Într-o singură zi, cea de luni, ca să aibă un început de săptămână cum se cuvine, domnul Carlos Henrique a traversat un noian de sentimente. Mai întâi au fost lacrimi, apoi probabil au apărut unele regrete, dintr-o explicabilă stare de melancolie, au urmat unele gânduri confuze, eventual de ușoară preocupare pentru viitor, apoi au venit la rând zâmbetele, condimentate cu îmbrățișări și fotografii, iar seara s-a încheiat cu un râs până la urechi și un prim sentiment de ușurare, pesemne și de satisfacție. N-a fost simplu, să recunoaștem, căci în toată această perioadă prin mintea domnului Henrique s-au amestecat amintiri pline de bucurie și cifre pline de optimism. De azi, domnul Henrique a început o nouă viață, probabil mai ploioasă, dar știm bine că ploaia aduce belșug, iar belșugul ăsta e deja programat. 

Poate vă întrebați cine e domnul Carlos Henrique și de ce a fost el pus în fața unei asemenea avalanșe de sentimente. Îl mai cheamă și Casimiro (așa e în pașaport), dar toată lumea îl cunoaște, nu mă întrebați din ce motive că nu știu, drept Casemiro. Noul jucător al lui Manchester United a venit cu noroc pe ”Old Trafford” de vreme ce echipa lui a învins pe Liverpool în ”Clasicul” Angliei, un duel la care foarte puțini s-au încumetat să-i ofere șanse pentru un rezultat pozitiv. Pozitiv era și egalul, la cum se prezentase United în primele două partide din Premier League și la ce se întâmplase în sezonul trecut (4-0 și 5-0 pentru Liverpool), așa că victoria, dincolo de faptul că e o mare surpriză, poate constitui un punct de plecare și pentru Casemiro, dar și pentru vestiar în general.

LACRIMI ȘI REGRETE

Până să ajungă la Manchester, Casemiro s-a despărțit de Real Madrid și a fost suficient de marcat încât n-a putut să-și oprească lacrimile. L-a emoționat și pe Carlo Ancelotti, care era și el prezent și căruia i-au dat lacrimile văzându-și fostul (deja) jucător atât de afectat, unii zic că l-ar fi emoționat și pe Florentino Perez, dar aici am niște dubii la cum e cunoscut Florentino, un ”ser superior” așa cum îi place să se autocaracterizeze. Și bărbații plâng câteodată, se zice, și se mai zice că ochii sunt oglinda sufletului. Casemiro nu-i actor ca să plângă la comandă, așa că lacrimile lui oglindesc unele regrete. Explicabile, aș zice.

Și totuși de ce a plecat? E o întrebare pe care, sunt convins, și-au pus-o mulți. Și-a pus-o și Jorge Valdano, în editorialul său din ”El Pais”. Cine e Jorge Valdano, cred că n-are rost să explic eu aici, cei ce nu-l știu au soluții să descopere. Aș adăuga doar că e unul din multele exemple de foști mari fotbaliști (e campion mondial) și antrenori ce au trecut în tabăra mult mai comodă a analiștilor și pe care, presupun, că nu-l judecă nimeni și nici nu i se transmite mesajul atât de cunoscut pe la noi: ”dacă e așa de bun, de ce nu antrenează în loc să stea să dea din gură pe la televizor”. În fine, să trecem peste amănunte. Scotea Valdano în evidență posibila dilemă a lui Casemiro: milionar cu glorie la Real Madrid sau supermilionar cu riscuri la Manchester United. Club pe care Valdano îl caracteriza sec: ”în acest moment cel mai mare cimitir de talente din toată Europa”.  Să adăugăm un amănunt important, Casemiro avea un salariu mare la Madrid, undeva spre 6 milioane de euro net, contractul îi expira în 2025 (abia prelungise vara trecută), când va fi împlinit 33 de ani, deci nu avea cine știe ce stres din punctul ăsta de vedere, mai ales că nu stătuse pe salariul minim din 2015 încoace, iar la o adică, îl putea prelungi, în stilul Modric, an după an. În schimb la United va avea un salariu uluitor, aproape dublu, doi ani în plus și va beneficia și de un statut pe care la Madrid nu-l avea, căci va fi al treilea în ierarhia salariilor după Cristiano și De Gea. Posibil al doilea, dacă totuși lui Cristiano i se va deschide în cele din urmă una din ușile la care tot bate cu insistență Jorge Mendes.

