadă cum se descurcă și-n alt fotbal decât cel german. De ce nu, după atâția și-atâția ani de răcoare bavareză, poate că simte nevoia de căldură, de soare, de alt aer.

Cât de mult înseamnă Lewandowski pentru Bayern ne vom da seama după ce va fi plecat. Bundesliga pierde însă un reper, deja o legendă. Câștigă însă prin Eintracht, care ne-a arătat că orice e posibil în fotbal. Poți câștiga un trofeu european chiar și fără să ai superstaruri foarte bine plătite în lot.