Despre calificarea Braziliei în sferturile Mondialului există deja mai multe curente de opinie. Cel încântat, ”jogo bonito”, demonstrație de fotbal, super-fotbaliști, super-faze, super-siguranță defensivă, deci super-favorită la câștigarea trofeului. Și cel pretențios, mai degrabă dezgustat de scenariile pe care Neymar și ai lui le pun în practică de fiecare dată când dau gol, dar și de giumbușlucurile pe care Neymar și ai lui le oferă când nu e cazul, scoțând în evidență o altfel de realitate: ”Selecao” n-a prea avut adversari până acum.

Și, evident, există cel de-al treilea, îndrăznesc eu să-i spun majoritar, care vede că, da, Brazilia n-a avut cine știe ce nume complicate cu care să se confrunte, dar care vede și că, da, da, da, trei ori da, Brazilia are tot ce-i trebuie (ba încă îi și prisosește) pentru a câștiga acest Mondial.

În fotbalul ultimilor 50 de ani, cu multe echipe naționale prezentând trasee sinusoidale, Brazilia a fost o constantă. Mereu a avut staruri, mereu a avut fotbaliști cu gleznă fină, mereu a fost printre marile favorite la cucerirea titlului suprem. Luați, din curiozitate, reprezentativele Braziliei de la ultimele Mondiale, cea din 1982 de exemplu, văzută de mulți drept cea mai dotată, cea din 1998, cea din 2006, cea din 2014, veți regăsi pe liste niște nume care vă vor răscoli amintirile. Am amintit special aceste turnee finale, căci în niciunul dintre ele Brazilia nu s-a impus. A făcut-o în 1994 și 2002, când pe lângă lot a avut și câte un selecționer capabil să stăpânească un vestiar atât de nărăvaș.

Așa sunt brazilienii, n-ai cum să-i schimbi. Nu poți să le pretinzi seriozitate dusă la extrem, alunecă deseori pe panta distracției, nu știu când să se oprească din ea, amestecă lucrurile și din acest motiv Brazilia nu câștigă toate turneele la care participă. E o caracteristică a acestui popor, Brazilia de astăzi e una din ultimele națiuni ce-și extrage seva din fotbalul străzii, al plajelor, al favelelor. În Europa, fotbalul la colțul străzii e demult uitat, căci totul trebuie făcut acum în cadru organizat (asta dacă nu cumva fotbalul pe calculator câștigă duelul) și mă tem că și Africa merge pe drumul ăsta cu atâtea academii deschise pe-acolo. Brazilienii, la fotbaliști mă refer, și-au păstrat, indiferent de statut, acel zâmbet copilăros în colțul gurii, dar și acele execuții copilăroase, fiindcă abc-ul lor vine din stradă.

La acest Mondial, Brazilia are de toate. Să zicem că atacanți a avut mereu, la fel și oameni de creație, cu talent și inventivitate. Acum stă bine și defensiv, beneficiind la mijloc de un reper din acest punct de vedere, pe Casemiro (ce-l are ca rezervă pe Fabinho!), are fundași centrali formidabili (impecabil Thiago Silva până acum), ba are și portar, căci dacă adversarii scapă de golurile lui Neymar, Vinicius și ceilalți, trec de Marquinhos, Danilo sau Militao se trezesc în față cu bestia numită Alisson (ce-l are ca rezervă pe Ederson!). Brazilia a știut până acum să controleze perfect tranzițiile adversarilor cu o ușurință dezarmantă, căci nu cred că a existat vreun moment în care Brazilia să piardă controlul partidelor, mă refer aici la cele care contau.

Și mai are ceva Brazilia, are un selecționer, Tite, criticat de mulți pentru că nu are o filozofie prea ”euforică”, dar care pare exact ce trebuie într-un vestiar ce tinde să devină repede euforic. Faptul că s-a alăturat dansurilor propuse din teren după un gol ne arată că are ceva din Ancelotti, al cărui fel de a fi, am convenit cu toții, a fost esențial în parcursul Madridului în sezonul trecut.

Ce nu are totuși Brazilia? Nu are o cheiță magică grație căreia să încuie în propriul dulap toate detaliile. Iar de-acum înainte intrăm la acest Mondial în zona detaliilor ce pot face diferența. Detalii care, de exemplu, au făcut ca Brazilia, cam cu aceeași formulă, să piardă pe ”Maracana” cu Argentina în finala Copei America de anul trecut. De foarte multe ori nu e de ajuns să ai totul.