Poate că, în afară de aspectul financiar, a fost vorba și de un pic de orgoliu. Pe care îl avem fiecare dintre noi și care se manifestă diferit. Așa cum Lewandowski a fost peste măsură de deranjat că Bayern îi caută un înlocuitor, e posibil să fi fost și Casemiro încercat de un astfel de sentiment atunci când Real Madrid l-a adus, și încă pe bani mulți, pe Tchouameni.

SPERANȚE ȘI PLANURI DE VIITOR

În fine, ce-a fost, a fost, hai să vedem ce va fi! Ce speră Manchester United de la Casemiro, e limpede: siguranță. Experiența lui, profesionalismul lui, anvergura lui, toate ajută o echipă ce speră să iasă din derivă odată cu victoria în fața lui Liverpool și un antrenor ce-și dorește să scape de confuziile ce l-au dominat în aceste zile. Contra ”cormoranilor”, United chiar asta a arătat, caracter, italienii i-ar zice ”grinta”, pornit dinspre un Lisandro Martinez ce nu pare preocupat să-și facă mulți prieteni printre adversari. Pesemne că Ten Hag așteaptă ca triunghiul Varane-Lisandro-Casemiro să dea siguranță și să ofere încredere celor din atac. Și, de ce nu, poate că tehnicianul olandez speră ca pasul făcut de Casemiro să-l convingă și pe De Jong, căci un dublu pivot Casemiro-De Jong chiar ar arăta foarte bine și le-ar oferi mai mult spațiu de manevră lui Bruno Fernandes, Eriksen, Jadon Sancho și tot așa.

Ce speră Real Madrid? Care, în paranteză fie spus, a făcut încă o mega-afacere prin vânzarea brazilianului, încă o dovadă a stilului extrem de rece și pragmatic cu care conduce clubul Florentino Perez, ce-i privește pe fotbaliști ca pe niște mijloace fixe cu care are de-a face în zona construcțiilor. Speră Real Madrid, în primul rând, să nu se repete cazul Makelele, a cărui plecare în 2003 a dinamitat de-a dreptul o echipă ”galactică”, unde străluceau Zidane, Figo, Ronaldo, Raul, Roberto Carlos și unde tocmai venise Beckham. E un pic de diferență azi, căci aducerea lui Tchouameni arată existența unui plan pe-acolo, cred însă că francezul nu era neapărat pregătit să preia rolul lui Casemiro încă de acum. E de așteptat ca Real Madrid să-și modifice din ce în ce mai mult stilul și să devină o echipă mult mai directă, mai verticală, mai ofensivă, mai prezentă în terenul advers decât până acum. Se știe cum a obținut Real Madrid ultimele performanțe, mai degrabă bazându-se pe ordine și rigoare defensivă, dar se mai știe și că ”remontada” cu Manchester City, de exemplu, s-a făcut fără ca în teren să mai fie Modric, Casemiro și Kroos. Cu energia pe care o transmit Tchouameni, Camavinga, Fede Valverde sau Ceballos, plus Vinicius și Rodrygo, Real Madrid poate oferi acel fotbal de ”rock an roll” apropiat cumva de ”hard rock”-ul propus de Klopp la Liverpool.

Actorii mari spun că e important să știi când e momentul să ieși din scenă. Și când e bine, eventual, să faci pasul spre o altă scenă. Acest ”time to say goodbye” e un refren pe care, cred, că-l vom mai auzi în vara viitoare la Madrid cu Modric și Kroos.

P.S. 1

Despre Liverpool și problemele lui Klopp, cu altă ocazie. Aștept să se termine mercato, căci e destul de clar că Liverpool trebuie să se miște

P.S. 2

Despre Cristiano Ronaldo, același lucru. Aștept să se termine mercato, căci simt (evident e posibil să mă înșel) că vom avea o surpriză.